marți, 19 august 2014

Tratamente naturiste pentru sâni

Noduli la sâni

1. Două linguri de tătăneasă rădăcină (bucăţi, aşa cum se vinde la Plafar) se fierb în 500-600 ml de apă, la foc foarte mic. Pentru a se împiedica evaporarea, se pune pe cratiţă un capac întors, pe care aşezăm o scru­mieră grea, din sticlă. După 20-25 de minute de fier­bere, se adaugă următoarele plante: frunze de nuc (o linguriţă), rostopască (o jumătate de linguriţă), muşe­ţel (o lingu­riţă), coada-şoricelului (o linguriţă). Totul se infuzează 10-15 minute, apoi se strecoară. Lichidul obţinut se împarte în două: o ceaşcă se bea seara şi una dimineaţa, cu o oră înainte de mese. Cu plantele răma­se de la prepararea infuziei se pot pune comprese pe sâni. Regimul alimentar este normal, doar că eu am avut în atenţie să consum morcovi, ţelină şi pătrunjel, o lin­gură din fiecare, zilnic. Nu se consumă alcool şi nu se fumează. Tratamentul se ţine 40 de zile, timp în care este bine să citiţi seara, la 12 noaptea, din Psaltire sau Paraclisul Maicii Domnului.


2. Stimata doamna, desigur ca o sa fiti surprinsa pentru ca la problema pentru care ati cerut sfatul cititorilor "Formulei AS" va raspunde un barbat. Datorita unor prejudecati, am amanat mai mult timp sa consult un medic, intr-o problema similara cu a dvs. Si eu am avut un nodul ca cel descris de dvs., care ajunsese la o dimensiune de 4 cm, iar sanul stang avea alura unui san ce ar fi putut fi invidiat de o adolescenta. In evolutie devenise atat de dureros, incat nici camasa nu o mai puteam suporta. Imi era rusine sa spun prietenilor si cunostintelor, care vedeau ca am reactii de aparare la cele mai banale atingeri sau intentii de atingere a zonei mamare, ca am probleme la san, intrucat exista ideea preconceputa ca astfel de afectiuni sunt caracteristice femeilor. Un timp am evitat sa-i spun chiar sotiei. In cele din urma, nemaiputand suporta durerile, aflandu-ma cu alte necazuri la Institutul Oncologic Fundeni, m-am adresat cu o oarecare stanjeneala unui medic chirurg care operase (tot la san) pe cineva apropiat. Acesta m-a sfatuit sa inteleg ca nu trebuie sa-mi fie jena si sa nu ma mire faptul ca fiind barbat am un nodul la san. Mi-a spus ca si barbatii sunt inzestrati de Dumnezeu cu aceleasi glande mamare ca si femeile, dar ca la barbati acestea sunt atrofiate, nefiind functionale. La recomandarea medicului, am facut o mamografie, diagnosticul pus de medicul radiolog fiind de mastita chistica. Atat radiologul, cat si chirurgul mi-au recomandat o interventie chirurgicala, intrucat de la stadiul benign al nodulului este posibila trecerea, in timp, la stadiul malign. Am amanat interventia chirurgicala, dar am inceput sa ma interesez de solutii alternative. La recomandarea unui alt medic chirurg am facut sase zile la rand cate opt fiole de Polidin odata (aveam o greutate corporala de 85 kg). Concomitent, am combinat mai multe tratamente empirice (naturiste), de care aflasem citind paginile de raspunsuri la intrebarile cititorilor din "Formula AS", facand urmatoarea experienta, care din fericire a dat rezultate. Se taie un catel de usturoi (sau doi, in functie de marimea nodulului) in felii foarte subtiri, care se aseaza pe locul unde este situat nodulul si se fixeaza cu un tampon de tifon si leucoplast. Aceasta cataplasma se poarta schimband in fiecare zi usturoiul, timp de doua sau trei zile. Pe locul unde a fost cataplasma, apare o roseata (un fel de arsura). Dupa trei zile (sau mai devreme daca arsura incepe sa deranjeze) se renunta la usturoi si locul arsurii (pe o raza mai mare decat a nodulului - chiar pe intregul san) se unge, in timpul zilei, intr-un strat mai bogat, cu unguentul de uz veterinar Mibazon, pe care-l masati usor, pana ce este resorbit de piele. Daca aveti timp si puteti sta acasa fara sa va imbracati, repetati aplicarea unguentului pe parcursul zilei de cinci-sase ori. Inaintea fiecarei aplicari, degresati locul cu alcool. Daca timpul nu va permite si trebuie sa plecati de acasa, aplicati unguentul pe tampoane de tifon sterile, pe care le fixati, ca si cataplasma de usturoi, cu leucoplast. Seara, inainte de culcare, degresati locul unde a fost aplicat unguentul si aplicati comprese din vata imbibate cu propria dvs. urina (jetul de la mijlocul mictiunii). Pentru a nu murdari asternutul, peste compresa se pune o folie de plastic, care se fixeaza, de asemenea, cu leucoplast. Dimineata, inlaturati compresa cu urina, va spalati cu apa calduta si reluati aplicarea Mibazonului.
Dupa 15 zile de aplicare a tratamentului descris, am efectuat o noua mamografie, la acelasi aparat, si a fost citita de acelasi medic radiolog, care-mi pusese diagnosticul initial. Acesta a constatat o involutie semnificativa a nodulului, dar si fara aceasta constatare, eu ma simteam bine, durerile disparand treptat, iar la palpare simteam micsorarea in volum a nodulului. Am continuat tratamentul descris inca douazeci de zile, dupa care am facut o noua mamografie, in care nu mai aparea nici o urma de nodul. Au trecut de atunci exact cinci ani si ma simt bine. Am recomandat acest tratament si altor persoane care s-au vindecat, multumindu-mi ulterior.
Au existat si persoane sceptice, care au refuzat sa incerce, preferand operatia, iar altele isi suporta nodulii, desi au recomandare pentru interventie chirurgicala. Cu speranta ca o sa fiti printre cei care veti incerca solutia propusa mai sus, va doresc insanatosire grabnica.

3. Pentru nodulii la sani (aspect fibroadenom) recomand:
* Se ung nodulii (cicatricele) pana la subtioara cu alifie de galbenele.
* Cataplasme din terci de frunze de patlagina pe ganglionii limfatici.
* Comprese cu bitter pe zona organelor genitale (uns local in prealabil cu alifie de galbenele).
* Bai de sezut cu coada-soricelului.
* Comprese pe sani cu tinctura de coada-soricelului, cataplasme din foi de varza zdrobite, comprese cu ceai rece concentrat de musetel, seara, inainte de culcare; * o cana pe zi macerat de patlagina pe stomacul gol (1 lingurita seminte si frunze de patlagina la o cana apa fiarta si racita, macerat de seara, iar a doua zi se consuma); * 1 pahar pe zi apa plata in care se adauga 2 lingurite miere si 2 lingurite otet de mere si miere; * dupa prima zi de ciclu, seara, se spala 2 cartofi (fara ingrasaminte chimice), se rad cu coaja cu tot, se amesteca cu o mana patrunjel verde tocat. In sutien se pune panza din bumbac mai mare decat cupa sutienului, pe care se-ntinde compozitia, lasandu-se toata noaptea. Dimineata, dupa spalarea sanilor cu apa rece, se beau 3 linguri ceai rece de pelin. Peste zi, se pun si comprese pe sani cu ceai de pelin. Tratament 21 zile, cu repetare la a doua zi dupa ciclu.
* De trei ori pe zi se beau 20 ml apa cu adaos a 30 picaturi tinctura de coada-soricelului; 2-3 cani ceai de vasc, zilnic (macerat conform prospectului); 3-6 saptamani consum 1 cana pe zi, iaurt amestecat cu un varf cutit pulbere de coada-calului; zilnic, unsi sanii, zona genitala si ganglionii de sub axila cu crema din: coada-soricelului, galbenele sau nalba, trifoi rosu, traista-ciobanului, dragaica si zmeur. Dupa 7 zile, se ung cu alifie de galbenele si nalba. Pe parcursul zilei, se beau 1 1/2 - 2 l ceai (1 lingurita cu varf amestec) din galbenele, coada-soricelului, urzica, cretisoara, sunatoare, la o cana apa in clocot. La o cana ceai se pune o lingura bitter suedez original, iar 1/2 cana ceai se bea cu 1/2 ora inaintea mesei si restul cu 1/2 ora dupa masa. Consum foarte mare de cruditati si fructe proaspete. * Interzis alcool, zahar, otet, carne, prajeli, fainoase. Se evita stresul, se fac plimbari si gimnastica.
Pentru chisturi ovariene recomand: * timp de 6-12 luni se beau de trei ori pe zi 100-200 ml urina (jetul mijlociu). 14 zile consecutiv se bea o cana pe zi ceai de paducel (o lingura flori la o cana apa in clocot, infuzat 10 minute). 18 zile consecutiv se beau 2 cani pe zi ceai de vasc (macerat conform prospectului). Spalaturi vaginale (cu pompita sau irigator) cu ceai de coada-soricelului (2 linguri flori la 500 ml apa in clocot) si apoi ungerea cu alifie de galbenele. Comprese pe abdomen in dreptul ovarelor cu ceai de coada-calului (3 linguri planta, infuzata in 500 ml apa in clocot). Seara se introduc in vagin ovule de argila. 2-3 cani pe zi ceai (din 30 g crusin, 20 g coada-soricelului, 10 g tintaura, 10 g sunatoare, 10 g cimbru, 10 g fructe fenicul) preparat din o lingura amestec la o cana apa in clocot si infuzat 5 minute. Dimineata si seara, cu 30 minute inaintea mesei, se bea o cana ceai de coada-calului, iar pe parcursul zilei se beau 2 litri ceai (din amestec de 300 g filimica, 100 g coada-soricelului, 100 g urzica) preparat din 8 linguri cu varf amestec la 2 litri apa in clocot. Tratamentul se urmeaza pana la absorbtia chisturilor. Insanatosire grabnica.

Mastoză fibrochistică


Tratamentul contine doua etape: una cu ceai, iar cealalta cu aplicatii locale. Ceaiul: coada-soricelului, galbenele, urzica. Se face o infuzie din aceste plante, in cantitate mai mare. Se beau cam 2 litri pe parcursul intregii zile. Concomitent, se aplica seara, la culcare, pe sanul care doare (sau pe ambii), cataplasme cu pelin. Pe un tifon sterilizat se pune pelin cat cuprinde tifonul, stropit cu tuica naturala de tara (80-90), iar deasupra se rade prin razatoare ceara curata (o gasiti la apicultori). Aplicati cataplasma pe san (se fixeaza cu sutienul) si lasati-o peste noapte pana a doua zi. Puteti folosi acest tratament si ziua.
In ceea ce priveste alimentatia, nu am tinut o dieta prea severa, in schimb, concomitent cu tratamentul (care a durat aproximativ un an) am baut foarte mult suc de rosii - obtinut la mixer, acasa. Sa va ajute Dumnezeu sa va insanatositi!

Unguent de coada calului

Preluat de pe
http://komfortbebe.blogspot.ro/2011/12/unguent-pentru-noduli.html

Unguent de coala calului


Continut: 50 ml                                     Continut: 100 ml
Pret: 12 lei                                                Pret: 21 lei

IngredienteExtract uleios de coada caluluiulei de galbenele, ceara de albine.

Unguentul nu contine parabeni (cunoscuti ca fiind cancerigeni) si nici o alta substanta de sinteza daunatoare organismului.


