marți, 30 septembrie 2014

Adolph A. Chevalier - un fotograf al văii Bistriţei

Adolph A. Chevalier, fiu al văii Bistriţei, s-a născut la 1880, în satul Barnar, comuna Broşteni, aparţinând atunci de vechiul judeţ Neamţ. Tatăl sau, elveţian de origine, a ajuns pe meleagurile bistritene ca specialist în lucrări forestiere. 
Chevalier a fost coleg de clasă, la Gimnaziul „Nicu Gane” din Fălticeni, cu Mihail Sadoveanu şi l-a avut bun prieten pe cărturarul pietrean Ghe. T. Kirileanu. Împreună cu aceştia a împărtăşit o nemăsurată admiraţie şi dragoste pentru tradiţiile populare. 
A învăţat meseria de fotograf în Elveţia şi a practicat-o în România, devenind unul din cei mai de seama artişti fotografi din prima parte a secolului al XX-lea. 
A slujit o perioadă ca fotograf al Curţii Regale (brevetul regal cu nr. 878/12.12.1921, prin care i se conferea lui Ad. A Chevalier, fotograf din Piatra Neamţ, titlul de „Furnizor al Curţii Regale”). Acest brevet se află acum în posesia unui colecţionar din Germania..În perioada primului război mondial se stabileşte la Piatra Neamţ, unde îşi înfiinţează un studiou fotografic vestit în întreagă ţară. 
Ne-a lăsat o bogată moştenire, adevărate fotografii document, cum ar fi cea a Generalului Berthelot înconjurat de ofiţeri români şi străini, a compozitorului George Enescu, a Regelui Ferdinand, Reginei Maria. 
Măestria artistică a lui Chevalier a fost acompaniată de o bună cunoaştere şi înţelegere a vieţii, ocupaţiilor şi obiceiurilor locuitorilor Văii Bistriţei. A surprins prin arta sa o mare diversitate de aspecte, activităţile specifice bistriţenilor, unele dispărute astăzi, forme ale vechii arhitecturi ţărăneşti, frumuseţea costumelor tradiţionale, obiceiuri rurale. 
În mod deosebit, a surprins îndeletnicirile feminine din zonă. A lăsat pentru urmaşi, cea mai importantă colecţie foto-documentară despre locuitorii şi locurile unde a trăit, cateve sute de clişee păstrându-se în prezent în patrimoniul Muzeului de Etnografie din Piatra Neamţ, prin strădania şi pasiunea doamnei Elena Florescu, autoarea unor cărţi şi lucrări dedicate artistului. 
O mare parte din clişeele sale au fost utilizate, atât de autor, cât şi de alte editurii, la realizarea de cărţi poştale ilustrate, care au circulat în perioada anilor 1920-1930 şi chiar mai târziu. 
Opera artistului reprezintă un subiect de atracţie pentru colecţionari, atât pentru achiziţii cât şi pentru studiu. 
Viaţa artistului fotogarf s-a sfârşit trist. Supus persecuţiilor regimului comunist, a fost nevoit să emigraze în 1948 în Elveţia. A încetat din viaţă, în anul 1962, la Lausane, cu un nesfârşit dor faţă de ţinuturile natale, exprimat în scrisorile către prieteni. 
Nu s-a reuşit încă să se pună în valoare cu adevărat opera acestui artist fotograf. Lucrările lui totuşi au fost prezente în câteva expoziţii de cartofilie din Piatra Neamţ şi Bucureşti. Printurile originale au valoare de colecţie pentru pasionaţii cartofili. 


Temă: Lumea satului
Deținător: Complexul Muzeal Judeţean Neamţ
Tip: Clişee pe sticlă
Perioada: 1919-1940
Material: Sticlă
Atelier: Adolph Chevallier
Fotograf, artist:Adolph Chevallier
Datare: 1930
Regiune istorică: Moldova