sâmbătă, 19 iulie 2014

Usturoiul ca medicament

Stiai ca usturoiul e bun nu doar la gust, dar te poate ajuta si in caz de raceala, tinand chiar cancerul departe. Dar stiai ca tot el te poate vindeca de infectiile urinare si nu numai?
Combate raceala 
   Cel mai bine isi face treaba daca il lasi 25 de secunde la cuptorul cu microunde, fara sa-l fi curatat inainte. Lasa cei doi catei sa se raceasca, curata-i si mananca-i chiar de la primele semne ale racelii. Compusii pe baza de sulf vor intari sistemul imunitar care va lupta mai in forta cu infectiile.
Tine cancerul departe 
   Data viitoare cand gatesti, toaca usturoiul si lasa-l sa se odihneasca putin inainte de a-l folosi in mancare. Nutritionistii din cadrul Institutului American de Cercetare a Cancerului au descoperit ca acesta are mai multe proprietati daca este taiat, rupt, etc., si lasat apoi sa se "odihneasca" timp de 10 minute. Asa, retine cu o treime mai multi compusi pe baza de sulf, care lupta cu cancerul, decat daca l-ai fi aruncat in cratita imediat.
Lupta cu infectiile urinare 
   Nu doar sucurile de fructe, mai ales cele din familia afinelor, te scapa de infectiile urinare. Si usturoiul poate face asta, gratie proprietatilor sale naturale. O dieta bogata in usturoi va incuraja organismul sa lupte mai varstos cu microbii.
Bun pentru picioare 
   Daca ai probleme cu mirosul picioarelor, apeleaza cu incredere la usturoi. Fierbe cateva catei de usturoi fara sa-i fi taiat in prealabil si apoi lasa sa se raceasca.

Cand apa a ajuns la o temperatura confortabila, toarn-o intr-un bol si tine-ti acolo picioarele, fara a te teme ca vor imprumuta mirosul usturoiului. Fiert si netaiat, acesta nu va lasa miros.

Apa

 Consumul de apa este considerat esential de catre multe persoane, in special de cele care vor sa slabeasca. Insa, un grup de dieteticieni americani a ajuns la concluzia ca excesul de apa asociat unui regim bazat pe fructe si legume poate fi extrem de periculos pentru organism. Aceasta teorie se bazeaza pe cazuistica mai multor persoane care au ramas cu sechele ale creierului sau chiar au decedat, dupa ce au consumat peste 8 litri de apa pe zi.

Importanta apei pentru organism
   Corpul uman este format din apa in proportie de 55 – 78%, in functie de greutatea fiecarei persoane, iar creierul din 80% apa. Reactiile chimice care au loc in organism au nevoie de un mediu apos, altfel substantele nu pot desface ionii. Apa are un rol decisiv in fiziologia termoreglarii. Astfel se furnizeaza caldura, energia si functionarea in parametrii normali ai metabolismului.
Riscurile unui consum foarte mare de apa
   In ideea detoxifierii, foarte multe persoane renunta la alimentatia normala si o inlocuiesc cu o cantitate mare de apa, fructe si legume. In urma acestui fapt, nivelul de sare din organism scade foarte mult, ceea ce pericliteaza starea de sanatate. In aceasta situatie, corpul incearca sa faca fata, insa in cele din urma cedeaza deoarece nivelul scazut de sare din sange provoaca probleme functiilor creierului.
   Amestecul de clor si sodiu din sare este necesar corpului pentru a asigura transmiterea impulsurilor nervoase si pentru a ajuta la contractia muschilor. De asemenea, sarea are rolul de a mentine nivelul constant de serotonina si melatonina din creier (hormoni care actioneaza in producerea somnului, procesele mentale si afective).
   De asemenea, in urma unui consum mare de apa celulele si implicit organele din corp incep sa se umfle, ceea ce duce la cresterea presiunii in creier. Deoarece creierul este situat in cutia craniana, acesta nu are loc pentru expansiune. Dupa isi mareste volumul cu peste 6%, oasele craniului incep sa comprime creierul ceea ce produce o stare de convulsii, coma si chiar decesul.
   In acelasi sens, in urma mai multor cazuri de deces inregistrate in randul tinerilor care au consumat Ecstasy s-a descoperit faptul ca acestia au murit din cauza unui consum foarte mare de apa. Motivul? Acest tip de dorguri creeaza o sete incontrolabil de mare.
    De retinut: culoarea de urina este un test foarte bun pentru a-ti da seama daca organismul tau are nevoie de apa. Daca urina este foarte inchisa inseamna ca nu ai suficienta apa in organism. Nuanta normala este similara paiului, un galben foarte pal.
Cata apa trebuie sa bem?
   Cantitatea minima de apa este de 1 litru pe zi, deoarece aceasta se pierde prin respiratie (100 ml), prin transpiratie (in medie 500 ml, depinde de efort) si prin urina (500 ml). Cantitatea recomandata de catre personalul medical avizat este de 8 pahare pe zi (2-2,5 l). Exceptia o constituie persoanele care efectueaza exercitii fizice intense si pierd prin transpiratie o cantitate foarte mare de apa. Acestea pot depasi limita de 2,5 litri de apa pe zi, in functie de efortul depus.

   Un lucru important este acela ca aproximativ 20 % din apa provine din alimentele pe care le consumam. Apa este introdusa in organism in stare pura sau sub forma de bauturi, mancaruri, fructe, legume etc. O cantitate de apa se formeaza in organism si prin oxidarea diferitelor alimente.

Cancer

    Tumorile canceroase maligne nu sunt cauzate de celule care « mutează » asa cum ne povesteşte industria farmaceutică de zeci de ani şi în care cei mai mulţi oameni cred, ci din cauza unor paraziţi numiti « viermişori » sau « răcuşori », (racul provine de la cuvântul cancer, zodia racului, a cancerului).
   De când se pot face bani cu medicamentele, teoria adevărată a fost înlocuită cu un basm şi o minciună care încă mai ţine, in ciuda erei informaţiei.
   Deşi acesti paraziţii - trichomonade - se vad destul de bine la microscop, medicii oncologi nu sunt în stare să-i vadă. Acest lucru simplu şi elementar despre ţesutul cancerigen încă nu este cunoscut şi recunoscut de mai nici un doctor. Se aplica fără crutare şi fără gandire cele mai mortale tratamente care există pe aceasta planetă, tratamente care mai degraba elimina omul decat celulele canceroase: radiere si citostatice.
   Prin operaţie paraziţii aceştia se împrăştie de obicei foarte repede în tot organismul, creand metastaze. Metastaze apar de regulă de abia după ce pacienţii fac tratamentele tipice de cancer sau dupa ce au fost operaţi, ceea ce dovedeşte adevarul acestei afirmatii. Este clar că o operaţie în cazul unui bolnav grav nu poate aduce niciodata un efect pozitiv – ci numai unul negativ şi anume slăbirea şi mai mare a corpului - căci cancerul nu este o bucata de carne ci o colonie de milioane de paraziţi. Acestia trec in sange sau in tesuturi si nu pot fi eliminati cu bisturiul.
    Aceşti paraziţi se înmulţesc în funcţie de slăbiciunea corpului, iar operaţia, radiaţia şi otrava injectată în sânge slăbesc organismul EXTREM de mult şi ajută numai paraziţilor şi acelora care vând sau prescriu aceste tratamente. In plus deja frica de moarte şi şocul la aflarea diagnozei de cancer este în stare să omoare omul şi fără ca acesta să fie bolnav de cancer.