Coada calului este planta minune care dizolva chiar si tumorile maligne, chisturi, noduli, si este recomandata intr-o serie intreaga de afectiuni cum ar fi: tulburari renale, discopatii, crize hepatice, hemoragii pulmonare, bronsite, osteoporoza, inflamatii, dureri reumatice, artritice si nevralgice, pietre si nisip la rinichi, etc.



Alifia de galbenele este recomandata in tratamentul nodulilor la san, tumorilor mamare benigne dar si maligne, a chisturilor, etc.




Ceara de albine este un bun antispetic, si este folosita pentru a trata ranile, eczemele sau diverse afectiuni ale urechii fiind foarte apreciata si pentru efectul benefic pe care il are asupra circulatiei sangvine.







Modul de folosire (tratamentul tumorilor benigne si maligne) gasiti aici si aici.
Termen de garantie: 1 an de zile 
Conditii de pastrare: la frigider, inchis si evitati sa lasati apa sa intre in borcanel.


Mulţumesc!

Dr. Cristina Pavel

http://www.apifitoterapie.ro/sfat/index.htm

Tratamente naturiste

Diagnostic: Hipertensiune arterială, guşă polinodulară, dislipidemie 
Guşă polinodulară, colesterolul crescut (346) şi trigliceridele crescute (între 460-2010).
Tratament: Vă recomand în primul rând înlocuirea în dietă a grăsimilor animale (slănină, carne grasă, unt, smântână, frişcă etc.) cu grăsimi vegetale (ulei de măsline, de floarea soarelui presat la rece, de soia etc., dar, atenţie, nu margarină!), care nu conţin colesterol şi, de asemenea, consumul zilnic de usturoi, un excelent antihipertensiv, antiaterosclerotic şi fluidifiant al sângelui. Este bine să luaţi şi următorul amestec de plante: sânziene galbene (drăgaică), mesteacăn, măceşe, traista ciobanului, păducel, salvie, anghinare (în părţi egale, mai puţin anghinare, din care puneti jumătate din doza celorlalte). Amestecaţi bine plantele şi râşniţi-le prin râşnita de cafea. Luaţi apoi câte o linguriţă din acest amestec de plante de 3-4 ori pe zi, sublingual, umezite cu apă. Se ţine această pulbere sub limbă 15 minute, apoi se inghite cu apă. (Dacă nu le puteţi lua ca pulbere, preparaţi-le ca macerat la rece din 3 linguri de amestec de plante la 1 litru apă plată rece, lăsate 6-8 ore la macerat, apoi strecurate şi maceratul băut în decursul următoarelor 24 ore.) Tratamentul cu plante trebuie să-l luaţi minim 3 luni. Pe regiunea tiroidei puneţi cataplasme cu bitter (ţinute 2 ore), dupa ce s-a aplicat unguent cu sânziene galbene. Suplimentar - luaţi de la plafar ulei de luminiţă (evening primrose) - reglează bine metabolismul lipidic. Multă sănătate!

Diagnostic: Psoriazis al pielii capului
Psoriazis la rădăcina firului de păr de aproximativ 9 ani.
Tratament: intern amestecuri de plante emoliente şi antistres (cum ar fi nalba mare, lemn dulce, levănţică, brusture, roiniţă, pătlagină), din care se vor prepara şi macerate cu care se tamponează zonele afectate. Regimul alimentar trebuie să fie şi el cât mai echilibrat (să conţină alimente hrănitoare şi suficiente lichide). Puteţi folosi atât intern, cât şi extern, tinctura de propolis.

Centrul naturist Santo Raphael Bucureşti,  tel. 021.2331950.

