Mumio

• O răşină din Podişul Tibet vindecă uşor o sumedenie de boli şi ne oferă încă 10 ani de viaţă

Este binecunoscut rolul curativ al răşinilor, însă, printre aceste medicamente vegetale, există o răşină specială, dar foarte greu de găsit. Aceasta deoarece locul ei de formare este Podişul Tibet, acolo unde trăiesc cei mai longevivi oameni. Misterioasa răşină se numeşte ştiinţific Asphaltum, însă, popular, i se spune balsam de munte sau răşina mumie (mumio). Folosită încă de pe vremea lui Aristotel şi studiată zeci de ani în laboratoarele moderne, răşina s-a dovedit a fi un panaceu, vindecînd aproape toate bolile Pămîntului. Însă cel mai spectaculos efect al tratamentului cu mumio este prelungirea tinereţii cu cel puţin 10 ani. Dacă găsiţi mumio, nu întîrziaţi să folosiţi acest leac despre care se spune că ar fi şi cel mai bun remediu pentru siluetă.

Un leac adus de alpinişti

Mumio este considerată o răşină, dar, de fapt, nu se ştie exact ce e şi cum s-a format. Unii cercetători consideră că face parte din regnul mineral, alţii cred că este de origine vegetală, iar alţii l-au asociat cu excrementele diferitor animale sau l-au catalogat drept produsul activităţii albinelor sălbatice. Misterioasa substanţă are mai multe denumiri: răşină mumie (mumio), balsam de munte, sucul stîncilor, sîngele munţilor sau lacrima munţilor. Este ultilizată mai ales în India, Iran, Arabia, Asia Centrală, Caucaz şi o parte din Europa, fiind considerată un panaceu, după ce s-a constatat de mii de ani că are proprietăţi curative în foarte multe boli. Se găseşte în locuri greu accesibile omului, cum ar fi grotele, peşterile sau stîncile din zona Podişului Tibet şi Pamir, fiind colectată de la înălţimi de pînă la 5.000 m, în special în Kazahstan şi Kîrghizstan. În formă brută, arată ca un conglomerat de culoare brun-închisă, complet solubil în apă şi foarte puţin solubil în alcool, iar prelucrat, se prezintă ca o pudră cu gust amărui. Se înmoaie la căldura mîinilor şi are un miros specific de smoală. Soluţia de apă, dacă este agitată, face spumă. Potrivit specialiştilor, mumio conţine cel puţin 85 de elemente diferite, între care doi aminoacizi care nu apar în alţi produşi naturali. Datorită acestei compoziţii, dacă în trecutul îndepărtat mumio era foarte apreciat de mari conducători, cum ar fi Alexandru cel Mare, Timur Lenk sau Gingis Han, astăzi este utilizat preponderent de sportivi, militari şi cosmonauţi.

Exact ce are nevoie organismul uman

Se spune că, pentru a trăi, organismul uman are nevoie de 50 de microelemente, toate regăsindu-se în această răşină. Printre ele se numără acidul benzoic, arginina, acidul glutamic şi cel aspartic, dar şi steroizi, vitamine din grupele B şi P, calciu, magneziu, mangan, seleniu, nichel, pînă la cupru, iod, bismut, crom, beriliu sau zirconiu. Conţine aproape jumătate din tabloul lui Mendeleev, iar unele minerale aflate în cantităţi infime în acest produs sînt necesare organismului exact în acele procente. Ca şi cum mumio ar fi special creată de natură pentru a salva sănătatea omului. Mumio este recunoscută ca un tonic puternic, acţionînd în diverse afecţiuni, avînd şi capacitatea de a întări imunitatea. Răşina ajută la mărirea masei şi forţei musculare, îmbunătăţeşte activitatea glandelor hormonale, măreşte cu 16-29% capacitatea la efort, micşorează foarte mult durata de recuperare a organismului în urma unor situaţii adverse precum boala, efortul ridicat şi prelungit. Asemenea caracteristici explică şi faptul că populaţia din zonele unde se găseşte în natură mumio (mai ales în Podişul Pamir) şi care îl foloseşte frecvent trăieşte în medie cu 10-12 ani mai mult decît oriunde altundeva în lume. Ceea ce a surprins de milenii lumea terapeuţilor a fost eficacitatea tratamentelor cu mumio în boli dintre cele mai diverse, dovedind că e un panaceu.

Vindecă surzenia, bîlbîiala şi paralizia

Cu circa 2.500 de ani în urma, Aristotel recomanda mumio în tratarea surzeniei congenitale, în hemoragii nazale (astupa fiecare nară cu amestec de mumio şi camfor) şi în vindecarea bîlbîielii (ungerea limbii cu amestec de mumio şi miere). Aristotel şi Hipocrate au folosit acest remediu naturist în afecţiuni cum ar fi fracturi costale, artrită, gastrite, ulcer, boli ale tractului gastrointestinal, astm, bronşită, tulburări ale sistemului nervos, impotenţă, sterilitate, afecţiuni ale sistemului cardiovascular. Tot Aristotel, învăţătorul lui Alexandru Macedon, a descris pentru prima dată însuşirile curative ale răşinei mumio şi a arătat cum se verifică autenticitatea şi calitatea preparatului. Vracii arabi foloseau mumio în tratamentul reumatismelor, al bolilor de cap, febrei, paraliziei nervilor faciali, epilepsiei, ameţelilor. Abu-Ali ibn-Sina recomanda 0,071 g mumio amestecat cu suc de măghiran pentru vindecarea unor boli precum migrene, otită, fracturi, luxaţii, contuzii, răni. Pentru sîngerări, se beau 0,1 g mumio în amestec cu vin tare. Cu ceai de mătase sau linte, mumio era prescris în boli digestive (stomac, ficat, splină), inflamaţii ale căilor respiratorii superioare. Cunoscutul medic recomanda mumio pentru bolile vezicii urinare şi pentru impotenţă, şi ca antidot împotriva intoxicaţiei cu alcool şi a înţepăturii de scorpion. Avicenna folosea mumio în amestec cu uleiuri de plante pentru frecţii, deoarece amestecul ajuta umflăturile să dea înapoi.

Eficient şi în muşcătură de scorpion

Mohammed Sirazi (1762) spunea că mumio e eficient în hemoroizi şi boli femeieşti, contribuie la digerarea rapidă a hranei, îndepărtează durerile de cap şi vindecă parezele şi reumatismele. El recomanda mumio dizolvat în miere, lapte sau ulei de piersici. În cazurile de guturai, mumio se lua intern, în amestec cu ulei de trandafiri sau se picura în nări de 3-4 ori pe zi. Combinat cu suc de păpădie, pătrunjel, suc de afine, de seminţe de chimen, suc de castraveţi sau în amestec cu gălbenuş, mumio ajută mult în bolile ulceroase ale stomacului, în constipaţii, plăgi, iar în combinaţie cu suc de morcovi, îmbunătăţeşte funcţia sexuală şi fertilitatea la femeile sterile. În amestec cu ulei de piersici sau unt, mumio e bun în constipaţie. Pentru muşcătură de scorpion, mumio se ia cu suc de pătrunjel. Arabii foloseau 0,2 g de mumio în amestec cu argilă armeană, şofran sau gălbenuş pentru traumatisme. În Europa, în anul 1872, medicul francez Eirini d’Erins a publicat o dizertaţie despre balsamul miraculous numit asfalt, obţinut din mumio, în Elveţia. Dar cel mai mult, mumio a fost studiat intens în laboratoarele ruseşti, unde savanţii au certificat faptul că această enigmatică răşină are puterea să întărească procesele regenerative în diferite ţesuturi, este antiinflamator, antitoxic, tonic general. De asemenea, întîrzie îmbătrînirea şi sporeşte rezistenţa organismului la agresorii exteriori, inclusiv poluare. În urma a numeroase studii, savanţii au ajuns la concluzia că sîngele munţilor este chiar mai puternic decît ginsengul ca efect de energizare, regenerare şi de mărire a potenţei sexuale.

Arde excesul de grăsimi

Una dintre calităţile deosebite, care-l fac atît de apreciat, este capacitatea remediului mumio de a se combina foarte uşor, prin dizolvare, cu diverse alte produse şi substanţe. Se obţin astfel tipuri diferite de remedii: pentru băut, băi, unguente. Mumio poate fi folosit, practic, de către orice persoană cu vîrste peste 12 ani, mai puţin de femeile gravide sau care alăptează. Această răşină tratează colita cronică în 5-10 zile. Tratamentul extern cu mumio pentru răni pe colul uterin şi pe pereţii vaginali a dat rezultate începînd din a cincea zi de administrare. Tot exterior, e recomandat sub formă de masaj uşor, în cazul nevralgiilor şi mîncărimilor. Îşi face efectul în 3-5 minute. În cazul unor afecţiuni precum anemie, depresie, nervozitate, boli ale aparatului respirator, sistemului urinar sau reproducător, este bine ca doza de răşină să fie suptă, pînă se topeşte în gură. Pentru a atenua gustul amar puternic, se poate combina cu puţină miere. Datorită acţiunii sale de reglare a metabolismului, răşina arde grăsimile în exces, ceea ce are ca efect aducerea persoanelor obeze la greutatea normală, fără a avea ca efecet secundare stări de leşin, anemie sau anorexie. Administrarea se face în funcţie de greutatea corpului: pînă la 70 kg - 0,2 g de mumio, pînă la 80 kg - 0,3 g, pînă la 90 kg - 0,4 g, iar persoanele peste 90 kg - 0,5 g de produs pe zi. În timpul curei cu mumio este interzis consumul de alcool, iar dozele care se administrează pe cale orală trebuie luate fie dimineaţa pe stomacul gol, fie în timpul zilei, cu cel puţin jumătate de oră înainte de masă. Regula trebuie respectată mai ales în tratamentul bolilor digestive. Mărirea dozei nu amplifică efectele pozitive. În scop profilactic, se pot lua 0,2-0,3 g răşină de mumio o dată pe zi.