    Cine scapă cu viaţă de un astfel de “tratament” scapă de fapt numai datorită voinţei lui Dumnezeu şi nu datorită tratamentului căci acesta omoară după cum arată statisticile nefalsificate peste 90% de pacienţi tratati în decurs de cel mult de 3 ani.

    O statistică la autopsia pacienţilor care muriseră din cauza bolilor cardiovasculare a arătat că majoritatea morţilor din cauza inimii aveau de fapt şi cancer nedepistat înca de doctori. Adică orice om are cancer – deci paraziţi - aşa cum orice om are gripă. In cazul “cancerului” diagnosticat de medici – adică la un cancer avansat - aceşti paraziţi s-au înmulţit peste măsură, dar asta nu este un motiv de panică, căci tot aşa cum ei au venit ei pot şi să dispară prin metode care întăresc corpul şi mai ales sufletul şi care înlătura problemele psihice şi sufleteşti, căci la baza oricarei boli stă de fapt o problema sufletească majoră.
    Celulele cancerigene maligne sunt de fapt o adunătură de paraziţi monocelulari—tricomonade! Orice bolnav de orice boala ar trebui sa ia în considerare aceste aspecte:
Evitarea tuturor grasimilor rafinate şi hidrogenizate (margarina, uleiul rafinat si produse cu acestea) şi inlocuirea lor imediata cu grasimi nesaturate din ulei presat la rece de in sau floarea soarelui şi cu unt.
     Dr. Johanna Budwig a vindecat timp de 40 de ani bolnavi de cancer numai cu dieta alimentara şi cu un amestec de branza dulce cu ulei de in presat la rece. Dupa cercetarile ei indelungate pt. care ea chiar a fost nominalizata de 7 ori pentru premiul Nobel, uleiul rafinat blocheaza multe functii la nivel de celula şi organe şi impiedica alimentarea celulelor cu oxigen. Amestecul de ulei de in cu branza dulce da oxigen şi anumite substante sulfuroase cu care membrana celelulor se poate reface.

 Medicii nu il recomanda pentru ca este prea ieftin.
Citeste cu atentie articolul si recomanda mai departe, sigur exista persoane care au nevoie de ajutor si care iti vor fi recunoscatoare!
    Doza recomandata este de 500 ml de apa + suc de la 3 lamâi + 1 lingurita bicarbonat de sodiu.

    Se consuma pe stomacul gol dimineata, poate fi împartita în doua doze în timpul zilei, dar nu între mese. Se recomanda a fi consumata in fiecare zi, chiar si atunci când boala a disparut, pentru ca boala poate recidiva, si este important pentru a preveni reaparitia cancerului.

   Alimente cancerigene
Cele mai frumoase marfuri din galantar sunt si cele mai otravitoare.In special cele care provin din Turcia, Olanda si Israel, acolo unde se practica agricultura intensiva.
    Romania importa legume si fructe produse prin mijloace dubioase ce pun in pericol chiar viata consumatorilor. Multe substante, introduse prin tehnologii moderne in aceste produse, provoaca diverse forme de cancer, tulburari hormonale si alte grave afectiuni organismului uman. Tara noastra importa legume cosmetizate chimic, pentru a suplini lipsa productiei interne.
   "Alimentatia moderna se confrunta cu o sumedenie de erori - ce constau in folosirea ingrasamintelor chimice, insecticidelor si erbicidelor, aditivilor in produse finite, a organismelor modificate genetic, zaharului, alimentelor rafinate, abuzului de carne si grasimi, a metodelor nenaturale de conservare -, toate acestea ducand, invitabil, la modificarea indicatorilor de sanatate si la influentarea negativa a patologiei ultimului secol", sustine dr. Pavel Chirila in cartea "Alimentatia echilibrata a omului sanatos", aparuta la Editura National. Legumele si fructele sunt o sursa inegalabila de minerale, de care organismul uman are mare nevoie. Plecand de la acest adevar, tehnologiile de cultivare s-au modernizat atat de mult, in scopul producerii unor recolte-record, incat multe alimente au devenit periculoase pentru sanatate, cu toate ca aspectul lor a fost perfectionat. Asa se face ca tara noastra importa la greu legume si fructe in special din Olanda, Turcia si Israel.
Frumoase fara gust
    Suprafetele de teren olandeze, pe care se cultiva legume si fructe, sunt incomparabil mai reduse decat ale Romaniei. Cu toate acestea, noi importam de la ei, si nu invers. Ceea ce denota ca olandezii detin tehnologii superioare de cultivare si folosesc tratamente chimice care eficientizeaza productia. Daca in cazul altor produse alimentare, oamenii prefera sa le consume (desi cunosc faptul ca sunt pline de E-uri cancerigene), pentru ca au un aspect si un gust placut, in ceea ce priveste legumele din import situatia este putin diferita. Sunt frumoase ca aspect, insa gustul lasa de dorit, comparabil cu cele autohtone. La fel, legumele produse in Turcia sunt aspectuoase si aromate, insa nu si gustoase. Cum cea mai mare parte a teritoriului Turciei sufera cronic din cauza lipsei de apa, denota ca se folosesc din plin soiuri de legume rezistente si se utilizeaza la scara industriala tratamente chimice pentru eficientizarea productiei. Apoi, surplusul il exporta, indiferent de anotimp, in tari ce nu se descurca prea bine la acest segment al agriculturii. Dar, cel mai inexplicabil dintre toate este importul de legume din Israel, stiut fiind faptul ca relieful acestei tari este nisipos si stancos. Ca sa produca legume aromate si aspectuoase, israelienii au importat pamant si l-au pus in ladite. Asa au reusit sa produca astfel de alimente, ce n-au crescut niciodata in Tara Sfanta. Desigur, respectivul pamant este tratat chimic in permanenta, pentru a putea rodi.
Capsuni iradiate
    Legumele si fructele sunt tratate chimic pentru a asigura o productie mare, pentru a rezista mai mult si a-si pastra aspectul de proaspat in galantare. De exmplu, Romania importa capsuni iradiate, al caror proces de coacere este stopat prin acest procedeu. Pietele noastre au fost penetrate de lubenite (pepeni verzi) injectate pentru grabirea coacerii. Acest procedeu a fost asimilat si de unii producatori care activeaza la noi. Riscul cancerigen pe care il presupune agricultura intensiva consta in utilizarea ingrasamintelor chimice, cu predilectie cele azotoase. Datorita gestionarii incorecte si abuzive a acestei tehnologii, plantele acumuleaza cantitati mari de azotati, ce se transforma in azotiti si apoi in nitrozamine - substante deosebit de cancerigene.
Rosii chimice
    Gustul legumelor este conferit de prezenta sarurilor minerale intr-o proportie mai mare ori mai mica. In legumele din import, gratie cultivarii intensive, acestea contin si o mare cantitate de glucide, obtinuta prin cresterea plantelor la lumina artificiala. Pe de alta parte, cele mai multe legume importate nu sunt cultivate direct pe pamant, ca la noi, ci in ghivece ori ladite speciale, de unde si insuficienta sarurilor minerale, cu precadere in continutul tomatelor. Din cauza stimulentelor chimice ce nu caracterizeaza productia autohtona de legume si fructe, Romania reuseste sa obtina maximum 300 tone de rosii la hectar, in vreme ce productia din tarile occidentale atinge si la 600 tone/ha.
Pesticidele otravitoare
   Populatia ar trebui sa evite cumpararea rosiilor ce prezinta excrescente, deoarece coacerea acestora a fost stimulata in exces cu substante chimice. Din nefericire, controlul pesticidelor si al ingrasamintelor sintetice in cultivarea legumelor si fructelor in Romania este inexistent.
    Multi cultivatori romani, pentru a combate daunatorii si a ajuta cresterea plantelor, folosesc pesticide, fara insa a respecta cantitatile si modul de administrare prescrise. Care pesticide ajung tot mai greu in Comunitatea Europeana - datorita noilor reglementari si a tendintei de asigurare a produselor ecologice - si tot mai usor la noi, deoarece producatorii sunt gata sa le vanda ieftin, numai sa scape de ele. Incepand cu anul 1991, Departamentul Agriculturii al SUA a monitorizat si testat alimente prelevate din Romania, pentru a determina nivelul reziduurilor si pesticidelor continute. Recent, s-a ajuns la concluzia ca nivelul acestor reziduuri depaseste limita de siguranta stabilita de EPA (Administratia pentru Protectia Mediului).
Cele mai periculoase alimente la acest capitol au fost stabilite a fi merele (motiv din care s-a recomandat consumarea lor fara coaja), sucurile de mere, fructele conservate industrial si strugurii.
Atac la creier
    Specialistii au ajuns la concluzia ca intre excesul folosirii pesticidelor si tulburarile de comportament (hiperactivitatea si autismul), inregistrate in special in randul copiilor si adolescentilor, exista o foarte stransa legatura. Totodata, expunerea la rezidiile pesticidelor are legatura cu dezvoltarea necorespunzatoare a creierului si a sistemului nervos. Aceste toxine sunt banuite a fi responsabile in aparitia diverselor forme de cancer si a unor grave tulburari hormonale. Dovleceii si castravetii tratati chimic contin niveluri ridicate de pesticide cancerigene. Chiar daca anumite substante au fost interzise in cultivarea acestor legume, otravurile au ramas in sol, noile productii fiind, de asemenea, contaminate.
   Alimentele din categoria legumelor si fructelor care contin cel mai ridicat nivel al rezidiilor de pesticide sunt considerate a fi: strugurii, spanacul, rosiile, piersicile, merele si perele, dovleceii de iarna, capsunile, bananele, mazarea, fasolea verde si broccoli. Pentru diminuarea riscurilor la care se expun, consumatorii trebuie sa inlature coaja acelor legume si fructe banuite a fi periculoase pentru sanatate, chiar daca in acest mod se pierd o multime de minerale si vitamine. Iar atunci cand procedeul recomandat nu este posibil, alimentele trebuie sa fie foarte bine spalate, inclusiv cu detergenti speciali produsi recent in Comunitatea Europeana.
Coaja e cea mai periculoasa

   Dintre cele mai periculoase elemente chimice de sinteza, produse pe baza de pesticide, mentionam E 230 (difenil), E 231 (ortofenil) si E 233 (tiabendazol). Aceste pesticide, injectate in coaja fructelor, sunt utilizate pentru protejarea citricelor de mucegaiuri, boli, daunatori si pastrarea aspectului in timpul transportului si comercializarii. Ele provoaca alergii in urma atingerii fructelor si chiar hemoragii interne. Un sfat pe care ni-l dau specialistii este acela de a nu consuma coaja citricelor in diverse preparate - cum sunt prajiturile, coliva, torturile si alte dulciuri -, pentru a le aromatiza. In UE nu se foloseste acest procedeu, motiv din care E 230, E 231 si E 233 nici n-au fost interzise. Alte substante de sinteza periculoase folosite in cultivarea legumelor si fructelor sunt etilena si retardantii. Substanta organica numita etilena este un bioregulator vegetal ce modifica cresterea, nutritia si rezistenta organismelor, producand stimulari, inhibari sau modificari calitative ale cresterii si dezvoltarii plantelor. Ea stimuleaza coacerea fructelor carnoase, influenteaza procesul de imbatranire a plantelor si inhiba diviziunea celulara. Retardantii stopeaza sau incetinesc cresterea organelor vegetative, in special a tulpinilor si lastarilor laterali, stimuland inflorirea si fructificarea.

duminică, 13 iulie 2014

Clik

Awe Bux
Cashout: 1999,99 $

awebux
Cashout: 15,000 $

Baby Loin PTC
Cashout: 0,05 $

Big Money Ptc
Cashout: 1,000 $


Two Dollar Click
Cashout: 1,000 $


Sell Me Hits
Cashout: 0,20 $

Jocuri gratis

    www.jocuri.biz este un site cu jocuri gratis pentru copii. Copiii de orice vârstă, copii pasionaţi de jocurile online gratis de pe internet, pot descoperi pe acest site o mulţime de jocuri, atât pentru băieţi, cât şi pentru fete. Fetiţa mea este o mare amatoare de jocuri pe internet. Este foarte adevărat că e într-o permanentă căutare de jocuri noi, chiar jocuri pentru băieţi, dar ea se bucură de fiecare joc pe care îl găseşte aici pe www.jocuri.biz sau pe orice altă sursă online de pe internet.  
    Jocurile online gratuite de pe acest site sunt în general din categoriile:
  1. acţiune
  2. amuzante
  3. aventură
  4. de colorat
  5. de gătit
  6. dress-up
  7. împuşcături
  8. machiaj
  9. maşini
  10. motociclete
  11. puzzle
  12. sport
      Şi multe, multe alte jocuri pentru copii.
      Am ales să vă prezint câteva jocuri care prezintă interes pentru fete. Aceste jocuri sunt din
categoria ,,dress-up’’. Iată care sunt:
      Nunta lui Wendy – este un joc ce constă în pregătirea lui Wendy pentru nuntă. Wendy este preocupată de pregătirea pentru nuntă, dar deoarece coordonatorul rochiei şi cel care se ocupă cu moda, nu a ajuns, totul este în întârziere.
                Nunta lui Wendy                               
     Pentru a descoperi jocul şi a vă distra cu el, daţi clik pe linkul următor http://www.jocuri.biz/jocuri/36/nunta-lui-wendy.html
     Din aceeaşi categorie, puteţi încerca şi jocurile:
Dansatoarea, un joc în care o puteţi ajuta pe Veronique să se îmbrace pentru o petrecere în club. Mai multe detalii pe http://www.jocuri.biz/jocuri/18/dansatoarea.html
Kristen Stewart, un joc în care o veţi ajuta pe Kristen Stewart să aleagă dintr-un magazin în care s-a oprit în drumul spre aeroport, să-şi găsească o rechie specială pentru un eveniment la fel de special. Încercaţi pe acest link  http://www.jocuri.biz/jocuri/29/kristen-stewart.html

    Vă mai recomand şi alte jocuri gratis pentru copii pe care le puteţi juca pe www.jocuri.biz

Tarzan Jump, un joc de acţiune care se petrece în jungla lui Tarzan. Acţiunea jocului presupune întâlnirea cu animale sălbatice şi evitarea acestora pentru a obţine diamante, astfel ca Tarzan să poată deveni cu adevărat Regele Junglei.
                      Tarzan Jump                       
Puteţi juca jocul Tarzan Jump aici http://www.jocuri.biz/jocuri/30/tarzan-jump.html

Florăreasa extremă, un joc de amuzament în care o puteţi ajuta pe mica florăreasă să culeagă flori pe care să le dăruiască oamenilor din jur. E un joc ce aduce zâmbetul pe buze.
                        Florareasa extrema          

    Dintre jocurile de aventură, vă recomand Aventura din apă, un joc în care o puteţi ajuta pe Ariel să adune comorile din apă, sau Micuţii prieteni ai lui Polly, un joc în care Polly porneşte cu maţina în căutarea prietenilor ei, vieţuitoare.
   Găsiţi cele două jocuri, accesând linkurile următoare:
            Aventura din apahttp://www.jocuri.biz/jocuri/42/aventura-din-apa.html


    Acestea sunt jocurile pe care fetiţa mea le preferă în mod deosebit pe www.jocuri.biz , un site cu jocuri online gratuite. Pentru avă distra şi voi, pentru a vă încerca abiţităţile de jucători, încercaţi aceste jocuri şi multe, multe altele pe care le găsiţi pe www.jocuri.biz
    Distracţie plăcută! Şi multă perseverenţă la joacă!


joi, 10 iulie 2014

Badea Cârţan, ”un dac, coborat de pe Columna”, articol publicat de Calin Marian

Am preluat acest articol interesant de pe 

http://romaniaistorica.ro/2012/02/25/badea-cartan-un-daccoborat-de-pe-columna/

 

Badea Cârţan, ”un dac,coborat de pe Columna”

                                                                                              Publicat de 

       Gheorghe Cârţan, adică Badea Cârţan, a fost un ţăran român care a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania, distribuind cărţi româneşti, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877  s-a înrolat voluntar în războiul de independenţă al României.S-a născut în Cârţişoara, Sibiu, la 24 ianuarie 1849, al doilea din cei şapte copii ai lui Nicolae şi Ludovica Cârţan.
       De la mătuşa sa,Raşila,ascultă primele basme,iar legendele despre semnele lăsate de cei vechi pe pământul Ţării Făgăraşului au fost primele lui învăţături de istorie.Când în 24 ianuarie 1859 împlinea 10 ani,românii din Moldova şi Muntenia s-au unit sub domnia lui Cuza. Copilul ce auzise vorbindu-se de unirea cu ţara nu înţelegea de ce românii au fost nevoiţi să nu stea laolaltă şi de ce cei din Ţara Făgăraşului trebuie să stea încă despărţiţi de ceilalţi. În 1860, Gheorghe se tocmeşte mocan la stână. Începe o viaţă aspră, o luptă cu adversităţile naturii, căreia trebuia să-i pătrundă tainele şi pe care trebuie să şi-o apropie. În faţa lui se deschide o lume nouă, destinată bărbaţilor, pasionantă şi emoţionantă, cu ademeniri şi primejdii la tot pasul. Ciobănaşul visa, de pe atunci, să treacă dincolo, „în ţară şi numea vama dintre Transilvania şi Muntenia, „graniţa drăcească”. Se întreba el: „cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării? ”, graniţă care a separat românii doar politic şi administrativ pentru că sufletul şi conştiinţa n-au avut graniţă.
       În vara anului 1865 are loc prima trecere a lui Cârţan în „ţară” prin „Vama cucului“ prin locul vegheat de cei doi soli ai pământului românesc trimişi către înălţimi: Negoiul şi Moldoveanul. Aude aici legenda lui Negru Vodă. Din 2 oct. 1865 rămâne în fruntea familiei căci îşi pierde tatăl. În 1867 îi spune mamei sale: „Anul aista am să plec dincolo”. Şi-o face în 22 mai, ajunge în Bărăgan unde, spre mirarea lui, câmpul se termina departe, acolo unde cerul se uneşte cu porumbul verde sau cu grâul galben. Aici alături de ciobanul Cotigă, Cârţan află despre dacii cei drepţi şi viteji, despre împăratul Traian, despre moartea lui Decebal. Şi întreabă:
„- Cum aş face bade Ioane să învăţ şi eu a ceti?
- Ai să înveţi dacă vei voi
- D-apăi cum păcate să nu voiesc?”
       Gheorghe Cârţan, elevul, i-a relevat învăţătorului său, ciobanul Cotigă Ion, o minte capabilă să reţină multe informaţii. După căţiva ani a ajuns să citească şi să scrie destul de bine. Întors în Ţara Făgăraşului află că l-au căutat „jandarii” să-l ia la oaste. Auzind, a răspuns că „ai noştri de dincolo”, se pregătesc de război cu turcii. Şi pleacă voluntar până în 1881. Oile îi sunt „robite” şi el atâta ştie: „trebe să stau de vorbă cu împăratul şi gata treaba”.
      A stat la Viena două zile pentru a intra la împărat,  7 zile în „beciurile Vienei”, arestat şi apoi trimis la Pesta.„Dumnezeu Viu Este!”. Cu aceste vorbe începe cererea lui Badea Cârţan, mai degrabă plângerea lui către Impăratul Franz Josef.
      După ce arată că i-a slujit cu credintă, îi spune că a fost batjocorit de „aceşti satrapi deregători care m-au jefuit şi mi-au robit oile de atâtea ori.” Scrie mai departe Badea Cârţan: „M-am rugat iară de solgabirau să-mi dea drept să vânz cărţi, să-mi căştig pânia. De la Rusale m-am rugat, m-a respinsu. Aşa dară noi numai datorinţe facem şi avem (…). Mă rog deci Maiestăţii tale să fii judecătoriu şi să fie traşi la răspundere…”. Nu i-a făcut dreptate împăratul, căci n-avea cum să fie de partea unui român aflat în judecată cu ungurii, dar l-a eliberat din închisoare, mai ales că însuşi Regele Carol I a intervenit pentru eliberarea lui, mişcat profund de dragostea lui de ţară, de drumurile nenumărate pe care le-a făcut pentru a căra cărţi spre folosul neamului său asuprit din Ardeal. Ca să ştie că au părinţi. Cine li-e „tată şi mamă”.
      Se întoarce în ţară şi se îngrijeşte de oi, dar doreşte să facă negoţ cu cărţi româneşti. I se refuză această cerere. Când împlinea 42 de ani, la 24 ianuarie 1891, la Bucureşti îşi începea activitatea „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, sub preşedinţia istoricului V.A.Urechia. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume.
       Aceleaşi simţăminte îl făceau şi pe Cârţan să caute căi noi prin care să circule slova românească printre despicăturile munţilor Făgăraş şi Bucegi. Aşa că, atunci când Memorandiştii din Cluj sunt întemniţaţi, el spune: „Eu, cioban George Cârţan./ Nici n-oi bea, nici n-oi mânca/ Pân-de Seghedin n-oi da,/ De iubiţii osândiţi/ Ce-s în temniţe zvârliţi.” Face drumuri la Vacz (lângă Budapesta) unde este închis Ion Slavici şi la Seghedin unde erau închiţi Memorandiştii şi se plânge: „La grădină-n Seghedin/ Plâng florile de iasomin/ De răsună uliţa/ Şi tremura temniţa./ De la Seghedin la Vacz/ Numai drumuri de la fraţi/ Numai lacrimi, jale, dor/ Pe fetele tuturor.
      Fiindcă cere din nou autorizaţie pentru a difuza cărţi româneşti este arestat în 1895.  Citind în 1895 Cronica românilor a lui Şincai, cumpărată la Viena, şi recitind „Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul” a lui N. Bălcescu, doreşte să vadă statuia marelui voievod. Şi pleacă la Bucureşti. Ajuns la statuie îi mulţumeşte Domnului pentru reuşită şi-i cere realizarea Unirii. Este găsit de Ion Grama ce-l slujea pe V. Alexandrescu Urechia.
      Istoricul îl găzduieşte, îl plimbă prin muzeele Bucureştiului, îl duce la Liga culturală unde cunoaşte personalităţi cărora le cere cărţi pentru românii din Transilvania şi ajunge personajul principal al unor articole din ziarele vremii. Revine de multe ori ca sol al Transilvaniei la Bucureşti şi ca militant al Ligii culturale pe pământul Transilvaniei, trecând prin „vama cucului” ziare şi cărţi româneşti.
      Povestea pe care Badea Cârţan o citea şi o recitea este aceea relatată de Titus Liviu despre întemeierea Romei şi-i spune lui Urechia că „e musai să merg la Roma”. Îşi pregăteşte straiţa şi pleacă din Cârţişoara la 3 ian. 1896 , a trecut prin Timişoara, Budapesta, Tirol (Austria), Alpii Sloveni, Apenini, Genova, Pisa, Livorna şi dupa 45 de zile de drumeţie a ajuns la marginea oraşului etern l-a salutat cu: „Bine te-am gasit, maică Romă”.
      A pătruns în Roma prin Via Compana a trecut pe lângă Terme, ruinele Coliseului, bazilica Maxentiu şiPalatinul, Forul Roman  şi…deodată - Columna.„- No că asta este! ”.
Aici, obosit şi cu ochi înlăcrimaţi, ciobanul din Cârţişoara s-a învârtit în jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el. Şi-abia apoi şi-a adus aminte că avea o misie, că nu venise cu mâna goală la Maica Roma.Din desaga lui din lână vârstată, mirosind a mămăligă şi caş, a scos un săculeţ cu pământ luat din grădina casei din Cârţişoara şi l-a vărsat la piciorul Columnei. Apoi, dintr-o năframă legată cu nod a scos şi un pumn de boabe de grâu, pe care le-a semănat în ţărână. Şi fiindcă venise noaptea şi datoria era împlinită, s-a întins pe cojocul lui ciobănesc, visând, pe aripi de somn, că intrase şi el în mulţimea de pe Columnă, printre dealurile săpate în piatră, pe sub pădurile dese, păşind pe un drum care nu mai urca spre vârful coloanei, ci spre munţii lui de acasă. Sus, pe cer, Cloşca cu pui şi Ursa Mare dovedeau că ajunsese în Cărţişoara, pe malul Balei, împreună cu tot neamul său. Când s-a trezit a doua zi, dimineaţa, în jurul lui erau strânşi o mulţime de gură-cască: poliţişti, pompieri, măturători, precupeţe… Presa din Roma a scris în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămașă și cușmă, cu ițari și cu opinci.
I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârțan a făcut senzație la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie și prietenie, iar Duiliu Zamfirescu, secretarul reprezentantei noastre la Roma i-a făcut cunoscut oraşul şi l-a introdus la mari personalităţi ale vremii.
S-a mai abătut apoi încă de două ori la Roma, tot pe jos, ultima oară făcându-şi intrarea triumfală în mijlocul Congresului orientaliştilor, care întrunea 700 de învăţaţi din 40 de ţări. I-a fost încredinţată misiunea de a depune o coroană de bronz la Columna lui Traian, din partea Congresului, moment consemnat de toate ziarele Europei. Cu vorba scurtă, ruptă din cremenea Făgăraşilor, Gheorghe Cârţan a spus atunci doar atât: „Roma e mama noastră!”.
      După prima călătorie la Roma, Badea Cârtan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Capitalei. În cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende şi se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii. Dintr-o dată, ochii mai-marilor s-au aţintit asupra lui. Era in centrul atentiei, era la moda, era „şic” să-l prezinţi invitaţilor. Iată cum suna o invitaţie la un astfel de banchet: „Cred că am plăcerea să cunoaşteţi pe păstorul român Cârţanu, care, plin de sentimente românesti, s-a dus pe jos la Roma, să sărute Columna lui Traian. Sunteti rugată să luaţi parte la ospăţul ce dau astăzi, marţi, 2 aprilie, 7 seara, 1896, în cinstea călătorului reîntors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor, 2″.
Haiducul cu cărţi în desagă a fost hăituit de către duşmanii neamului mai crîncen decît cei mai mari răufăcători ai vremii. „Aici, pe vârfurile munţilor, nu trebuie să fie graniţă căci şi dincolo de ei au locuit moşii şi strămoşii noştri, dacii şi romanii”, „Cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării?” spunea Badea Cârţan.
      În 1903,Badea Cârţan e arestat de autorităţile maghiare, iar marele lui depozit de carte, cu sediul în mai multe locuri, confiscat. Inventarul era uluitor: 76.621 de volume s-au aflat numai în podul casei lui din Cârtişoara. Badea Gheorghe Cârţan a fost invitat şi în Parlamentul Ţării, de mai multe ori, şi acolo, în preajma anului 1907  fiind, i-ar fi întrebat pe înalţii preoţi şi parlamentari de ce are nevoie un ţăran ca să facă un gard.I s-a răspuns: de cuie, de lemne, de scânduri. Dar Badea Cârţan i-a oprit pe toţi cu răspunsul cel drept: „De pământ are nevoie, ca să aibă unde-şi pune gardul”.
     Era un înţelept fără astâmpăr, voia să ştie, să cunoască. Îl interesa mai ales începutul neamului şi al tuturor lucrurilor, obârşia lor, rădăcina istorică dătătoare de nobleţe şi demnitate. Istoricului Vasile A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896: „Onor Domnule Preşedinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârşie.Am ţinut mult să văz Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit să văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiţi sănătoşi – George Cârţan”.
      În primăvară anului 1911, Gheorghe Cârţan este surprins de o avalanşă pe crestele munţilor, cu desagii încărcaţi de cărţi în spinare. Vreo două zile s-a chinuit până a putut să iasă de-acolo. A rămas bolnav şi slăbit mult după acea întâmplare. N-a mai avut putere să ajungă acasa şi a fost adăpostit de familia Lahovary, la Sinaia.
     Simţindu-şi sfârşitul, le-a cerut celor care-l îngrijeau să-l îngroape acolo, în pământul liber al ţării, unde să poata aştepta împlinirea visului de-o viaţă – întregirea neamului românesc. În august 1911 a murit, fiind înmormântat laSinaia. La căpătâiul său stă scris: ,,Aici doarme Badea Cârţan, visînd la întregirea neamului său”. „ Mama trăieşte, tata e mort de trei ani, însurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În  ’77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor” şi alte cărţi. În  ’78, am venit acasa, am tras sorţ şi am jurat. Am cătanit în Bosnia. În ’81, m-am liberat. Era tocmai conferinţă la Sibiu, că se luase iară pricină între români şi unguri. Până în ’93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în ţară. Vine ’94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma.
De-aceea mi-am zis: „Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?”. Si-apoi am văzut, dragii mei… De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti. La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan.
(Fragment din  interviul pe care Badea Cârţan l-a dat cu câţiva ani înainte de moarte, revistei „Poporul român”).

Sursa : (Bibliografie), aut.Ion Dianu, Pe urmele lui Badea Cârţan, ed.Sport-Turism, Bucureşti, 1979 ; Revista Agero,prof.George Baciu.

miercuri, 9 iulie 2014

Invitatii nunta

    Nunta este o Sfântă Taină prin care oamenii care se iubesc îşi unesc fiinţele prin căsătorie. Fiecare om din lumea asta a fost martor la o nuntă, a trăit poate emoţiile puternice ale propriei nunţi, a mărturisit sentimentele pentru partenerul, respectiv partenera sa, şi s-a bucurat sau se va bucura de acest unic eveniment din viaţă. Nunta este un bun prilej de a ne bucura de iubirea a doi tineri care îşi unesc destinele pentru totdeauna, iar la un astfel de eveniment participă toţi cunoscuţii şi apropiaţii celor doi miri care se căsătoresc.
   În pregătirea evenimentului, fiecare detaliu contează, mai ales când se doreşte organizarea ireproşabilă a acestuia. Fiecare invitat trebuie să fie onorat cu mii şi mii de atenţii, atenţii adesea pornite din privirile şi gesturile celor doi miri. Nunta trebuie să întrunească un cumul de acţiuni, de la alegerea localului, până la ultimul detaliu în ceea ce priveşte aşezarea unei draperii sau a unui simplu buchet de flori într-un loc ce nici nu atrage măcar atenţia în local.
   Pentru ca fiecare participant la evenimentul organizat să se simtă bine şi să îşi cunoască locul, mirii trebuie să trimită sau să ducă personal invitaţii la nuntă. Aceste invitaţii sunt pliante sub formă de cărţi poştale sau simple carduri care au inscripţionat în diverse moduri şi cu diverse fonturi şi litere, toate detaliile legate de eveniment.
   Pe o invitaţie la nuntă se trec în primul şi primul rând părinţii mirilor, părinţii care sunt cei care au dat viaţă copiilor care urmează a se căsători. Apoi apar numele mirilor, ale naşilor, care pot fi naşii de botez ai lor sau oricare alte persoane care îşi exprimă dorinţa de a deveni naşi de cununie celor doi. Nu este omisă locaţia, data şi ora evenimentului. De regulă invitaţiile la nuntă se oferă în plicuri albe sau asortate cu invitaţia propriu-zisă.
   Pentru ca invitaţiile la nuntă să prezinte cel mai frumos şi cel mai onorabil evenimentul, acestea se pot comanda de pe diverse site-uri care oferă astfel de servicii contra cost. Preţurile sunt simbolice, mai mult de relevanţă, defapt semnificaţia invitaţiei o constituie evenimentul în sine.
    Vă prezint mai jos două invitaţii la nuntă care mi-au atras atenţia de pe http://www.deluxe-cards.ro/
Invitatie de nunta               
   Este o invitaţie din colecţia Clara, modelul 32805, de culoare mov sidefat, cu un model embosat şi dimensiunile de 150 / 150 mm. Plicul este alb, mat iar cardul asortat poate fi comandat separat.

Invitatie de nunta

     Invitaţia de mai sus, model 32826, tot din colecţia Clara, este în formă de inimă roşie, ce se deschide în mai multe inimioare şi are dimensiunea 270 / 270 mm. Plicul este alb iar cardul asortat nu este inclus în preţ.
    Următoarele două invitaţii sunt de pe site-ul http://www.invitatie.ro/
                                    
   Această invitaţie, din colecţia Clara, este de culoare neagră cu model argintiu. Este o invitaţie care degajă rafinament şi eleganţă.

                                         
   Iar această invitaţie este din colecţia Ekonom şi este o invitaţie care degajă veselie şi, după cum îi spune numele, este o invitaţie care face economie la buzunar.
                               
   Pentru mai multe detalii şi pentru a vă alege o invitaţie care să vă personalizeze evenimentul unic din viaţă, nunta, vizualizaţi întreaga colecţie de oferte de pe http://www.deluxe-cards.ro/ şi http://www.invitatie.ro/.

Anunţuri auto pe internet

     Stau adesea şi mă gândesc cum ar fi viaţa dacă maşinile ar fi inexistente. Dar cum acestea sunt precum firele de iarbă, pentru că nu trece o secundă în care să nu auzi un sunet de maşină, reflecţia mea nu-şi are sensul.
     Autoturismele sunt bunuri de care nu ne putem dezice. Autoturismul este parte din viaţa fiecăruia, fără de care nu putem să ne concepem viaţa. A intrat foarte mult în cotidianul fiecăruia, indiferent că maşina pe care o deţinem este nouă sau este folosită. Trăim într-o epocă în care viteza îşi spune cuvântul în toate acţiunile noastre iar autoturismele sunt bunuri care asigură desfăşurarea în condiţii optime a tuturor activităţilor umane.
    Deşi am o maşină, am studiat oferta de pe http://www.vitan-auto.ro/ şi am descoperit o gamă diversă de anunţuri care interesează pe orice cumpărător care are un potenţial financiar mai mic sau mai mare.
   Un prim aspect care mi-a atras atenţia este numărul mare de autoturisme postate pe http://www.vitan-auto.ro/ din care nu lipseşte aproape niciun producător de prestigiu în domeniu: Aixam, Alfa Romeo, Alta, Aro, Aston Martin, Audi, Bentley, BMW, Buick, Cadillac, Caterham, Chevrolet, Chrysler, Citroen, Dacia, Daewoo, Daihatsu, Dodge, Fiat, Ford, GWM, Honda, Hummer, Hyundai, Infiniti, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Lada, Lancia, Land Rover, Lexus, Maseratti,  Maybach, Mazda, Mercedes-Benz, Mini, Mitsubishi, Nissan, Oltcit, Opel, Peugeot, Pontiac, Porsche, Proton, Renault, Rover, Saab, Seat, Skoda, Smart, SsangYong, Subaru, Suzuki, Tata, Toyota, Volkswagen şi Volvo. Aceste mărci de autoturisme atrag atenţia oricărui potenţial cumpărător şi orice doritor de a-şi achiziţiona un autoturism, are de unde alege.  
    Vă prezint în continuare trei anunţuri de vânzare de autoturisme postate pe  http://www.vitan-auto.ro/ care mi-au atras atenţia datorită mărcilor de renume şi mai ales a aspectului prezentării.  

1. Volkswagen Passat


    Acest autoturism este de tip Break, e fabricat în 2001, foloseşte ca şi combustibil benzina, are o capacitate cilindrică de 1,598 cm³, 102 CP, are un rulaj de 174,000 km iar preţul solicitat de vânzător, fără taxa de mediu, este de 3,150 EUR.
    Alte detalii puteţi citi, accesând linkul

2. Chevrolet
                                 

     Această maşină est de tip Hatchbach, fabricată în 2007, foloseşte ca şi combustibil benzina, are o capacitate cilindrică de 1,200 cm³, cu o putere de 74 CP, un rulaj de 41,300 km, la preţul de 3,400 EUR, în care nu este inclusă taxa de mediu.
     Alte detalii puteţi afla, accesând linkul

3. Peugeot 107
                              

    Acest autoturism de culoare roşie este un model 107, de tip Hatchbach, an de fabricaţie 2007, foloseşte ca şi combustibil benzina, are o capacitate cilindrică de 1,000 cm³, un rulaj de 40,000 de km la preţul de 3,450 EUR, preţ în care nu este inclusă taxa de mediu.
    Dacă sunteţi interesaţi de această maşină roşie şi foarte confortabilă, accesaţi, pentru mai multe detalii, linkul http://www.vitan-auto.ro/anunturi/22493/autoturisme/peugeot-107.html
   Urmăriţi http://www.vitan-auto.ro/ şi veţi descoperi maşina pe care o căutaţi de mult timp.


duminică, 6 iulie 2014

Concediul de iarnă în România


   Dragi turişti, vă invit să vă bucuraţi de trei hoteluri din România pe care eu le-am descoperit în calitate de turist şi în care se poate petrece un concediu de vis. Puteţi opta pentru oricare din ofertele de pe http://www.bookingexpert.ro, o agenţie de turism de care se bucură mii de români sau turişti străini care doresc să viziteze frumuseţile naturii noastre. Întreaga ofertă a agenţiei  o găsiţi desfăşurată pe http://www.bookingexpert.ro




1. Popasul vânătorilor, Buşteni

                         Hotel Pensiunea Popasul Vanatorilor Busteni

    Acest hotel este aşezat în oraşul Buşteni, din judeţul Prahova, oraş de la poalele munţilor Bucegi, fiind amplasat într-un cadru natural de o splendoare desăvârşită, motiv pentru care orice turist va fi extrem de mulţumit.
   Am fost vara trecută la acest hotel şi îmi amintesc încă strada pe care se afla, strada
Independenţei, nr. 35. Este foarte uşor de găsit această stradă în Buşteni, mai ales când hotelul este un reper. Popasul Vânătorilor mi-a oferit o vacanţă de neuitat. Munţii Baiului, aflaţi în apropiere, mi-au oferit momente de neuitat mai ales prin peisajul de vis şi natura curată. Dar nu doar cadrul natural mi-a atras atenţia în acest hotel, ci şi posibilităţile de relaxare şi distracţie oferite: centrul SPA, excursiile în împrejurimi off-road cu Jeep-uri sau tradiţionala masă românească de la stâna Zamora, unde m-am desfătat cu bunătăţi gastronomice tradiţionale cum nu am mai întâlnit nicăieri: bulzul ciobănesc, pastrama de berbecuţ şi platoul tradiţional românesc, ceea ce mi-a creat sentimentul că natura este foarte darnică şi foarte frumoasă. Acest lucru l-am înţeles din mesele bogate pe care le serveam în restaurantul hotelului din care nu lipseau cele mai bune produse vânătoreşti şi tradiţional româneşti.
    Popasul vânătorilor este un ,,popas’’ în care poţi face multe activităţi plăcute şi de neuitat, are un spaţiu amenajat pentru conferinţe cu o capacitate de 25 de locuri în care se pot organiza team building-uri sau întâlniri de afaceri. Este un loc pe care nu ar trebui să îl uiţi niciodată şi să îţi doreşti să îl revizitezi.



2. Pensiunea Leo, Braşov

                                            Pensiunea Leo             
    Este situată în faimosul Braşov, la câteva minute de gară, în apropierea Centrului Civic, într-o zonă care oferă linişte şi ambianţă pentru orice turist. Prin dotările sale excepţionale, hotelul asigură, prin personalul experimentat, un maxim confort, o siguranţă şi o discreţie sporite, şi nu în ultimul rând o calitate avansată a seviciilor, motive benefice turiştilor care trebuie să aibă certitudinea că sejurul în acest hotel, respectiv în acest oraş, va fi de neuitat.
   Hotelul are 36 de locuri de cazare în camere de o singură persoană, duble, twin sau apartamente. Orice turist dornic de un sejur de relaxare sau unul de afaceri, se va bucura de ospitalitatea acestui hotel care şi-a adăugat în portofoliul său turismul de tip bussines, un tip de turism foarte actual, în ascensiune într-un oraş cu pretenţii în ceea ce priveşte dezvoltatea urbană, respectiv cea turistică. Personalul hotelului asigură o atmosferă plăcută pentru ca orice turist care i-a trecut pragul, să revină şi a doua, a treia sau a câta oară doreşte.


3. Casa turiştilor, Păltiniş

              Hotel Casa Turistilor Paltinis

    Casa turiştilor este un complex turistic situat în centrul staţiunii Păltiniş, alcătuit din corpurile 16, 17 şi 18. Oferă o gamă diversă de servicii, pornind de la relaxare, tratamente şi cantonamente pentru grupuri de sportivi. Casa turiştilor dispune de 160 de locuri de cazare în 77 de camere, fiecare cu grup sanitar propriu, televiziune prin satelit, conexiune la internet şi telefon. Deasemenea, pentru pasionaţii de relaxare în interiorul hotelului, acesta dispune de mese de biliard, iar pentru pasionaţii de sporturi de iarnă, hotelul dispune de un centru de închiriat schiuri şi clăpari, oferă posibilităţi de mountainbike, iar pentru cei care se deplasează cu autoturismele personale, oferă spaţiu de parcare.
    Casa turiştilor este un complex turistic bine gândit şi organizat care, prin serviciile oferite şi pregătirea eficientă a personalului, constituie un punct de atracţie special pe harta turismului românesc.

     V-am prezentat aceste trei hoteluri ca fiind locuri de destinaţie în scop turistic pentru orice buzunar. Turistul român sau cel străin este bine venit în aceste puncte hoteliere care, prin serviciile lor şi amabilitatea angajaţilor, conferă valoare turismului naţional.

    Vă prezint mai jos câteva linkuri utile de pe http://www.bookingexpert.ro, iar dacă doriţi să aflaţi mai multe despre cele trei hoteluri prezentate mai sus, accesaţi-le:

sâmbătă, 5 iulie 2014

Carucioare copii

Va prezint 3 produse de pe www.bekid.ro. Bekid este un magazin de unde mii si mii de parinti isi aleg produsele pentru copiii lor de toate varstele

1. Carucior Copii Sport Mykids Speedy B508 Mov



http://www.bekid.ro/carucior-copii-sport-mykids-speedy-b508-mov.html

Cod produs: 00004140_mkd

Pret cu TVA: 349,00 lei

Carucior Copii Sport Mykids Speedy B508 Mov
Carucior copii sport, practic pentru toate anotimpurile, cu o manevrabilitate usoara. Plierea permite o depozitare usoara, pe un loc restrans, este un carucior copii sport optim pentru deplasari cu masina. Confectionat din aluminiu, cu un design modern, cu toate dotarile necesare. Manerul este ergonomic, rotile din fata sunt pivotante, prevazute cu dispozitiv de fixare, iar cele din spate sunt prevazute cu frana. Copertina caruciorului copii este reglabila, suportul pentru picioruse si suportul pentru talpile picioruselor sunt special confectionate pentru a oferi celor mici o pozitie cat mai comoda. Caruciorul are cos pentru cumparaturi, accesorii sau jucarii.
Caracteristici:
  • Carucior sport
  • Manere ergonomice
  • Bara protectie fata detasabila
  • Copertina pliabila
  • Cos de cumparaturi S
  • Sistem de pliere tip umbrela
  • Husa pentru picioare
  • Husa de ploaie
  • Roti fata 6” pivotante
  • Roti spate 6” cu frana
  • Suport picioare pliabil
  • Centura de siguranta in 3 puncte
  • Varsta recomandata de producator : 6-36 luni
  • Dimensiuni carucior pliat 100x26 cm
  • Dimensiuni sezut: 33x23 cm
  • Inaltimea manerului 100 cm
  • Greutate maxima admisa : 15 kg
  • Culori disponibile: violet, maro
  • Greutate carucior: 9000 g
  • Greutate carucior cu ambalaj: 10000 g
  • Conform standard european EN 1888:2003


2.Carucior 3 in 1 ANMAR PERA Negru Rosu


Carucior 3 in 1 ANMAR PERA Negru Rosu 

Producator: ANMAR
ANMAR
Cod produs: 00003919_mkd

Pret cu TVA 1.239,00 lei

  • Se poate utiliza de la 0 luni+
  • Cadru usor din aluminiu 3 pozitii de înclinare a spatarului Partea sport se poate detasa si monta modulul cu landou Sportul cat si landoul este reversibil, se poate monta cu fata sau cu spatele spre parinte
  • Mânerul este cusut in piele si se poate regla în 4 pozitii
  • Centura de siguranta cu prindere în 5 puncte, dotata cu pernite la umeri si sistem central de ajustare a centurii Copertina mare, dotata cu fereastra, care se poate mari
  • Arcurile de suspensie asigura calatorie confortabila pentru bebelus Bara din fata este detasabila
  • Suport pentru picioare cu înaltime reglabila Rotile din fata sunt pivotante cu posibilitatea reglarii spre directia înainte
  • Husa pentru picioare inclusa pentru ambele module
  • Are o husa suplimentara ce se pune la cosul de cumparaturi pentru a acoperi continuturile
  • Este inclusa si geanta pentru mamici atasata la maner cu posibilitate de detasare
  • Caruciorul se pliaza usor dupa scoaterea moduleleor si ocupa spatiu putin
  • Are toate modulele: landou, scoica, sport
Garantie 24 luni


3. Carucioare Copii DHS BABY 269A Verde


http://www.bekid.ro/carucioare-copii/carucioare-multifunctionale/carucior-copii-dhs-baby-269a-verde.html

Producator: DHS
DHS
Cod produs: 0269_sb_green

Pret cu TVA 609,00 lei

Carucioare Copii DHS BABY 269A Verde:
  • Grupa de varsta recomandata: 0+ luni pana la aproximativ 15 Kg.
  • Carucior cu greutate redusa multumita cadrului din aluminiu.
  • Spatarul este reglabil pe 4 nivele de inclinare.
  • Maner reversibil.
  • Confectionat din material impermeabil.
  • Ham de prindere in 5 puncte.
  • Bara de protectie cu sistem de conectare cu adaptorul cosuletului.
  • Roti fata: 8\"x4 buc cu directie si suspensie.
  • Roti spate: 9\"x2 buc cu suspensie si frana.
  • Sistem de pliere: cu o mana si cu stabilitate dupa pliere.
  • Husa acoperitoare pentru picioare. Husa de ploaie.
  • Culoare: verde.
  • Dimensiuni deschis: 100 (L) x 62 (l) x 108 (h) cm.
  • Dimensiuni pliat: 98 (L) x 62 (l) x 53 (h) cm.
  • Garantie: 24 luni!

Toate aceste produse si inca multe altele le puteti vedea si comanda pe www.bekid.ro la categoria ,,carucioare copii'', pe http://www.bekid.ro/carucioare-copii