Diagnostic: Steatoză hepatică, dislipidemie
Tratament: Dislipidemiile şi steatoza hepatică pot fi reversibile (deci vindecabile), în special dacă nu există factori genetici predispozanţi (adică dacă nu mai aveţi şi alte rude cu dislipidemii importante). Se recomandă în principiu un regim foarte sărac în colesterol sau chiar un regim Oshawa (cu 100% cereale şi nici un alt aliment) ţinut timp de 10 zile pe lună. In acest regim se consumă doar grâu (şi făină de grâu) integral(ă), orez, mei, hrişcă, coapte sau prăjite, cu adaos de sare şi apă. Pe langă acest regim, se recomandă şi anumite plante medicinale precum: mesteacăn, urzică, păpădie, ţintaură (1/2 parte), anghinare (1/2 parte), schinel şi măceşe, din care se face un amestec şi se pun la macerat în apă plată la temperatura camerei, de seara până dimineaţa, apoi se strecoară şi se bea pe parcursul întregii zile, cu înghiţituri mici, între mese. Multă sănătate!

Diagnostic: Calculocancer vezicular cu metastaze hepatice
Tratament : un regim cât mai naturist (predominant cereale integrale, fructe şi legume proaspete) şi neapărat sucuri de legume - morcovi, pătrunjel, sfeclă roşie, ţelină etc., 500 ml zilnic din amestecul de sucuri şi, de asemenea, suc de mere şi de grepfruit proaspăt (separat).
De asemenea, 1-3 linguriţe de pulbere de orz verde (Biovital, de la Plafar), într-un pahar cu apă şi, de asemenea, gel de aloe 2-4 linguri pe zi, dimineaţa. Ca plante, daţi-i zilnic să bea un macerat preparat din amestecul: schinel 1 parte, rostopască (1/2 parte), năpraznic 1 parte, coada-şoricelului 1 parte, gălbenele 1 parte, cătină albă 1 parte, urzică 1 parte (se pun 4 linguri de amestec la 1 litru apă plată, se lasă peste noapte la macerat, apoi se strecoară şi se bea, între mese, cu înghiţituri mici. Bineînţeles, nu e permis să mai fumeze, să bea cafea sau alcool, să mănânce ciocolată, dulciuri concentrate etc. 
Diagnostic:  Multipli calculi biliari milimetrici
Tratament: În plafare puteţi găsi tinctura Meridian Vezică Biliară şi amestecul de plante numit Litobil (ambele sunt produse de firma Santo Raphael şi am avut rezultate f. bune cu ele). Faceţi acest tratament timp de 2-3 luni şi în acest timp ţineţi şi un regim alimentar cu restricţie la grăsimi animale şi prăjeli, folosiţi la mâncare ulei de măsline şi consumaţi cât mai multe grepfruit-uri.
Diagnostic: Guşă polinodulară
Tratament: problema tiroidiană şi ca antistres puteţi folosi ca adjuvant următorul amestec de plante: sânziene galbene, roiniţă, salvie, creson, coada şoricelului. Puteţi folosi şi sunătoarea (în loc de creson, deoarece acesta e mai greu de găsit), iar amestecul îl puteţi lua timp de 3-6 luni. Vă recomand ca mod de administrare râşnirea pulberii de plantă prin râşniţa de cafea, apoi luaţi din această pulbere câte o linguriţă, umezită cu apă, ţinută sub limbă 15 minute, apoi se înghite amestecul cu apă. Trebuie să luaţi 3-4 linguriţe de amestec zilnic, repartizate uniform pe durata întregii zile. In ce priveşte melanomul, vă sfătuiesc să nu puneţi nimic pe el, nici un fel de unguent (din contra, să protejaţi zona de acţiunea unor substanţe nocive); puteţi folosi cel mult un unguent cu gălbenele. Multă sănătate!

