Folosirea sucului de sfecla in vindecarea bolnavilor de cancer se practica in medicina populara de mii de ani. Pigmentul din planta este actorul principal in lupta cu cancerul. Doza zilnica minima de pigment se afla intr-un kilogram de sfecla, echivalentul a 250-300 ml de suc, care trebuie consumat fara pauze, tot restul vietii. Pigmentul nu este toxic, nu se descompune in procesul de prelucrare termica si nici in procesul de digestie. Calitatile lui terapeutice se pastreaza si dupa fierbere la 100 grade Celsius, timp de 2 ore.
Consumul regulat de sfecla sub orice forma normalizeaza VSH-ul bolnavilor, restabileste apetitul, scade efectele negative ale tratamentelor cu radiatii. Se recomanda feluri de mancare unde sfecla este amestecata cu fulgi de ovaz, hrean, banana sau lapte prins.
In Centrul oncologic de la Moscova, li se prescrie bolnavilor sa consume zilnic cate 250 g de sfecla cruda, data pe razatoare fina, in 3-4 reprize. Daca sfecla cruda nu este acceptata de organismul bolnavului, ea se inlocuieste cu 300 ml de suc. Dupa trei saptamani de administrare, bolnavilor li se imbunatatesc analizele de sange si starea generala de sanatate.
Persoanelor cu cancer mamar si de piele li se aplica, de 4-5 ori pe zi, pansamente cu suc de sfecla, pentru micsorarea locului afectat.
Citeste: http://www.kudika.ro/comunitate/forum/view_topic/43776/Medicament-impotriva-cancerului.html#ixzz3FpYD0kgi
Follow us: @Kudika_ro on Twitter | www.kudika.ro on Facebook
sâmbătă, 11 octombrie 2014
Reţetă pentru cancer
Dragi prieteni : ceea ce veti citi in continuare , a fost publicat in ziarul " Listin diario " , in Santo Domingo , cu o luna in urma . Citind acest articol , nu credeam in ceea ce scria acolo. Acest remediu este a unui calugar franciscan , din Belén ( Brazilia ) , pe nume Fray ( calugarul ) Romano, de origine braziliana . Actualmente , este profesor la Seminariul din Belén. El zicea : " Eu tratez Cancerul si fiecare persoana poate sa o faca , fara sa faca miracole , doar aplicand produsele pe care le produce Natura . Inainte de a va da reteta , vreau sa va spun despre experienta mea personala asupra Binecuvantatei Retete . Stiu diverse persoane care s-au vindecat , dupa ce au baut remediul ( persoane carora li s-a dat doar 1 luna de trait , avand diverse tipuri de cancere terminale ) .
Dupa cunoasterea virtutilor acestui remediu total natural , mi-am propus sa fac sa circule , prin Internet, ptr. ca fiecare persoana care are un prieten , parinte, ruda cu aceasta teribila boala , sa-si poata prepara singur remediul si apoi sa il bea . O sa vedeti rezultatul chiar in saptamana in care ati inceput sa il luati , este ceva ce lucreaza rapid .
Reteta pentru curarea CANCERULUI :
1. 1/2 sau 1 kg .de miere de albine .
2. 2 frunze mari sau 3 frunze mai mici de Aloe Sábila ( Vera )
3. 3 linguri de Cognac , Whisky sau Tuica ( ca dilatator ) .
Se sterge praful de pe frunze si spinii se indeparteaza . Apoi , planta se taie in bucati mici. Astfel taiata planta, se introduc toate elementele intr-un mixer si se mixeaza, pana se face o pasta vascoasa. Astfel se poate deja intrebuinta.
Se poate pune in frigider sau lasa afara, dupa dorinta fiecaruia.
NU TREBUIE SA SE SCOATA PARTEA EXTERIOARA A FRUNZEI SI NICI SA NU SE TREACA PRIN SITA ACEST REMEDIU !!!
Calugarul Romano ne da sfatul ca trebuie luata 1 lingura mare de 3 ori pe zi , cu 15 minute inainte de fiecare masa. Aceasta cura trebuie sa dureze cel putin 10 zile si numai daca analizele arata ca nu ati avut rezultatul scontat, se mai poate repeta inca de 4 ori, pana la remiterea totala. Pot apare abcese ale pielii, dar acest fapt este un simptom bun si nu trebuie sa ne ingrijoram.
Daca dupa prima parte a tratamentului (10 zile) nu se vad rezultatele dorite, sa repetam tratamentul, dupa ce s-au facut examenele respective ca sa vedem daca tumoarea nu a cedat, sa mai facem inca pana la 4 tratamente (a cate 10 zile), pana la vindecarea totala.
De 6 ani, calugarul a folosit acest remediu, gratuit, cu rezultate optime. A tratat zeci de persoane in Belén si imprejurimi. El zice ca nu doar trateaza Cancerul, ci si il previne.
Trateaza cancerul de piele, de creier, de plamani, de prostata, leucemia.
De asemenea, povesteste ca a tratat o calugarita tanara, de numai 29 ani bolnava de scleroza. Cel ce doreste o marturie a unei persoane care s-a vindecat de cancer pulmonar, il poate contacta pe dl. Fausto Pimentel, in Santo Domingo , la telefonul : ( 809 ) 247-2316 . Acest domn a publicat ceea ce a scris mai sus, ca o multumire pentru viata, desi i se dadusera doar cateva zile de trait .
As vrea sa mentionez (nu eu , ci cel ce scrie articolul) , ca nu se trateaza doar cancerul, ci este si un restaurator al celulelor naturale si intareste sistemul nostru imunitar .
AJUTA SI PE CELE CE SUFERA DE CANCER DE SAN.
Din ce stiu eu produsele cu aloe...sunt eficace pentru cei din grupele sanguine cu A...
Citeste: http://www.kudika.ro/comunitate/forum/view_topic/43776/Medicament-impotriva-cancerului.html#ixzz3FpTOFx5o
Follow us: @Kudika_ro on Twitter | www.kudika.ro on Facebook
Dupa cunoasterea virtutilor acestui remediu total natural , mi-am propus sa fac sa circule , prin Internet, ptr. ca fiecare persoana care are un prieten , parinte, ruda cu aceasta teribila boala , sa-si poata prepara singur remediul si apoi sa il bea . O sa vedeti rezultatul chiar in saptamana in care ati inceput sa il luati , este ceva ce lucreaza rapid .
Reteta pentru curarea CANCERULUI :
1. 1/2 sau 1 kg .de miere de albine .
2. 2 frunze mari sau 3 frunze mai mici de Aloe Sábila ( Vera )
3. 3 linguri de Cognac , Whisky sau Tuica ( ca dilatator ) .
Se sterge praful de pe frunze si spinii se indeparteaza . Apoi , planta se taie in bucati mici. Astfel taiata planta, se introduc toate elementele intr-un mixer si se mixeaza, pana se face o pasta vascoasa. Astfel se poate deja intrebuinta.
Se poate pune in frigider sau lasa afara, dupa dorinta fiecaruia.
NU TREBUIE SA SE SCOATA PARTEA EXTERIOARA A FRUNZEI SI NICI SA NU SE TREACA PRIN SITA ACEST REMEDIU !!!
Calugarul Romano ne da sfatul ca trebuie luata 1 lingura mare de 3 ori pe zi , cu 15 minute inainte de fiecare masa. Aceasta cura trebuie sa dureze cel putin 10 zile si numai daca analizele arata ca nu ati avut rezultatul scontat, se mai poate repeta inca de 4 ori, pana la remiterea totala. Pot apare abcese ale pielii, dar acest fapt este un simptom bun si nu trebuie sa ne ingrijoram.
Daca dupa prima parte a tratamentului (10 zile) nu se vad rezultatele dorite, sa repetam tratamentul, dupa ce s-au facut examenele respective ca sa vedem daca tumoarea nu a cedat, sa mai facem inca pana la 4 tratamente (a cate 10 zile), pana la vindecarea totala.
De 6 ani, calugarul a folosit acest remediu, gratuit, cu rezultate optime. A tratat zeci de persoane in Belén si imprejurimi. El zice ca nu doar trateaza Cancerul, ci si il previne.
Trateaza cancerul de piele, de creier, de plamani, de prostata, leucemia.
De asemenea, povesteste ca a tratat o calugarita tanara, de numai 29 ani bolnava de scleroza. Cel ce doreste o marturie a unei persoane care s-a vindecat de cancer pulmonar, il poate contacta pe dl. Fausto Pimentel, in Santo Domingo , la telefonul : ( 809 ) 247-2316 . Acest domn a publicat ceea ce a scris mai sus, ca o multumire pentru viata, desi i se dadusera doar cateva zile de trait .
As vrea sa mentionez (nu eu , ci cel ce scrie articolul) , ca nu se trateaza doar cancerul, ci este si un restaurator al celulelor naturale si intareste sistemul nostru imunitar .
AJUTA SI PE CELE CE SUFERA DE CANCER DE SAN.
Din ce stiu eu produsele cu aloe...sunt eficace pentru cei din grupele sanguine cu A...
Citeste: http://www.kudika.ro/comunitate/forum/view_topic/43776/Medicament-impotriva-cancerului.html#ixzz3FpTOFx5o
Follow us: @Kudika_ro on Twitter | www.kudika.ro on Facebook
Barba-popii
Barba-popii e o plantă cunoscută ca remediu naturist eficient în mai multe afecţiuni. Este uşor de recunoscut după florile albe, grupate sub formă de bucheţele. Planta este folosită la tratarea reumatismului, gutei, dar calmează şi crizele de sciatică. De asemenea este foarte eficientă în răceală, gripă şi stări febrile, amigdalită, faringită şi sinuzită. Pentru aceste afecţiuni se recomandă ceaiul de barba-popii, care se prepară dintr-o linguriţă cu flori şi frunze într-o cană cu apă clocotită. Se lasă un minut, se strecoară şi se beau cel mult trei căni cu ceai într-o zi. Pentru afecţiunile respiratorii se fac inhalaţii şi gargară cu infuzie. Planta este un remediu şi pentru scăderea acidităţii gastrice, favorizează eliminarea gazelor intestinale şi acţionează preventiv în cazul greţurilor şi vărsăturilor. Barba-popii este tonifiantă la nivelul pielii şi grăbeşte vindecarea rănilor cu ajutorul cataplasmelor cu frunze proaspete. Se mai foloseşte şi pentru tratarea hemoroizilor şi a anexitei, sub formă de băi locale, cu un decoct preparat din 500 g plantă fierte în cinci litri de apă, timp de 30 de minute. Ceaiul de barba- popii are efect diuretic şi se foloseşte şi în curele de detoxifiere. Atenţie! Nu se beau mai mult de trei căni de ceai pe zi, pentru a se evita apariţia stărilor de greaţă.
Celulele canceroase
Potrivit unui studiu spaniol, celulele mamă ale tumorilor sînt fluorescente, fapt ce permite depistarea şi izolarea lor mai rapidă şi găsirea unor tratamente mai eficiente. Reprezentînd doar 1-2 % din masa unei tumori, aceste celule , aflate la originea bolii şi la rezistenţa faţă de chimioterapie, erau greu de identificat pînă acum, metodele cunoscute implicînd folosirea de anticorpi sau a unor tehnici complexe şi costisitoare. Oamenii de ştiinţă spanioli au descoperit un nou marcator specific celulelor mamă cancerigene, şi anume riboflavina, cunoscută sub numele de vitamina B2, care generează o fluorescenţă verde în urma acumulării în veziculele intracelulare. Cercetarea s-a efectuat pe mai multe tipuri de tumori provenind de la bolnavi de cancer la pancreas, plămîn, ficat şi colon. Experţii au stabilit că vitamina B2 este transportată în interiorul celulelor mamă cancerigene de proteina ABCG2, dar motivul pentru care are loc această acumulare de substanţă este încă necunoscut. Autofluorescenţa acestor celule va permite şi studierea cauzei rezistenţei tumorii la chimioterapie. Celulele descoperite şi izolate prin noua metodă vor fi supuse unor teste de sensibilitate la diferite medicamente, astfel încît tratarea cancerului să se facă personalizat şi mult mai rapid.
Mumio
• O răşină din Podişul Tibet vindecă uşor o sumedenie de boli şi ne oferă încă 10 ani de viaţă
Este binecunoscut rolul curativ al răşinilor, însă, printre aceste medicamente vegetale, există o răşină specială, dar foarte greu de găsit. Aceasta deoarece locul ei de formare este Podişul Tibet, acolo unde trăiesc cei mai longevivi oameni. Misterioasa răşină se numeşte ştiinţific Asphaltum, însă, popular, i se spune balsam de munte sau răşina mumie (mumio). Folosită încă de pe vremea lui Aristotel şi studiată zeci de ani în laboratoarele moderne, răşina s-a dovedit a fi un panaceu, vindecînd aproape toate bolile Pămîntului. Însă cel mai spectaculos efect al tratamentului cu mumio este prelungirea tinereţii cu cel puţin 10 ani. Dacă găsiţi mumio, nu întîrziaţi să folosiţi acest leac despre care se spune că ar fi şi cel mai bun remediu pentru siluetă.
Un leac adus de alpinişti
Mumio este considerată o răşină, dar, de fapt, nu se ştie exact ce e şi cum s-a format. Unii cercetători consideră că face parte din regnul mineral, alţii cred că este de origine vegetală, iar alţii l-au asociat cu excrementele diferitor animale sau l-au catalogat drept produsul activităţii albinelor sălbatice. Misterioasa substanţă are mai multe denumiri: răşină mumie (mumio), balsam de munte, sucul stîncilor, sîngele munţilor sau lacrima munţilor. Este ultilizată mai ales în India, Iran, Arabia, Asia Centrală, Caucaz şi o parte din Europa, fiind considerată un panaceu, după ce s-a constatat de mii de ani că are proprietăţi curative în foarte multe boli. Se găseşte în locuri greu accesibile omului, cum ar fi grotele, peşterile sau stîncile din zona Podişului Tibet şi Pamir, fiind colectată de la înălţimi de pînă la 5.000 m, în special în Kazahstan şi Kîrghizstan. În formă brută, arată ca un conglomerat de culoare brun-închisă, complet solubil în apă şi foarte puţin solubil în alcool, iar prelucrat, se prezintă ca o pudră cu gust amărui. Se înmoaie la căldura mîinilor şi are un miros specific de smoală. Soluţia de apă, dacă este agitată, face spumă. Potrivit specialiştilor, mumio conţine cel puţin 85 de elemente diferite, între care doi aminoacizi care nu apar în alţi produşi naturali. Datorită acestei compoziţii, dacă în trecutul îndepărtat mumio era foarte apreciat de mari conducători, cum ar fi Alexandru cel Mare, Timur Lenk sau Gingis Han, astăzi este utilizat preponderent de sportivi, militari şi cosmonauţi.
Exact ce are nevoie organismul uman
Se spune că, pentru a trăi, organismul uman are nevoie de 50 de microelemente, toate regăsindu-se în această răşină. Printre ele se numără acidul benzoic, arginina, acidul glutamic şi cel aspartic, dar şi steroizi, vitamine din grupele B şi P, calciu, magneziu, mangan, seleniu, nichel, pînă la cupru, iod, bismut, crom, beriliu sau zirconiu. Conţine aproape jumătate din tabloul lui Mendeleev, iar unele minerale aflate în cantităţi infime în acest produs sînt necesare organismului exact în acele procente. Ca şi cum mumio ar fi special creată de natură pentru a salva sănătatea omului. Mumio este recunoscută ca un tonic puternic, acţionînd în diverse afecţiuni, avînd şi capacitatea de a întări imunitatea. Răşina ajută la mărirea masei şi forţei musculare, îmbunătăţeşte activitatea glandelor hormonale, măreşte cu 16-29% capacitatea la efort, micşorează foarte mult durata de recuperare a organismului în urma unor situaţii adverse precum boala, efortul ridicat şi prelungit. Asemenea caracteristici explică şi faptul că populaţia din zonele unde se găseşte în natură mumio (mai ales în Podişul Pamir) şi care îl foloseşte frecvent trăieşte în medie cu 10-12 ani mai mult decît oriunde altundeva în lume. Ceea ce a surprins de milenii lumea terapeuţilor a fost eficacitatea tratamentelor cu mumio în boli dintre cele mai diverse, dovedind că e un panaceu.
Vindecă surzenia, bîlbîiala şi paralizia
Cu circa 2.500 de ani în urma, Aristotel recomanda mumio în tratarea surzeniei congenitale, în hemoragii nazale (astupa fiecare nară cu amestec de mumio şi camfor) şi în vindecarea bîlbîielii (ungerea limbii cu amestec de mumio şi miere). Aristotel şi Hipocrate au folosit acest remediu naturist în afecţiuni cum ar fi fracturi costale, artrită, gastrite, ulcer, boli ale tractului gastrointestinal, astm, bronşită, tulburări ale sistemului nervos, impotenţă, sterilitate, afecţiuni ale sistemului cardiovascular. Tot Aristotel, învăţătorul lui Alexandru Macedon, a descris pentru prima dată însuşirile curative ale răşinei mumio şi a arătat cum se verifică autenticitatea şi calitatea preparatului. Vracii arabi foloseau mumio în tratamentul reumatismelor, al bolilor de cap, febrei, paraliziei nervilor faciali, epilepsiei, ameţelilor. Abu-Ali ibn-Sina recomanda 0,071 g mumio amestecat cu suc de măghiran pentru vindecarea unor boli precum migrene, otită, fracturi, luxaţii, contuzii, răni. Pentru sîngerări, se beau 0,1 g mumio în amestec cu vin tare. Cu ceai de mătase sau linte, mumio era prescris în boli digestive (stomac, ficat, splină), inflamaţii ale căilor respiratorii superioare. Cunoscutul medic recomanda mumio pentru bolile vezicii urinare şi pentru impotenţă, şi ca antidot împotriva intoxicaţiei cu alcool şi a înţepăturii de scorpion. Avicenna folosea mumio în amestec cu uleiuri de plante pentru frecţii, deoarece amestecul ajuta umflăturile să dea înapoi.
Eficient şi în muşcătură de scorpion
Mohammed Sirazi (1762) spunea că mumio e eficient în hemoroizi şi boli femeieşti, contribuie la digerarea rapidă a hranei, îndepărtează durerile de cap şi vindecă parezele şi reumatismele. El recomanda mumio dizolvat în miere, lapte sau ulei de piersici. În cazurile de guturai, mumio se lua intern, în amestec cu ulei de trandafiri sau se picura în nări de 3-4 ori pe zi. Combinat cu suc de păpădie, pătrunjel, suc de afine, de seminţe de chimen, suc de castraveţi sau în amestec cu gălbenuş, mumio ajută mult în bolile ulceroase ale stomacului, în constipaţii, plăgi, iar în combinaţie cu suc de morcovi, îmbunătăţeşte funcţia sexuală şi fertilitatea la femeile sterile. În amestec cu ulei de piersici sau unt, mumio e bun în constipaţie. Pentru muşcătură de scorpion, mumio se ia cu suc de pătrunjel. Arabii foloseau 0,2 g de mumio în amestec cu argilă armeană, şofran sau gălbenuş pentru traumatisme. În Europa, în anul 1872, medicul francez Eirini d’Erins a publicat o dizertaţie despre balsamul miraculous numit asfalt, obţinut din mumio, în Elveţia. Dar cel mai mult, mumio a fost studiat intens în laboratoarele ruseşti, unde savanţii au certificat faptul că această enigmatică răşină are puterea să întărească procesele regenerative în diferite ţesuturi, este antiinflamator, antitoxic, tonic general. De asemenea, întîrzie îmbătrînirea şi sporeşte rezistenţa organismului la agresorii exteriori, inclusiv poluare. În urma a numeroase studii, savanţii au ajuns la concluzia că sîngele munţilor este chiar mai puternic decît ginsengul ca efect de energizare, regenerare şi de mărire a potenţei sexuale.
Arde excesul de grăsimi
Una dintre calităţile deosebite, care-l fac atît de apreciat, este capacitatea remediului mumio de a se combina foarte uşor, prin dizolvare, cu diverse alte produse şi substanţe. Se obţin astfel tipuri diferite de remedii: pentru băut, băi, unguente. Mumio poate fi folosit, practic, de către orice persoană cu vîrste peste 12 ani, mai puţin de femeile gravide sau care alăptează. Această răşină tratează colita cronică în 5-10 zile. Tratamentul extern cu mumio pentru răni pe colul uterin şi pe pereţii vaginali a dat rezultate începînd din a cincea zi de administrare. Tot exterior, e recomandat sub formă de masaj uşor, în cazul nevralgiilor şi mîncărimilor. Îşi face efectul în 3-5 minute. În cazul unor afecţiuni precum anemie, depresie, nervozitate, boli ale aparatului respirator, sistemului urinar sau reproducător, este bine ca doza de răşină să fie suptă, pînă se topeşte în gură. Pentru a atenua gustul amar puternic, se poate combina cu puţină miere. Datorită acţiunii sale de reglare a metabolismului, răşina arde grăsimile în exces, ceea ce are ca efect aducerea persoanelor obeze la greutatea normală, fără a avea ca efecet secundare stări de leşin, anemie sau anorexie. Administrarea se face în funcţie de greutatea corpului: pînă la 70 kg - 0,2 g de mumio, pînă la 80 kg - 0,3 g, pînă la 90 kg - 0,4 g, iar persoanele peste 90 kg - 0,5 g de produs pe zi. În timpul curei cu mumio este interzis consumul de alcool, iar dozele care se administrează pe cale orală trebuie luate fie dimineaţa pe stomacul gol, fie în timpul zilei, cu cel puţin jumătate de oră înainte de masă. Regula trebuie respectată mai ales în tratamentul bolilor digestive. Mărirea dozei nu amplifică efectele pozitive. În scop profilactic, se pot lua 0,2-0,3 g răşină de mumio o dată pe zi.
Este binecunoscut rolul curativ al răşinilor, însă, printre aceste medicamente vegetale, există o răşină specială, dar foarte greu de găsit. Aceasta deoarece locul ei de formare este Podişul Tibet, acolo unde trăiesc cei mai longevivi oameni. Misterioasa răşină se numeşte ştiinţific Asphaltum, însă, popular, i se spune balsam de munte sau răşina mumie (mumio). Folosită încă de pe vremea lui Aristotel şi studiată zeci de ani în laboratoarele moderne, răşina s-a dovedit a fi un panaceu, vindecînd aproape toate bolile Pămîntului. Însă cel mai spectaculos efect al tratamentului cu mumio este prelungirea tinereţii cu cel puţin 10 ani. Dacă găsiţi mumio, nu întîrziaţi să folosiţi acest leac despre care se spune că ar fi şi cel mai bun remediu pentru siluetă.
Un leac adus de alpinişti
Mumio este considerată o răşină, dar, de fapt, nu se ştie exact ce e şi cum s-a format. Unii cercetători consideră că face parte din regnul mineral, alţii cred că este de origine vegetală, iar alţii l-au asociat cu excrementele diferitor animale sau l-au catalogat drept produsul activităţii albinelor sălbatice. Misterioasa substanţă are mai multe denumiri: răşină mumie (mumio), balsam de munte, sucul stîncilor, sîngele munţilor sau lacrima munţilor. Este ultilizată mai ales în India, Iran, Arabia, Asia Centrală, Caucaz şi o parte din Europa, fiind considerată un panaceu, după ce s-a constatat de mii de ani că are proprietăţi curative în foarte multe boli. Se găseşte în locuri greu accesibile omului, cum ar fi grotele, peşterile sau stîncile din zona Podişului Tibet şi Pamir, fiind colectată de la înălţimi de pînă la 5.000 m, în special în Kazahstan şi Kîrghizstan. În formă brută, arată ca un conglomerat de culoare brun-închisă, complet solubil în apă şi foarte puţin solubil în alcool, iar prelucrat, se prezintă ca o pudră cu gust amărui. Se înmoaie la căldura mîinilor şi are un miros specific de smoală. Soluţia de apă, dacă este agitată, face spumă. Potrivit specialiştilor, mumio conţine cel puţin 85 de elemente diferite, între care doi aminoacizi care nu apar în alţi produşi naturali. Datorită acestei compoziţii, dacă în trecutul îndepărtat mumio era foarte apreciat de mari conducători, cum ar fi Alexandru cel Mare, Timur Lenk sau Gingis Han, astăzi este utilizat preponderent de sportivi, militari şi cosmonauţi.
Exact ce are nevoie organismul uman
Se spune că, pentru a trăi, organismul uman are nevoie de 50 de microelemente, toate regăsindu-se în această răşină. Printre ele se numără acidul benzoic, arginina, acidul glutamic şi cel aspartic, dar şi steroizi, vitamine din grupele B şi P, calciu, magneziu, mangan, seleniu, nichel, pînă la cupru, iod, bismut, crom, beriliu sau zirconiu. Conţine aproape jumătate din tabloul lui Mendeleev, iar unele minerale aflate în cantităţi infime în acest produs sînt necesare organismului exact în acele procente. Ca şi cum mumio ar fi special creată de natură pentru a salva sănătatea omului. Mumio este recunoscută ca un tonic puternic, acţionînd în diverse afecţiuni, avînd şi capacitatea de a întări imunitatea. Răşina ajută la mărirea masei şi forţei musculare, îmbunătăţeşte activitatea glandelor hormonale, măreşte cu 16-29% capacitatea la efort, micşorează foarte mult durata de recuperare a organismului în urma unor situaţii adverse precum boala, efortul ridicat şi prelungit. Asemenea caracteristici explică şi faptul că populaţia din zonele unde se găseşte în natură mumio (mai ales în Podişul Pamir) şi care îl foloseşte frecvent trăieşte în medie cu 10-12 ani mai mult decît oriunde altundeva în lume. Ceea ce a surprins de milenii lumea terapeuţilor a fost eficacitatea tratamentelor cu mumio în boli dintre cele mai diverse, dovedind că e un panaceu.
Vindecă surzenia, bîlbîiala şi paralizia
Cu circa 2.500 de ani în urma, Aristotel recomanda mumio în tratarea surzeniei congenitale, în hemoragii nazale (astupa fiecare nară cu amestec de mumio şi camfor) şi în vindecarea bîlbîielii (ungerea limbii cu amestec de mumio şi miere). Aristotel şi Hipocrate au folosit acest remediu naturist în afecţiuni cum ar fi fracturi costale, artrită, gastrite, ulcer, boli ale tractului gastrointestinal, astm, bronşită, tulburări ale sistemului nervos, impotenţă, sterilitate, afecţiuni ale sistemului cardiovascular. Tot Aristotel, învăţătorul lui Alexandru Macedon, a descris pentru prima dată însuşirile curative ale răşinei mumio şi a arătat cum se verifică autenticitatea şi calitatea preparatului. Vracii arabi foloseau mumio în tratamentul reumatismelor, al bolilor de cap, febrei, paraliziei nervilor faciali, epilepsiei, ameţelilor. Abu-Ali ibn-Sina recomanda 0,071 g mumio amestecat cu suc de măghiran pentru vindecarea unor boli precum migrene, otită, fracturi, luxaţii, contuzii, răni. Pentru sîngerări, se beau 0,1 g mumio în amestec cu vin tare. Cu ceai de mătase sau linte, mumio era prescris în boli digestive (stomac, ficat, splină), inflamaţii ale căilor respiratorii superioare. Cunoscutul medic recomanda mumio pentru bolile vezicii urinare şi pentru impotenţă, şi ca antidot împotriva intoxicaţiei cu alcool şi a înţepăturii de scorpion. Avicenna folosea mumio în amestec cu uleiuri de plante pentru frecţii, deoarece amestecul ajuta umflăturile să dea înapoi.
Eficient şi în muşcătură de scorpion
Mohammed Sirazi (1762) spunea că mumio e eficient în hemoroizi şi boli femeieşti, contribuie la digerarea rapidă a hranei, îndepărtează durerile de cap şi vindecă parezele şi reumatismele. El recomanda mumio dizolvat în miere, lapte sau ulei de piersici. În cazurile de guturai, mumio se lua intern, în amestec cu ulei de trandafiri sau se picura în nări de 3-4 ori pe zi. Combinat cu suc de păpădie, pătrunjel, suc de afine, de seminţe de chimen, suc de castraveţi sau în amestec cu gălbenuş, mumio ajută mult în bolile ulceroase ale stomacului, în constipaţii, plăgi, iar în combinaţie cu suc de morcovi, îmbunătăţeşte funcţia sexuală şi fertilitatea la femeile sterile. În amestec cu ulei de piersici sau unt, mumio e bun în constipaţie. Pentru muşcătură de scorpion, mumio se ia cu suc de pătrunjel. Arabii foloseau 0,2 g de mumio în amestec cu argilă armeană, şofran sau gălbenuş pentru traumatisme. În Europa, în anul 1872, medicul francez Eirini d’Erins a publicat o dizertaţie despre balsamul miraculous numit asfalt, obţinut din mumio, în Elveţia. Dar cel mai mult, mumio a fost studiat intens în laboratoarele ruseşti, unde savanţii au certificat faptul că această enigmatică răşină are puterea să întărească procesele regenerative în diferite ţesuturi, este antiinflamator, antitoxic, tonic general. De asemenea, întîrzie îmbătrînirea şi sporeşte rezistenţa organismului la agresorii exteriori, inclusiv poluare. În urma a numeroase studii, savanţii au ajuns la concluzia că sîngele munţilor este chiar mai puternic decît ginsengul ca efect de energizare, regenerare şi de mărire a potenţei sexuale.
Arde excesul de grăsimi
Una dintre calităţile deosebite, care-l fac atît de apreciat, este capacitatea remediului mumio de a se combina foarte uşor, prin dizolvare, cu diverse alte produse şi substanţe. Se obţin astfel tipuri diferite de remedii: pentru băut, băi, unguente. Mumio poate fi folosit, practic, de către orice persoană cu vîrste peste 12 ani, mai puţin de femeile gravide sau care alăptează. Această răşină tratează colita cronică în 5-10 zile. Tratamentul extern cu mumio pentru răni pe colul uterin şi pe pereţii vaginali a dat rezultate începînd din a cincea zi de administrare. Tot exterior, e recomandat sub formă de masaj uşor, în cazul nevralgiilor şi mîncărimilor. Îşi face efectul în 3-5 minute. În cazul unor afecţiuni precum anemie, depresie, nervozitate, boli ale aparatului respirator, sistemului urinar sau reproducător, este bine ca doza de răşină să fie suptă, pînă se topeşte în gură. Pentru a atenua gustul amar puternic, se poate combina cu puţină miere. Datorită acţiunii sale de reglare a metabolismului, răşina arde grăsimile în exces, ceea ce are ca efect aducerea persoanelor obeze la greutatea normală, fără a avea ca efecet secundare stări de leşin, anemie sau anorexie. Administrarea se face în funcţie de greutatea corpului: pînă la 70 kg - 0,2 g de mumio, pînă la 80 kg - 0,3 g, pînă la 90 kg - 0,4 g, iar persoanele peste 90 kg - 0,5 g de produs pe zi. În timpul curei cu mumio este interzis consumul de alcool, iar dozele care se administrează pe cale orală trebuie luate fie dimineaţa pe stomacul gol, fie în timpul zilei, cu cel puţin jumătate de oră înainte de masă. Regula trebuie respectată mai ales în tratamentul bolilor digestive. Mărirea dozei nu amplifică efectele pozitive. În scop profilactic, se pot lua 0,2-0,3 g răşină de mumio o dată pe zi.
Sfecla roşie
Sfecla rosie este o leguma pretioasa. Ideal este sa fie consumata in perioada in care este in sezon, pentru multiplele sale beneficii. De la mijlocul lui septembrie pana la finele lui noiembrie, si chiar dupa, sfecla este pe tarabe, in piata si este un mare pacat daca nu o consumi.
Sfecla rosie este un veritabil medicament natural pe care oricine il poate folosi. Bogatia de vitamine si minerale pe care le contine sfecla rosie este, aproape, fara egal.
Ce contine sfecla rosie
Sfecla rosie contine vitaminele A, C, E, vitaminele din complexul B si minerale precum fier, cupru, zinc, iod, calciu si potasiu. Peste toate acestea se adauga cea mai mare cantitate de vitamina K, continuta intr-o leguma.
In 100 de grame de sfecla se gaseste 600% din doza zilnica de vitamina K. Aceeasi cantitate de sfecla acopera tot necesarul zilnic de vitamina A si 80 % din nevoia de vitamina C. Sfeca rosie contine o serie de fitochimicale (aminoacizi esentiali si antioxidanti), care nu se mai gasesc in alte fructe sau legume si care au actiuni binefactoare asupra organismului. Pigmentul rosu din sfecla, o adevarata infuzie de energie si sanatate, nu este alterat sau modificat prin fierbere sau coacere.
Beneficiile pentru sanatate
Sfecla regleaza activitatea cardiaca, combate aparitia celulelor canceroase, reechilibreaza apetitul si stimuleaza productia de celule rosii, in plus fiind un stimulent exceptional pentru sistemul imunitar, avand capacitatea de a „curata” de toxine, bacterii si virusuri, organismul.
Sucul proaspat de sfecla rosie este foarte bun la gust, si baut constant, in aceasta perioada de toamna, este un excelent tonic pentru organism si metabolism. Zaharurile continute de sucul de sfecla, dar si in sfecla coapta sau fiarta, reechilibreaza nivelul glicemiei in sange si stimuleaza, prin mecanisme naturale, activitatea pancreasului, avand o puternica actiune benefica asupra ficatului si tubului digestiv. Prin cantitatea foarte mare de potasiu pe care o contine sfecla rosie este un adevarat pansament pentru rinichi, echilibreaza metabolismul acido-bazic si stimuleaza eliminarea excesului de sodiu.
Sfecla rosie este un remediu eficient si pentru starile de epuizare fizica, fiind in acelasi timp si un laxativ perfect. Toate acestea fac din sfecla rosie un aliment care nu trebuie sa lipseasca de pe masa, in aceasta perioada.
joi, 2 octombrie 2014
Coaja fructelor - sănătate curată
Medicamente necunoscute - Coaja fructelor
Dacă obişnuiţi să curăţaţi merele înainte de a le mânca, păstraţi coaja pentru consum. La fel procedaţi şi în ceea ce priveşte coaja perelor, gutuilor sau a strugurilor. În coaja fructelor de toamnă sunt stocate peste 60% dintre mineralele şi vitaminele pe care acestea le conţin, dar şi substanţe cum ar fi pigmenţi, resveratrol, enzime şi alte asemenea elixiruri vindecătoare. Datorită acestor substanţe-minune, coaja fructelor este un complex de concentrate vitale care, folosite cu un pic de ştiinţă, ajută la prevenirea şi la vindecarea unor boli mai uşoare sau foarte grave.
Coaja merelor
În medicina naturală tradiţională, coaja merelor este considerată un fel de panaceu, fiind folosită, de multe ori, cu un succes extraordinar, în tratarea celor mai grave boli, de la temutul cancer, până la delicatul domeniu al afecţiunilor psihice. Regretatul Valeriu Popa recomanda, de pildă, coaja merelor ca adjuvant în tratamentul schizofreniei şi al psihozelor în general. Apoi, merele întregi, cu tot cu coajă, au făcut o adevărată carieră în terapia cancerului cu localizări din cele mai diverse. Iar studii ştiinţifice recente confirmă tot mai mult aceste proprietăţi terapeutice cu totul speciale ale merelor, datorate, în mare măsură, substanţelor vindecătoare stocate în coaja lor. Aici, în coajă, găsim, de exemplu, vitamina C organică, care este printre cele mai puternice substanţe anti-cancerigene cunoscute. Apoi, cvercitina, una dintre substanţele care dau culoarea specifică cojii merelor, a demonstrat la rândul său nişte calităţi antitumorale ieşite din comun. Activitatea psihică este reglată de către vitaminele din complexul B aflate în straturile de la suprafaţa merelor, precum şi de unele flavonoide sau săruri de magneziu.
Tratamente cu coajă de mere
Boala canceroasă - este ţinută departe de cel puţin zece substanţe conţinute în coaja merelor, acţiunea antitumorală a fiecăreia fiind studiată în detaliu. Vitamina C organică, acidul clorogenic, substanţele care colorează fructele în galben şi roşu sau cele care dau mirosul specific cojii merelor, toate au calitatea de a preveni cancerul prin diverse mecanisme. Din acest motiv, 500 de grame de mere, cu tot cu coajă, consumate zilnic, sunt un tratament pentru prevenirea cancerului aproape infailibil. Este recomandat ca merele să fie de un roşu cât mai intens, în cazul lor o cantitate mai mare de pigmenţi fiind asociată cu un efect antitumoral mai puternic. De asemenea, s-a observat că merele de mai mici dimensiuni conţin mai multe substanţe anticancerigene decât cele de mari dimensiuni. Eminentul profesor Ion Brad, celebru între altele pentru studiile sale despre cătină, spunea despre mere că sunt cel mai bun aliment pentru bolnavii de cancer. Consumate rase, pentru a fi mai uşor digerate şi asimilate, ele ajută la înfometarea celulelor tumorale, blocându-le dezvoltarea şi ajutând la prevenirea eventualelor metastaze.
Îmbătrânire prematură - medicul endocrinolog american Christopher Adams, de la Universitatea Iowa, şi-a dedicat mai mult de un deceniu studierii efectelor cojii merelor asupra echilibrului hormonal. Astfel, el a identificat în acest fruct mai multe substanţe care au un efect anti-îmbătrânire foarte puternic, deoarece păstrează activitatea hormonală la nivelul unui organism tânăr. El a descoperit, de pildă, că o substanţă, numită acid ursolic, este conţinută în coaja merelor mai mult ca în oricare alt aliment, iar el ajută, între altele, la păstrarea masei musculare şi a tonusului muscular până la vârste înaintate, previne creşterile colesterolului şi rigidizarea vaselor de sânge, precum şi infarctul sau accidentul cerebral. La femei, mai ales, aceeaşi substanţă din coaja merelor ajută la păstrarea densităţii osoase normale, prevenind osteoporoza, dar şi ridarea prematură a pielii, deshidratarea dermei sau afecţiunile articulare.
Insomnie - mai ales pentru persoanele care au intoleranţă sau nu răspund la somniferele naturale mai puternice, cum ar fi extractul de passiflora sau de valeriană, se recomandă un remediu foarte simplu, din medicina populară românească: peste două linguri de coji de mere bine mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se bea preparatul obţinut, puţin îndulcit cu miere de tei sau salcâm, cu două ore înainte de culcare. Suplimentar, se vor ţine într-un castron cu apă, la capul patului sau pe calorifer, câteva coji de mere şi crenguţe de brad proaspăt tăiate. Cu condiţia să fie schimbate în fiecare seară, ele împrospătează şi înmiresmează aerul, făcând somnul mai lin şi mai odihnitor.
Coaja perelor
Este ceva mai groasă decât a celorlalte fructe, are un parfum foarte intens (dat de nişte substanţe aromatice cu potenţial vindecător foarte puternic) şi este o adevărată colecţie de minerale şi vitamine. Mai mult de 60% din vitaminele C şi A, din potasiul şi magneziul acestui fruct sunt concentrate în coaja perelor. Apoi, pieliţa groasă care înveleşte fiecare pară este, de fapt, un amalgam de fibre alimentare, adică de substanţe nedigerabile, care sunt extraordinare în reglajul greutăţii corporale şi în normalizarea digestiei, dar şi a tranzitului intestinal. În medicina populară românească, coaja perelor era folosită tot anul. Curăţată de pe fruct, era tăiată foarte mărunt şi ţinută la soare, iar după ce se usca precum iasca, era depozitată în cămări uscate, în săculeţi curaţi de pânză. Pe timpul iernii, când copii erau încuiaţi la burtă, când răceau uşor sau erau anemici, numaidecât li se dădeau aceste coji înmuiate în apă. Cu secole înainte ca medicina modernă să pună în evidenţă faptul că perele au coaja cel mai bine tolerată de către sistemul digestiv al copiilor, babele noastre ştiau cum să folosească acest remediu în pediatrie. Dar să vedem în continuare câteva utilizări terapeutice ale cojii acestui fruct:
Tratamente cu coajă de pere
Imunitate - substanţele care colorează coaja perelor în acele minunate nuanţe galben-roşiatice se numesc flavonoide şi multe dintre ele au un foarte puternic efect de stimulare a capacităţii naturale de apărare a organismului. Mai exact, ele stimulează organismul să producă mai multe celule ale sistemului imunitar, activându-le pe cele deja existente şi făcându-le mai eficiente în lupta cu viruşii sau cu bacteriile. Aceasta este explicaţia ştiinţifică (cel puţin una dintre ele) a faptului că în medicina populară coaja acestor fructe era atât de eficientă în prevenirea şi tratarea răcelilor la copii.
Diabet - paradoxal, pentru un fruct atât de dulce, dar perele sunt printre cele mai bune antidiabetice. Şi aceasta o spun mai multe studii medicale făcute în ultimii ani. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, explicaţia o găsim tot în coaja acestor fructe, care conţine fibre alimentare şi alte substanţe care cresc receptivitatea organismului la insulină şi previn efectele secundare ale diabetului, cum ar fi bolile vasculare sau cele ale sistemului nervos. Iar combinaţia de aur contra ucigaşului tăcut, cum mai este numit diabetul, este formată din: pere + mere. Simplu şi eficient! Nici un alt aliment sau combinaţie de alimente nu a arătat un efect mai puternic în prevenirea şi tratarea diabetului zaharat.
Dieta de slăbit - fiind un prieten atât de bun al pancreasului, coaja perelor este şi o frână puternică în apariţia senzaţiei de foame puternică, ce apare pe fondul creşterilor şi apoi al scăderilor bruşte ale glicemiei, acest fruct având un efect de stabilizare a glicemiei. Apoi, tot datorită cojii bogate în fibre, perele sunt foarte lent digerate şi absorbite de către organism, prelungind senzaţia de saţietate, inclusiv atunci când sunt ingerate împreună cu alte alimente. Toate aceste calităţi le recomandă pentru ţinerea cu mai multă uşurinţă a regimurilor hipocalorice, dar şi pentru evitarea efectului de yo-yo (de îngrăşare bruscă), care adesea apare după încheierea programelor de slăbit. Consumaţi câte o pară, cu tot cu coajă, de fiecare dată înainte de a mânca, şi vă veţi putea ţine sub control greutatea.
Colon iritabil, boli gastrice de reflux - spre deosebire de celelalte alimente foarte bogate în fibre alimentare, coaja perelor este extrem de blândă cu stomacul şi colonul, ajutând la reglarea activităţii acestora. Două pere crude, cu tot cu coajă, consumate în fiecare dimineaţă, ajută la reglarea activităţii colonului, prevenind tulburările de tranzit. Piureul de pere cu tot cu coajă este indicat pentru tratarea refluxului gastric la copii şi adulţi.
Coaja gutuilor
Cojile şi sâmburii gutuilor ocupă un loc cu totul aparte în medicina populară românească. Fie că era vorba de boli ale stomacului, ale ficatului, ale pancreasului sau ale plămânilor, aceste „medicamente” ale toamnei nu dădeau greş. Intuitiv, ţăranii noştri ştiau că în coaja galbenă, amăruie şi parfumată a acestor fructe se găsesc substanţele de care organismul nostru are nevoie pentru a se însănătoşi. Şi câte leacuri nu sunt cunoscute din bătrâni, care folosesc doar aceste două ingrediente? Decoctul de coji şi sâmburi se dădea contra tusei şi a bolilor de plămâni; cojile tocate fin şi amestecate cu miere se luau contra bolilor pancreasului şi ficatului; sâmburii şi cojile macerate în rachiu se administrau la nevoie pentru a opri sângerările şi se aplicau extern pentru a grăbi vindecarea rănilor; copiii bolnăvicioşi erau scăldaţi toamna într-o fiertură din coji şi cotoare de gutui, care le redau vigoarea şi vioiciunea specifice vârstei.
Şi din punct de vedere al medicinii moderne, coaja gutuilor ocupă un loc cu totul aparte între alimentele cu potenţial vindecător, ea conţinând nu mai puţin de şase vitamine, între care şi nou-descoperita B17 care, alături de vitamina C organică, sunt printre cele mai puternice antitumorale. Apoi, atât coaja, cât şi pulpa gutuilor conţin substanţe volatile, care dau gutuilor mireasma specifică, dar şi distrug viruşii gripei, hepatitei şi herpesului. Aceleaşi substanţe blochează senzaţia de greaţă şi previn accesele de vomă matinală, îmbunătăţind digestia.
Tratamente cu coajă de gutui
Gripă şi guturai - se administrează de mai multe ori pe parcursul zilei un preparat foarte simplu, obţinut astfel: peste două linguri de coji de gutui cât mai fin mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se bea preparatul obţinut, cât mai cald posibil. Studii recente arată că extractul apos de coji de gutui are efecte antivirale puternice, precum şi o uşoară acţiune de calmare a febrei, a durerilor musculare şi de cap. Administrarea infuziei de coji de gutui scurtează perioada de vindecare şi face răcelile mai uşor de suportat.
Sarcină - gutuile rase fin, cu tot cu coajă, administrate cu miere şi puţin suc de lămâie sunt un excelent supliment în timpul sarcinii. Ele au un puternic efect anti-vomitiv, fiind printre puţinele remedii funcţionale contra faimoaselor greţuri matinale. În plus, coaja gutuilor este bogată în vitamine din complexul B, care ajută la dezvoltarea normală a foetusului. De asemenea, conţine substanţe antivirale şi antibiotice, care previn răcelile şi alte boli infecţioase, care ar putea afecta gravida sau foetusul.
Gastrită, ulcer gastric şi duodenal - patru linguri de coji şi cotoare de gutui, cu tot cu sâmburi, bine mărunţite în prealabil, se fierb într-un sfert de litru de apă vreme de 5 minute, după care se iau de pe foc. Se lasă să se răcească 15-20 de minute, apoi se bea lichidul neîndulcit, pe stomacul gol. O cură durează minimum 7 zile şi se poate repeta de câte ori este nevoie. Substanţele mucilaginoase din gutui au efecte calmante ale arsurilor gastrice, ajută la refacerea stratului protector de pe pereţii stomacului şi reglează secreţia de sucuri gastrice.
Pancreatită, insuficienţă pancreatică - se bea dimineaţa şi seara lichidul obţinut prin mixarea unei gutui tăiate felii, împreună cu o cană (250 mililitri) de apă plată. Preparatul are un gust dulceag-astringent, nu prea plăcut, dar efectele vindecătoare sunt remarcabile. Substanţele active din coaja şi cotorul gutuilor sunt antiinflamatoare pancreatice, stimulează secreţia endocrină şi exocrină a acestuia, fiind printre foarte puţinele remedii eficiente în afecţiunile pancreasului.
Hepatită virală - se pun în mixer două mere şi o gutuie, cu tot cu coajă, tăiate mărunt. Se adaugă două linguri de miere şi o jumătate de litru de apă, apoi se mixează totul vreme de unul-două minte. Va rezulta un nectar uşor parfumat, de o culoare galben-rozie, cu efecte antivirale şi stimulente imunitare foarte puternice. Studii recente făcute în Japonia au demonstrat că în coaja gutuilor există substanţe care inhibă dezvoltarea tuturor viruşilor hepatici cunoscuţi, ajutând în acelaşi timp la regenerarea şi la menţinerea structurii normale a ficatului.
Hemoragie uterină - se consumă o fiertură de coji şi cotoare de gutui (4 linguri la cană), care are puternice efecte de stopare a sângerărilor, ajutând în acelaşi timp la combaterea anemiei post-hemoragice. Băută cât mai caldă, această fiertură ajută şi la atenuarea crampelor uterine şi a durerilor menstruale.
Coaja strugurilor
Este tot mai cunoscută ca medicament, datorită studiilor din ultimii ani, care arată că mai ales coaja strugurilor negri sau roşii conţine substanţe cu un potenţial vindecător extrem de puternic. Dintre toate, fără îndoială, cea mai celebră este resveratrolul, care este secretat de către struguri atunci când sunt atacaţi de către ciupercile şi bacteriile parazite, la origini ea fiind, deci, o substanţă cu scop defensiv. Ei bine, ajuns în organismul oamenilor ori al animalelor, acest resveratrol s-a dovedit a avea efecte terapeutice neobişnuit de puternice. În anul 2003, un biolog american, dr. David Sinclair, a descoperit că administrarea de resveratrol prelungeşte viaţa insectelor cu până la 54%. Apoi, în 2006, un grup de cercetători italieni au demonstrat că peştii hrăniţi cu suplimente de resveratrol trăiesc în medie cu 30% mai mult, sunt mai rezistenţi la efort şi, în plus, au o mult mai mare abilitate de a evita stimulii neplăcuţi. Studii franceze arată că datorită resveratrolului consumat din belşug populaţia din zonele sudice este practic imună la bolile cardiace şi vasculare, rata acestor boli fiind cu 60% mai scăzută decât în alte regiuni. Resveratrolul nu este însă singura substanţă cu efecte vindecătoare din coaja strugurilor roşii sau negri, ea fiind ajutată în munca sa şi de vitamina C, de taninurile, de pigmenţii sau de vitamina P conţinute de către aceasta.
Tratamente cu coajă de struguri
Hepatite virale A, B, C, D - studii recente au arătat faptul că pigmenţii care dau culoare închisă strugurilor, laolaltă cu resveratrolul, au un efect foarte puternic în această gamă de afecţiuni, altfel dificil de tratat. Pur şi simplu, aceste substanţe din coaja strugurilor blochează replicarea virusurilor hepatice şi opresc de multe ori evoluţia tuturor tipurilor de hepatită produsă de virus.
Cancerul localizat la nivelul tubului digestiv - Administrat pe cale orală sub formă de aliment, resveratrolul ajunge în măsura cea mai mare în contact cu formaţiunea tumorală, exercitându-şi din plin efectele de distrugere a celulelor maligne. În cancerul localizat la nivelul stomacului, intestinului subţire, intestinului gros, dar şi al gurii ori al esofagului, se recomandă consumul strugurilor cu tot cu coajă, dar şi al suplimentelor cu resveratrol.
Cancerul de sân şi de col uterin - resveratrolul din coaja de struguri are, pe lângă efectele sale anticancerigene menţionate, şi o foarte fină acţiune de reglare endocrină, ajutând la prevenirea tuturor formelor de cancer hormono-dependent. Studiile arată că femeile care consumă struguri şi alte alimente bogate în resveratrol (afine, mure, coacăze negre, varză roşie) sunt mult mai ferite de cancerul de sân şi de col uterin. În mod paradoxal, efectul acestei substanţe este - se pare - cu atât mai puternic, cu cât persoana în cauză este mai înaintată în vârstă. Concluzia este simplă: dacă vreţi să vă feriţi de cancer, atunci „abuzaţi” în această toamnă de strugurii negri, care sunt unii dintre cei mai buni anticancerigeni cunoscuţi, mai ales pentru femei.
Sechele post-infarct - o cură cu struguri negri, consumaţi ca atare sau, mai bine, sub formă de suc, obţinut prin mixarea fructelor proaspete, este un adevărat elixir în primele săptămâni după infarctul miocardic. Studiile de medicină experimentală arată că resveratrolul acţionează direct la nivelul miocardului, opunându-se expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct.
Trombozele - consumul de alimente bogate în resveratrol, adică de struguri negri, de prune, de afine etc. împiedică formarea trombilor şi migrarea lor pe artere. Mai ales persoanele predispuse la tromboze, adică cele sedentare, cele care consumă carne şi proteine animale sau care fumează, ar trebui să aibă la fiecare masă alimente care să conţină resveratrol.
Litiază renală cu uraţi - o cură cu struguri negri, făcută acum, toamna, este sănătate curată pentru rinichi, în general, şi are efecte salvatoare pentru cei care sunt predispuşi la litiază urică, în special. Se consumă zilnic măcar 500 grame de struguri negri sau cât mai închişi la culoare, pe o perioadă de minim 18 zile. Acest tratament este un excelent profilactic şi pentru gută.
Cum se administrează coaja fructelor
Cea mai simplă şi naturală formă de administrare a cojilor de fructe este consumul efectiv al fructului proaspăt, integral, nedecojit. Se preferă fructele bine coapte, cu coaja sănătoasă, nestricată, mestecând foarte bine (de minimum 30 de ori) fiecare înghiţitură, aşa încât organismul să poată extrage toate substanţele utile din această parte a fructului, mai greu digerabilă. Este foarte important ca, înainte de a le mânca, să le spălăm foarte bine, eventual să ţinem în apă jumătate de oră fructele, pentru îndepărtarea eficientă a murdăriei. Pentru inactivarea eventualelor urme de pesticide de pe coajă, în apa în care sunt ţinute fructele se poate adăuga şi un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu. Persoanele care din cauza problemelor de dentiţie nu pot consuma fructul ca atare îl vor mânca fie ras fin, fie sub formă de nectaruri, a căror reţetă generică de preparare o vom prezenta în continuare:
Nectarurile: se obţin foarte simplu, cu ajutorul mixerului (blenderului) casnic. Se pun în vasul aparatului 300 de grame de fructe, cu tot cu coajă, tăiate mărunt. Se adaugă 2-3 linguriţe de miere şi 300 de mililitri de apă, apoi se mixează totul vreme de unul-două minte. Va rezulta un nectar uşor acrişor, de o culoare galbenă-rozie, cu efecte vindecătoare foarte puternice. Se consumă pe stomacul gol, cât mai proaspăt posibil.
În cazul strugurilor, nectarul se va obţine prin simpla mixare a boabelor spălate bine în prealabil, fără nici un fel de adaos de apă sau de miere.
Decoctul de coajă: 4 linguri de coji şi cotoare cu tot cu sâmburi, bine mărunţite, se fierb într-un sfert de litru de apă vreme de 5 minute, după care se iau de pe foc. Se lasă să se răcească 15-20 de minute, apoi se adaugă eventual puţină miere. Preparatul se bea pe stomacul gol.
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentele interne cu coji de fructe
Studiile de până acum nu au arătat nici un efect advers al cojilor de fructe sau al preparatelor obţinute din ele. Singurele rezerve legate de administrarea acestora privesc persoanele cu gastrită sau colită de fermentaţie, cărora fructele crude le sunt contraindicate. Vor fi administrate doar infuziile sau decocturile.
Coaja merelor
În medicina naturală tradiţională, coaja merelor este considerată un fel de panaceu, fiind folosită, de multe ori, cu un succes extraordinar, în tratarea celor mai grave boli, de la temutul cancer, până la delicatul domeniu al afecţiunilor psihice. Regretatul Valeriu Popa recomanda, de pildă, coaja merelor ca adjuvant în tratamentul schizofreniei şi al psihozelor în general. Apoi, merele întregi, cu tot cu coajă, au făcut o adevărată carieră în terapia cancerului cu localizări din cele mai diverse. Iar studii ştiinţifice recente confirmă tot mai mult aceste proprietăţi terapeutice cu totul speciale ale merelor, datorate, în mare măsură, substanţelor vindecătoare stocate în coaja lor. Aici, în coajă, găsim, de exemplu, vitamina C organică, care este printre cele mai puternice substanţe anti-cancerigene cunoscute. Apoi, cvercitina, una dintre substanţele care dau culoarea specifică cojii merelor, a demonstrat la rândul său nişte calităţi antitumorale ieşite din comun. Activitatea psihică este reglată de către vitaminele din complexul B aflate în straturile de la suprafaţa merelor, precum şi de unele flavonoide sau săruri de magneziu.
Tratamente cu coajă de mere
Boala canceroasă - este ţinută departe de cel puţin zece substanţe conţinute în coaja merelor, acţiunea antitumorală a fiecăreia fiind studiată în detaliu. Vitamina C organică, acidul clorogenic, substanţele care colorează fructele în galben şi roşu sau cele care dau mirosul specific cojii merelor, toate au calitatea de a preveni cancerul prin diverse mecanisme. Din acest motiv, 500 de grame de mere, cu tot cu coajă, consumate zilnic, sunt un tratament pentru prevenirea cancerului aproape infailibil. Este recomandat ca merele să fie de un roşu cât mai intens, în cazul lor o cantitate mai mare de pigmenţi fiind asociată cu un efect antitumoral mai puternic. De asemenea, s-a observat că merele de mai mici dimensiuni conţin mai multe substanţe anticancerigene decât cele de mari dimensiuni. Eminentul profesor Ion Brad, celebru între altele pentru studiile sale despre cătină, spunea despre mere că sunt cel mai bun aliment pentru bolnavii de cancer. Consumate rase, pentru a fi mai uşor digerate şi asimilate, ele ajută la înfometarea celulelor tumorale, blocându-le dezvoltarea şi ajutând la prevenirea eventualelor metastaze.
Îmbătrânire prematură - medicul endocrinolog american Christopher Adams, de la Universitatea Iowa, şi-a dedicat mai mult de un deceniu studierii efectelor cojii merelor asupra echilibrului hormonal. Astfel, el a identificat în acest fruct mai multe substanţe care au un efect anti-îmbătrânire foarte puternic, deoarece păstrează activitatea hormonală la nivelul unui organism tânăr. El a descoperit, de pildă, că o substanţă, numită acid ursolic, este conţinută în coaja merelor mai mult ca în oricare alt aliment, iar el ajută, între altele, la păstrarea masei musculare şi a tonusului muscular până la vârste înaintate, previne creşterile colesterolului şi rigidizarea vaselor de sânge, precum şi infarctul sau accidentul cerebral. La femei, mai ales, aceeaşi substanţă din coaja merelor ajută la păstrarea densităţii osoase normale, prevenind osteoporoza, dar şi ridarea prematură a pielii, deshidratarea dermei sau afecţiunile articulare.
Insomnie - mai ales pentru persoanele care au intoleranţă sau nu răspund la somniferele naturale mai puternice, cum ar fi extractul de passiflora sau de valeriană, se recomandă un remediu foarte simplu, din medicina populară românească: peste două linguri de coji de mere bine mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se bea preparatul obţinut, puţin îndulcit cu miere de tei sau salcâm, cu două ore înainte de culcare. Suplimentar, se vor ţine într-un castron cu apă, la capul patului sau pe calorifer, câteva coji de mere şi crenguţe de brad proaspăt tăiate. Cu condiţia să fie schimbate în fiecare seară, ele împrospătează şi înmiresmează aerul, făcând somnul mai lin şi mai odihnitor.
Coaja perelor
Este ceva mai groasă decât a celorlalte fructe, are un parfum foarte intens (dat de nişte substanţe aromatice cu potenţial vindecător foarte puternic) şi este o adevărată colecţie de minerale şi vitamine. Mai mult de 60% din vitaminele C şi A, din potasiul şi magneziul acestui fruct sunt concentrate în coaja perelor. Apoi, pieliţa groasă care înveleşte fiecare pară este, de fapt, un amalgam de fibre alimentare, adică de substanţe nedigerabile, care sunt extraordinare în reglajul greutăţii corporale şi în normalizarea digestiei, dar şi a tranzitului intestinal. În medicina populară românească, coaja perelor era folosită tot anul. Curăţată de pe fruct, era tăiată foarte mărunt şi ţinută la soare, iar după ce se usca precum iasca, era depozitată în cămări uscate, în săculeţi curaţi de pânză. Pe timpul iernii, când copii erau încuiaţi la burtă, când răceau uşor sau erau anemici, numaidecât li se dădeau aceste coji înmuiate în apă. Cu secole înainte ca medicina modernă să pună în evidenţă faptul că perele au coaja cel mai bine tolerată de către sistemul digestiv al copiilor, babele noastre ştiau cum să folosească acest remediu în pediatrie. Dar să vedem în continuare câteva utilizări terapeutice ale cojii acestui fruct:
Tratamente cu coajă de pere
Imunitate - substanţele care colorează coaja perelor în acele minunate nuanţe galben-roşiatice se numesc flavonoide şi multe dintre ele au un foarte puternic efect de stimulare a capacităţii naturale de apărare a organismului. Mai exact, ele stimulează organismul să producă mai multe celule ale sistemului imunitar, activându-le pe cele deja existente şi făcându-le mai eficiente în lupta cu viruşii sau cu bacteriile. Aceasta este explicaţia ştiinţifică (cel puţin una dintre ele) a faptului că în medicina populară coaja acestor fructe era atât de eficientă în prevenirea şi tratarea răcelilor la copii.
Diabet - paradoxal, pentru un fruct atât de dulce, dar perele sunt printre cele mai bune antidiabetice. Şi aceasta o spun mai multe studii medicale făcute în ultimii ani. Cum este posibil acest lucru? Ei bine, explicaţia o găsim tot în coaja acestor fructe, care conţine fibre alimentare şi alte substanţe care cresc receptivitatea organismului la insulină şi previn efectele secundare ale diabetului, cum ar fi bolile vasculare sau cele ale sistemului nervos. Iar combinaţia de aur contra ucigaşului tăcut, cum mai este numit diabetul, este formată din: pere + mere. Simplu şi eficient! Nici un alt aliment sau combinaţie de alimente nu a arătat un efect mai puternic în prevenirea şi tratarea diabetului zaharat.
Dieta de slăbit - fiind un prieten atât de bun al pancreasului, coaja perelor este şi o frână puternică în apariţia senzaţiei de foame puternică, ce apare pe fondul creşterilor şi apoi al scăderilor bruşte ale glicemiei, acest fruct având un efect de stabilizare a glicemiei. Apoi, tot datorită cojii bogate în fibre, perele sunt foarte lent digerate şi absorbite de către organism, prelungind senzaţia de saţietate, inclusiv atunci când sunt ingerate împreună cu alte alimente. Toate aceste calităţi le recomandă pentru ţinerea cu mai multă uşurinţă a regimurilor hipocalorice, dar şi pentru evitarea efectului de yo-yo (de îngrăşare bruscă), care adesea apare după încheierea programelor de slăbit. Consumaţi câte o pară, cu tot cu coajă, de fiecare dată înainte de a mânca, şi vă veţi putea ţine sub control greutatea.
Colon iritabil, boli gastrice de reflux - spre deosebire de celelalte alimente foarte bogate în fibre alimentare, coaja perelor este extrem de blândă cu stomacul şi colonul, ajutând la reglarea activităţii acestora. Două pere crude, cu tot cu coajă, consumate în fiecare dimineaţă, ajută la reglarea activităţii colonului, prevenind tulburările de tranzit. Piureul de pere cu tot cu coajă este indicat pentru tratarea refluxului gastric la copii şi adulţi.
Coaja gutuilor
Cojile şi sâmburii gutuilor ocupă un loc cu totul aparte în medicina populară românească. Fie că era vorba de boli ale stomacului, ale ficatului, ale pancreasului sau ale plămânilor, aceste „medicamente” ale toamnei nu dădeau greş. Intuitiv, ţăranii noştri ştiau că în coaja galbenă, amăruie şi parfumată a acestor fructe se găsesc substanţele de care organismul nostru are nevoie pentru a se însănătoşi. Şi câte leacuri nu sunt cunoscute din bătrâni, care folosesc doar aceste două ingrediente? Decoctul de coji şi sâmburi se dădea contra tusei şi a bolilor de plămâni; cojile tocate fin şi amestecate cu miere se luau contra bolilor pancreasului şi ficatului; sâmburii şi cojile macerate în rachiu se administrau la nevoie pentru a opri sângerările şi se aplicau extern pentru a grăbi vindecarea rănilor; copiii bolnăvicioşi erau scăldaţi toamna într-o fiertură din coji şi cotoare de gutui, care le redau vigoarea şi vioiciunea specifice vârstei.
Şi din punct de vedere al medicinii moderne, coaja gutuilor ocupă un loc cu totul aparte între alimentele cu potenţial vindecător, ea conţinând nu mai puţin de şase vitamine, între care şi nou-descoperita B17 care, alături de vitamina C organică, sunt printre cele mai puternice antitumorale. Apoi, atât coaja, cât şi pulpa gutuilor conţin substanţe volatile, care dau gutuilor mireasma specifică, dar şi distrug viruşii gripei, hepatitei şi herpesului. Aceleaşi substanţe blochează senzaţia de greaţă şi previn accesele de vomă matinală, îmbunătăţind digestia.
Tratamente cu coajă de gutui
Gripă şi guturai - se administrează de mai multe ori pe parcursul zilei un preparat foarte simplu, obţinut astfel: peste două linguri de coji de gutui cât mai fin mărunţite se toarnă o cană (250 mililitri) de apă clocotită. Se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se bea preparatul obţinut, cât mai cald posibil. Studii recente arată că extractul apos de coji de gutui are efecte antivirale puternice, precum şi o uşoară acţiune de calmare a febrei, a durerilor musculare şi de cap. Administrarea infuziei de coji de gutui scurtează perioada de vindecare şi face răcelile mai uşor de suportat.
Sarcină - gutuile rase fin, cu tot cu coajă, administrate cu miere şi puţin suc de lămâie sunt un excelent supliment în timpul sarcinii. Ele au un puternic efect anti-vomitiv, fiind printre puţinele remedii funcţionale contra faimoaselor greţuri matinale. În plus, coaja gutuilor este bogată în vitamine din complexul B, care ajută la dezvoltarea normală a foetusului. De asemenea, conţine substanţe antivirale şi antibiotice, care previn răcelile şi alte boli infecţioase, care ar putea afecta gravida sau foetusul.
Gastrită, ulcer gastric şi duodenal - patru linguri de coji şi cotoare de gutui, cu tot cu sâmburi, bine mărunţite în prealabil, se fierb într-un sfert de litru de apă vreme de 5 minute, după care se iau de pe foc. Se lasă să se răcească 15-20 de minute, apoi se bea lichidul neîndulcit, pe stomacul gol. O cură durează minimum 7 zile şi se poate repeta de câte ori este nevoie. Substanţele mucilaginoase din gutui au efecte calmante ale arsurilor gastrice, ajută la refacerea stratului protector de pe pereţii stomacului şi reglează secreţia de sucuri gastrice.
Pancreatită, insuficienţă pancreatică - se bea dimineaţa şi seara lichidul obţinut prin mixarea unei gutui tăiate felii, împreună cu o cană (250 mililitri) de apă plată. Preparatul are un gust dulceag-astringent, nu prea plăcut, dar efectele vindecătoare sunt remarcabile. Substanţele active din coaja şi cotorul gutuilor sunt antiinflamatoare pancreatice, stimulează secreţia endocrină şi exocrină a acestuia, fiind printre foarte puţinele remedii eficiente în afecţiunile pancreasului.
Hepatită virală - se pun în mixer două mere şi o gutuie, cu tot cu coajă, tăiate mărunt. Se adaugă două linguri de miere şi o jumătate de litru de apă, apoi se mixează totul vreme de unul-două minte. Va rezulta un nectar uşor parfumat, de o culoare galben-rozie, cu efecte antivirale şi stimulente imunitare foarte puternice. Studii recente făcute în Japonia au demonstrat că în coaja gutuilor există substanţe care inhibă dezvoltarea tuturor viruşilor hepatici cunoscuţi, ajutând în acelaşi timp la regenerarea şi la menţinerea structurii normale a ficatului.
Hemoragie uterină - se consumă o fiertură de coji şi cotoare de gutui (4 linguri la cană), care are puternice efecte de stopare a sângerărilor, ajutând în acelaşi timp la combaterea anemiei post-hemoragice. Băută cât mai caldă, această fiertură ajută şi la atenuarea crampelor uterine şi a durerilor menstruale.
Coaja strugurilor
Este tot mai cunoscută ca medicament, datorită studiilor din ultimii ani, care arată că mai ales coaja strugurilor negri sau roşii conţine substanţe cu un potenţial vindecător extrem de puternic. Dintre toate, fără îndoială, cea mai celebră este resveratrolul, care este secretat de către struguri atunci când sunt atacaţi de către ciupercile şi bacteriile parazite, la origini ea fiind, deci, o substanţă cu scop defensiv. Ei bine, ajuns în organismul oamenilor ori al animalelor, acest resveratrol s-a dovedit a avea efecte terapeutice neobişnuit de puternice. În anul 2003, un biolog american, dr. David Sinclair, a descoperit că administrarea de resveratrol prelungeşte viaţa insectelor cu până la 54%. Apoi, în 2006, un grup de cercetători italieni au demonstrat că peştii hrăniţi cu suplimente de resveratrol trăiesc în medie cu 30% mai mult, sunt mai rezistenţi la efort şi, în plus, au o mult mai mare abilitate de a evita stimulii neplăcuţi. Studii franceze arată că datorită resveratrolului consumat din belşug populaţia din zonele sudice este practic imună la bolile cardiace şi vasculare, rata acestor boli fiind cu 60% mai scăzută decât în alte regiuni. Resveratrolul nu este însă singura substanţă cu efecte vindecătoare din coaja strugurilor roşii sau negri, ea fiind ajutată în munca sa şi de vitamina C, de taninurile, de pigmenţii sau de vitamina P conţinute de către aceasta.
Tratamente cu coajă de struguri
Hepatite virale A, B, C, D - studii recente au arătat faptul că pigmenţii care dau culoare închisă strugurilor, laolaltă cu resveratrolul, au un efect foarte puternic în această gamă de afecţiuni, altfel dificil de tratat. Pur şi simplu, aceste substanţe din coaja strugurilor blochează replicarea virusurilor hepatice şi opresc de multe ori evoluţia tuturor tipurilor de hepatită produsă de virus.
Cancerul localizat la nivelul tubului digestiv - Administrat pe cale orală sub formă de aliment, resveratrolul ajunge în măsura cea mai mare în contact cu formaţiunea tumorală, exercitându-şi din plin efectele de distrugere a celulelor maligne. În cancerul localizat la nivelul stomacului, intestinului subţire, intestinului gros, dar şi al gurii ori al esofagului, se recomandă consumul strugurilor cu tot cu coajă, dar şi al suplimentelor cu resveratrol.
Cancerul de sân şi de col uterin - resveratrolul din coaja de struguri are, pe lângă efectele sale anticancerigene menţionate, şi o foarte fină acţiune de reglare endocrină, ajutând la prevenirea tuturor formelor de cancer hormono-dependent. Studiile arată că femeile care consumă struguri şi alte alimente bogate în resveratrol (afine, mure, coacăze negre, varză roşie) sunt mult mai ferite de cancerul de sân şi de col uterin. În mod paradoxal, efectul acestei substanţe este - se pare - cu atât mai puternic, cu cât persoana în cauză este mai înaintată în vârstă. Concluzia este simplă: dacă vreţi să vă feriţi de cancer, atunci „abuzaţi” în această toamnă de strugurii negri, care sunt unii dintre cei mai buni anticancerigeni cunoscuţi, mai ales pentru femei.
Sechele post-infarct - o cură cu struguri negri, consumaţi ca atare sau, mai bine, sub formă de suc, obţinut prin mixarea fructelor proaspete, este un adevărat elixir în primele săptămâni după infarctul miocardic. Studiile de medicină experimentală arată că resveratrolul acţionează direct la nivelul miocardului, opunându-se expansiunii fibroase a cicatricei post-infarct.
Trombozele - consumul de alimente bogate în resveratrol, adică de struguri negri, de prune, de afine etc. împiedică formarea trombilor şi migrarea lor pe artere. Mai ales persoanele predispuse la tromboze, adică cele sedentare, cele care consumă carne şi proteine animale sau care fumează, ar trebui să aibă la fiecare masă alimente care să conţină resveratrol.
Litiază renală cu uraţi - o cură cu struguri negri, făcută acum, toamna, este sănătate curată pentru rinichi, în general, şi are efecte salvatoare pentru cei care sunt predispuşi la litiază urică, în special. Se consumă zilnic măcar 500 grame de struguri negri sau cât mai închişi la culoare, pe o perioadă de minim 18 zile. Acest tratament este un excelent profilactic şi pentru gută.
Cum se administrează coaja fructelor
Cea mai simplă şi naturală formă de administrare a cojilor de fructe este consumul efectiv al fructului proaspăt, integral, nedecojit. Se preferă fructele bine coapte, cu coaja sănătoasă, nestricată, mestecând foarte bine (de minimum 30 de ori) fiecare înghiţitură, aşa încât organismul să poată extrage toate substanţele utile din această parte a fructului, mai greu digerabilă. Este foarte important ca, înainte de a le mânca, să le spălăm foarte bine, eventual să ţinem în apă jumătate de oră fructele, pentru îndepărtarea eficientă a murdăriei. Pentru inactivarea eventualelor urme de pesticide de pe coajă, în apa în care sunt ţinute fructele se poate adăuga şi un sfert de linguriţă de bicarbonat de sodiu. Persoanele care din cauza problemelor de dentiţie nu pot consuma fructul ca atare îl vor mânca fie ras fin, fie sub formă de nectaruri, a căror reţetă generică de preparare o vom prezenta în continuare:
Nectarurile: se obţin foarte simplu, cu ajutorul mixerului (blenderului) casnic. Se pun în vasul aparatului 300 de grame de fructe, cu tot cu coajă, tăiate mărunt. Se adaugă 2-3 linguriţe de miere şi 300 de mililitri de apă, apoi se mixează totul vreme de unul-două minte. Va rezulta un nectar uşor acrişor, de o culoare galbenă-rozie, cu efecte vindecătoare foarte puternice. Se consumă pe stomacul gol, cât mai proaspăt posibil.
În cazul strugurilor, nectarul se va obţine prin simpla mixare a boabelor spălate bine în prealabil, fără nici un fel de adaos de apă sau de miere.
Decoctul de coajă: 4 linguri de coji şi cotoare cu tot cu sâmburi, bine mărunţite, se fierb într-un sfert de litru de apă vreme de 5 minute, după care se iau de pe foc. Se lasă să se răcească 15-20 de minute, apoi se adaugă eventual puţină miere. Preparatul se bea pe stomacul gol.
Precauţii şi contraindicaţii la tratamentele interne cu coji de fructe
Studiile de până acum nu au arătat nici un efect advers al cojilor de fructe sau al preparatelor obţinute din ele. Singurele rezerve legate de administrarea acestora privesc persoanele cu gastrită sau colită de fermentaţie, cărora fructele crude le sunt contraindicate. Vor fi administrate doar infuziile sau decocturile.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)