miercuri, 22 octombrie 2014

Alimente care previn apariţia cancerului

Este dovedit prin numeroase cercetări că unele alimente te pot proteja de cancer, aşa cum altele îţi măresc riscul de a face această boală. Antioxidanţii şi fibrele alimentare alimentare sunt câteva din substanţele despre care se ştie că pot ţine la distanţă tumorile canceroase.
Desigur, acestea nu sunt suficiente pentru a te feri de boală, un rol important în acest sens avându-l şi stilul de viaţă. Astfel, obezitatea, fumatul şi consumul de alcool sunt alţi factori vinovaţi de apariţia multor tipuri de cancere.
Roşii
Sursă de vitaminele A, E şi C, roşiile conţin licopen, antioxidant care le dă culoarea roşie. Numeroase studii au subliniat că licopenul poate reduce riscul de cancer pulmonar, esofagian, de prostată, gastric şi de colon. Alte surse de licopen sunt caisele, grepfrutul, pepenele verde şi caisele.
Spanac
Această plantă verde conţine carotenoizii, mai ales luteină şi beta-caroten (substanţă transformată de corp în vitamina A), antioxidanţi puternici care protejează organismul de acţiunea radicalilor liberi, implicaţi în apariţia a numeroase boli, inclusiv cancer. Pentru a beneficia de aceşti nutrienţi, este bine să consumi frunze crude sau fierte în aburi câteva minute.
Usturoi
Componenţii sulfuroşi care dau gustul specific intens al usturoiului pot neutraliza acţiunea substanţelor cancerigene şi pot opri creşterea tumorilor maligne. Consumul de usturoi poate fi de ajutor în prevenirea cancerului de stomac, de colon, esofagian şi de pancreas. Femeile care consumă usturoi cel puţin o dată pe săptămână au cu până la 30 la sută mai puţin riscuri de a face cancer de sân, se arată într-un studiu american.
Broccoli
Această legumă este o sursă bună de vitamina C, 100 grame de broccoli furnizând mai mult de jumătate din doza zilnică recomandată din această vitamină. De asemenea, broccoli conţine antioxidanţi, precum sulforafanul, şi alţi compuşi cu rol în prevenirea cancerului. Consumat de câteva ori pe săptămână, broccoli este asociat unui risc mai mic de cancer de colon, de plămâni şi de sân, potrivit studiilor. Această legumă scade şi probabilitatea de infecţie cu Helicobacter pylori, bacterie implicată în apariţia ulcerelor şi tumorilor stomacale.
Peşte gras
Sardinele, macroul, păstrăvul şi somonul sunt surse de acizi graşi omega-3, care pe lângă protecţia pe care o oferă faţă de cancer, pot ajuta şi la încetinirea dezvoltării tumorilor maligne. Femeile care consumă peşte gras săptămânal au cu până la 74 la sută mai mici riscuri de a se îmbolnăvi de cancer de rinichi.
Fructe de pădure
Afinele conduc în topul fructelor bogate în antioxidanţi şi alţi compuşi care diminuează riscul de instalare a cancerului. Compuşii fenolici din afine pot inhiba dezvoltarea celulelor cancerului de colon, iar kemferolul, o substanţă din clasa flavonoidelor le poate proteja pe femei de cancer ovarian. Merişoarele, murele şi fragii sunt, de asemenea, surse bune de antioxidanţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu