Celula în sine este ca o bulă de săpun, al cărei perete este format dintr-o membrană de lipide. Pentru comunicarea intercelulară este nevoie de „mesageri moleculari” pe care celulele îi percep prin ,,antenele” de pe suprafața acestora. Când antenele celulelor recepționează o astfel de moleculă purtătoare de mesaj, informația se transmite prin intermediul așa ziselor procese de semnalizare către centrul informațional și de comandă al celulei, către nucleu. Aceste lanțuri de transmitere a informațiilor sunt căile de semnalizare celulară.
Ciclul de viață al celulei se desfășoară normal până apare o perturbare a căilor de comunicare. Procesul care conduce la dezvoltarea tumorii poate fi asemănat cu blocarea pedalei de accelerație în timpul condusului. În această situație, antenele de suprafață ale celulei – sau alte molecule din lanțul de comunicare al celulei transmit în mod continuu un semnal către nucleu. Acesta este, însă, un semnal anormal, deoarece comunică celulei să se dividă continuu, să crească anormal sau chiar să dezvolte metastaze. Din păcate, celula până atunci sănătoasă nu recunoaște că este vorba de un semnal anormal, provenit dintr-un întrerupător racordat. Din cauza aceasta, începe să execute instrucțiunile de diviziune necontrolată. Din acest moment, celulele încep să prolifereze, apoi încet se formează ţesutul tumoral.
Orice moleculă a căilor de semnalizare celulară se poate defecta, astfel încât semnalul care ordonă diviziunea poate porni de oriunde. Întrebarea este întotdeauna aceeași: pentru o tumoră dată, defectul cărei molecule este responsabil pentru transmiterea de informaţii eronate către nucleu? Această moleculă ar trebui “instruită” să oprească transmiterea semnalelor eronate. Acest mesaj poate fi transmis moleculei sau moleculelor defectuoase prin medicamentele antitumorale țintite moderne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu