Bitter suedez vs. Bitter românesc

Plantele din compoziţia bitterului românesc au mai mare putere tămăduitoare decît cele din bitterul străin

Miraculoasa tinctură numită bitter suedez, o veritabila colecţie de ierburi tămăduitoare, şi-a cîştigat celebritatea în epoca noastră, reînviind tradiţia vindecării cu plante. Dar care dintre zecile de formule care se găsesc acum pe piaţă este cea bună? Există şi un bitter românesc, care nu este cu nimic mai prejos de cel suedez, iar unii fitoterapeuţi susţin că varianta obţinută din flora autohtonă este net superioară celei importate. Ba chiar se spune că bitterul suedez e mult mai diluat decît cel românesc. Iată care sînt argumentele pentru care s-a dus vestea că leacul românesc are mai mare acţiune terapeutică.

O reţetă secretă

Se pare că bitterul suedez a fost descoperit în Evul Mediu, fiind un elixir din plante, care prelungea tinereţea. Reţeta şi modul de preparare ar fi aparţinut unui celebru medic suedez, care a reuşit, cu ajutorul acestui remediu, să trăiască 104 ani. Formula licorii a fost transmisă din generaţie în generaţie şi, deşi a fost analizat, reţeta lui nu e nici azi pe deplin elucidată. Poate şi fiindcă unele componente, cum ar fi theriakul veneţian, sînt obţinute prin procedee alchimice, procedee care nu mai sînt cunoscute în prezent. În realitate, bitterul suedez este un extract hidroalcoolic, adică o tinctură din plante medicinale amare, fiind numit şi aperitiv amar suedez. Remediile naturale amare sînt un drenor puternic pentru ficat şi vezica biliară, stimulează procesele de eliminare prin amplificarea peristaltismului digestiv, activează digestia prin sporirea secreţiei de sucuri gastrice.
Bitterul suedez şi-a dovedit eficienţa într-o serie impresionantă de boli, de la indigestii şi migrene, la boala canceroasă şi maladiile de piele greu vindecabile. Cu timpul, au apărut tot felul de versiuni ale bitterului suedez: cu 32 de plante, cu 16 plante, cu 12 plante, cu 8 plante, dar şi cu 180 de plante. Majoritatea conţin cîteva ierburi de bază: plante amare pure (genţiană, ţintaură, anghinare), plante amare aromatice (pelin, coada şoricelului, coajă de portocal amar), plante amare saline (cicoare, păpădie).

Bitterul românesc e mai concentrat

Bitterul suedez a fost reprodus în numeroase formule, mai mult sau mai puţin apropiate de cea originală. Astfel că există şi un bitter românesc, cu plante numai din flora medicinală spontană a României. Acest bitter este mult mai puternic decît cel de import, fapt demonstrat de mai multe analize. În primul rînd, plantele medicinale amare şi aromatice de la noi au efecte mai puternice decît cele scandinave. În al doilea rînd, în licoarea românească găsim concentraţii mai mari din aceste ierburi decît în cele aduse din străinătate, unde se pune accent mai mult pe miros şi gust decît pe acţiunea terapeutică. Bitterul românesc e mai neplăcut la gust, dar e un medicament mai eficient. Nu în ultimul rînd, fitoterapeuţii susţin că, în general, leacurile bazate pe plante locale vindecă mai bine decît cele de pe alte meleaguri, pentru că înglobează în ele energia locului, organismul uman rezonînd pozitiv la caracteristicile spaţiului în care trăieşte. Acest principiu justifică acele regimuri în care sînt recomandate legume şi fructe româneşti în locul celor exotice, străine de configuraţia noastră spirituală şi, automat, mai puţin eficiente. În plus, bitterul românesc se bazează pe o tradiţie îndelungată, păstrată de bătrînii vindecători de la sate. Bitterul românesc înglobează tainele medicinei tradiţionale din România, confirmată de-a lungul secolelor. Un ultim argument pro bitter autohton: e mult mai ieftin decît cel suedez.

Plante amare, dar bune

Ce conţine bitterul romînesc? Principiile active cele mai importante ale plantelor din formula lui sînt: vaccinină, cumarine, vitaminele A, B1, B3, C, D, E, manitol, inozitol, pectină, flavonoide (hesperidină), zaharoză, vanilină, dextrină, lecitină, inulină, mucilagii, săruri de Cu, Ca, Co, Mg, Na, I, K, Co, Ni, Fe, Zn, Mn, acizi (oxalic, malic, silicic, acetic, ascorbic, valerianic, linoleic, cafeic, miristic, palmitic), uleiuri eterice, acetilcolină, feniletilamină şi altele. Ghinţura este o plantă amară folosită de mai bine de 2.000 de ani ca tonic amar, anti-toxic şi stimulant al funcţiilor hepatice. Ea ajută la regenerarea celulei hepatice, inhibă dezvoltarea virusului hepatic A, fiind recomandată în hepatita cronică. Datorită amarogentinei conţinute, considerată cea mai amară substanţă din lume, ghinţura stimulează puternic secreţia şi eliberarea sucurilor gastrice şi a bilei necesare procesului de digestie, fiind indicată în crize biliare, dischinezie biliară şi prevenirea litiazei biliare.
Anghinarea este una dintre acele plante amare cu acţiune intensă asupra ficatului şi a vezicii biliare. Este leac în infecţiile hepatice, stimulează puternic eliminarea bilei în duoden, favorizează regenerarea celulelor hepatice, normalizează valorile colesterolului şi este tonic amar digestiv puternic.
Rădăcina de frăsinel se utilizează în scop medicinal în litiaza renală, febră, leucoree şi viermi intestinali.
Nucşoara are proprietăţi calmante, sedative, tonice şi afrodisiace. Este indicată în boli gastrointestinale, stări de greaţă, paraziţi intestinali, ejaculare precoce, nevralgii şi apetit scăzut.

Leacuri de pe la noi

Un alt ingredient al bitterului românesc este rădăcina de angelică. Aceasta acţionează ca sedativ, laxativ, diuretic, antispastic şi uşor antialgic. Este folosită în tratarea problemelor femeilor, cum sînt bufeurile şi alte simptome din menopauză, sindromul premenstrual. Iarba de smirnă acţionează ca antiseptic, dezinfectant şi expectorant, stimulează sistemul imunitar şi secreţiile gastrice. Este utilă în astm, bronşită, gripă, sinuzită şi dureri de gît.
Rubarba combate infecţiile, elimină viermii şi vindecă ulcerul duodenal şi constipaţia cronică.
Gălbenelele sînt recomandate în gastrite hiperacide, ulcer gastric, ulcer duodenal, colecistită, inflamaţii ale colonului, hemoroizi, boli de ficat. Principala acţiune a rădăcinii de iarbă mare este cea antibiotică. În plus, calmează tusea, e un bun bacteriostatic, antiviral, antiinflamator, tonic, ajută la creşterea sa. Afinul are proprietăţi astringente, antiseptice, bacteriostatice, scade zahărul din sînge, antidiareice, creşte acuitatea vizuală, este adjuvant în tratamentul diabetului. Păpădia este în primul rînd un tonic amar. Tonifică ficatul, glandele, combate litiazele, obezitatea şi stimulează intestinele. Este indicată ca hipoacidifiant, laxativ, normalizează circulaţia sîngelui, este un drenor hepatic excelent. În tradiţia populară, pelinul este o plantă aromatică contra durerilor de stomac, a frigurilor, paraliziei, reumatismului, paraziţilor. Principiile amare şi uleiul volatil din pelin au acţiune excitantă, reflexă a secreţiei gastrice, măresc pofta de mîncare şi normalizează scaunul. Elimină acidul uric în exces din organism prin urină.

O mie de efecte benefice

Busuiocul este un antiseptic intestinal, absoarbe gazele din stomac, stimulează digestia datorită uleiului volatil, calmează colicile, combate greţurile şi vărsăturile, este antiinflamator stomacal şi intestinal, expectorant, antiseptic, energizant, febrifug. Isopul din bitterul românesc are o puternică acţiune antiseptică (bun antibiotic), tonic-amară, astringentă, antisudorifică, cicatrizantă, antispastică, sedativă asupra sistemului nervos central, mai ales asupra centrului respirator. Produce de asemenea o uşoară bronhodilatare fiind şi expectorant. Favorizează eliminarea apei din ţesuturi, stimulează pofta de mîncare, reglează funcţiile digestive, ajută în durerile de urechi sau de dinţi, scade tensiunea arterială. Ienupărul, datorită uleiurilor volatile, are acţiune diuretică, antiseptică, analgetică, sudorifică, stomahică, bronho-dilatatoare, cicatrizantă, antitusivă, întăreşte rădăcina părului. Şovîrful este antispastic al musculaturii netede datorită uleiului volatil şi sedativă asupra sistemului nervos central, fluidifică secreţiile bronşice. Ajută şi în dureri de cap, dureri de dinţi, eczeme, faringite, gastrite hipoacide, gingivite, halenă. Coada calului este foarte eficientă în lupta cu microbii, fiind o plantă recunoscută ca bun antiseptic, are efect diuretic, expectorant, remineralizant, măreşte rezistenţa celulelor şi a ţesuturilor conjunctive, activează circulaţia. Lemnul Domnului este afrodisiac feminin, dar şi antiseptic urinar, stimulent gastric, laxativ uşor. Aloe Vera este ea însăşi o plantă farmacie, recomandată în abcese, aciditate stomacală, afecţiuni oculare, intestinale, dermatologice, ale gurii, hepatice, alcoolism, alergie, angină, anorexie, arsuri, artrite, astm, diabet, dureri diverse, tuberculoză pulmonară, tăieturi, tuse, varice.

Cînd avem nevoie de bitter medicinal?

Datorită acestor minunate plante, bitterul românesc este recomandat într-o gamă impresionantă de afecţiuni: tulburări de digestie, tranzit intestinal leneş, balonare, dureri de stomac, dischinezie biliară, afecţiuni hepatice cronice, stări de greaţă, viermi intestinali, anorexie, epilepsie, ameţeli, migrene, boli de piele, arsuri, înţepături de insecte, afecţiuni alergice, răceală, gripă, infecţii renale, tulburări de circulaţie a sîngelui, tromboflebită şi diferite forme de cancer.
Se administrează, de regulă, 1-2 linguriţe din preparat, înainte de mesele principale, diluate în apă plată sau ceai, pentru indigestie, balonare, dischinezie biliară.
În cazul afecţiunilor hepatice cronice, plantele amare ale bitterului acţionează cu mare putere, în sensul decongestionării şi regenerării ficatului. La persoanele anorexice, încă din primele zile ale administrării bitterului se declanşează o senzaţie naturală de foame, simultan cu trezirea unui neobişnuit tonus psihic şi al poftei de viaţă. Aceasta conduce la o normalizare ponderală gradată, prin echilibrarea funcţiilor digestive, ca şi a stărilor emoţionale. Contra alergiilor, bitterul se foloseşte în cure de două luni, timp necesar pentru reglarea gradată a reacţiilor imunitare ale organismului.
Viermii intestinali pot fi înlăturaţi cu cîte o linguriţă de bitter medicinal diluat într-un pahar cu apă, de 3 ori/zi. În cazuri de guturai şi gripă, bitterul se administrează din 3 în 3 ore, pe întreaga durată a zilei, în doză de o jumătate de linguriţă la un pahar cu apă. Are efecte de eliberare treptată a căilor respiratorii, de reducere a inflamaţiilor şi a durerilor gîtului, de uşurare a respiraţiei şi reglare a temperaturii în caz de febră. De asemenea, are efecte de stimulare imunitară.
Se poate respira printr-un tifon îmbibat cu bitter, pentru decongestionarea sinusurilor.

Comprese tămăduitoare

Bitterul are un efect benefic şi pe termen lung în caz de reumatism şi gută, prin declanşarea proceselor de mobilizare şi eliminare a toxinelor din tot corpul. În bolile cardiace asociate cu valori crescute ale colesterolului, bitterul românesc reduce valorile colesterolului, ajută la menţinerea tinereţii şi flexibilităţii vaselor de sînge, avînd şi efecte tonice cardiace. În boala canceroasă, bitterul medicinal este recomandat mai ales pentru stimularea poftei de mîncare, reducerea senzaţiei de greaţă, stimularea imunităţii.
Extern, această tinctură combate durerile de cap şi de dinţi, tulburările nervoase post-traumatice, dacă se pune pe ceafă o compresă cu bitter, pentru minimum 30 de minute.
Rănile şi cicatricele persistente se spală cu un tampon bine înmuiat în preparat. Se stoarce apoi tamponul de vată înmuiată în bitter deasupra locului tratat, aşa încît pe zona afectată să se formeze o crustă de preparat.
În caz de arsuri uşoare şi medii, înţepături de insecte, tromboflebită, se pun comprese cu bitter pe zona afectată.
Pentru tratarea luxaţiilor şi entorselor, se va ţine, zilnic, vreme de două ore, o compresă pe zona articulaţiei accidentate.
Întrucît conţine plante cu efecte abortive (pelin, angelică), nu va fi administrat intern femeilor gravide.
Pentru uz extern, va fi folosit sub formă de comprese, după ce se unge în prealabil un strat protector cu cremă de gălbenele pe porţiunea de piele care va fi tratată.
În cazul în care apar senzaţii de arsură ori maceraţia puternică a tegumentelor, tratamentul va fi întrerupt temporar.

Bitterul românesc de acasă

• Iată o reţetă ceva mai simplă de bitter românesc, din numai 12 plante, care poate fi preparat acasă. Într-un borcan cu filet, cu o capacitate de 2 litri, se pun cîte 2 linguriţe din următoarele plante, sub formă de pulbere: pelin, anghinare, flori de salcîm, foi de dafin, iarbă de troscot, frunze de frasin, rădăcină de angelică, boabe de ienupăr. Se adaugă apoi cîte o linguriţă de pulbere de răşină de brad, seminţe de fenicul, rădăcină de urzică şi o jumătate de linguriţă de pulbere de şofran. Adăugăm un litru şi jumătate de alcool alimentar de 50-60 de grade şi lăsăm totul să macereze vreme de minimum două săptămîni. Apoi, se filtrează preparatul prin tifon şi se pune la păstrare într-o sticlă închisă la culoare, capsată ermetic cu dop, într-un loc întunecos şi rece.