Diagnostic: Hipertensiune arterială, guşă polinodulară, dislipidemie 
Tratament: înlocuirea în dietă a grăsimilor animale (slănină, carne grasă, unt, smântână, frişcă etc.) cu grăsimi vegetale (ulei de măsline, de floarea soarelui presat la rece, de soia etc., dar, atenţie, nu margarină!), care nu conţin colesterol şi, de asemenea, consumul zilnic de usturoi, un excelent antihipertensiv, antiaterosclerotic şi fluidifiant al sângelui. Este bine să luaţi şi următorul amestec de plante: sânziene galbene (drăgaică), mesteacăn, măceşe, traista ciobanului, păducel, salvie, anghinare (în părţi egale, mai puţin anghinare, din care puneti jumătate din doza celorlalte). Amestecaţi bine plantele şi râşniţi-le prin râşnita de cafea. Luaţi apoi câte o linguriţă din acest amestec de plante de 3-4 ori pe zi, sublingual, umezite cu apă. Se ţine această pulbere sub limbă 15 minute, apoi se inghite cu apă. (Dacă nu le puteţi lua ca pulbere, preparaţi-le ca macerat la rece din 3 linguri de amestec de plante la 1 litru apă plată rece, lăsate 6-8 ore la macerat, apoi strecurate şi maceratul băut în decursul următoarelor 24 ore.) Tratamentul cu plante trebuie să-l luaţi minim 3 luni. Pe regiunea tiroidei puneţi cataplasme cu bitter (ţinute 2 ore), dupa ce s-a aplicat unguent cu sânziene galbene. Suplimentar - luaţi de la plafar ulei de luminiţă (evening primrose) - reglează bine metabolismul lipidic. Multă sănătate!

Diagnostic: 
Hipotiroidie 
Tratament: Pentru hipotiroidie, este bine să mănânci zilnic nuci şi alge marine şi, de asemenea, să iei următorul amestec de plante: drăgaică, salvie, creson, gălbenele şi coada-şoricelului, sub formă de pulbere sublingual 1 linguriţă de 4 ori pe zi, timp de 15 minute. De asemenea, unge zilnic zona tiroidei cu unguent cu sânziene galbene şi apoi pune timp de 2-3 ore o compresă cu bitter suedez.


Diagnostic: 
Ovare polichistice
Tratament:
 preparat dintr-un amestec de plante (coada şoricelului, gălbenele, creţişoară, zmeur, traista ciobanului). Trebuie să faci asta timp de câteva luni. Într-adevăr, problema cu ovarele se poate rezolva de la sine, mai ales dacă uneori ecografic nici nu se vizualizează ca fiind polichistice.

Diagnostic: Noduli mamari, hirsutism
Tratament: amestec de plante medicinale: sânziene galbene,creţişoară, traista-ciobanului, salvie, seminţe de schinduf, coada-şoricelului şi levănţică, luate sub formă de amestec-pulbere, câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, sublingual, timp de 15 minute. Pe sâni poţi aplica nişte comprese cu bitter, timp de 2-3 ore (ai grijă mai întâi să ungi zona cu un unguent de gălbenele), alternativ cu comprese cu coada-calului încălzită pe abur, care se pot lăsa şi 4 ore. 
Tratamentul durează minim 3 luni, aşa că trebuie să fii perseverentă!

Diagnostic: Neoplasm de sân stâng operat, chimioterapie
Tratament: amestec de plante medicinale: urzică, coada calului, sânziene galbene, năpraznic, păpădie, vâsc ramuri (pe jumătate din doza celorlalte plante) şi tapaşnic (Galeopsis dubia) sau zeabra (Galeopsis speciosa) - parte egală cu primele plante din amestec. Amestecul se râşneşte prin râşniţa de cafea şi se ia din el cate 1 linguriţă de pulbere de 3-4 ori pe zi, sublingual, înainte de mese (se ţine pulberea 15 minute sub limbă, apoi se înghite cu apă). Dacă nu poate lua plantele sublingual, atunci să le prepare sub formă de macerat la rece din 3 linguri de amestec la 1 litru apă plată la temperatura camerei, se lasă 6-8 ore, apoi se strecoară şi se bea cu înghiţituri mici, între mese (poate fi uşor încălzit). De asemenea, să ia zilnic un amestec de suc de sfeclă roşie şi morcov, cam 250-500 ml, preparat proaspăt şi 1-2 linguriţe de Biovital (pulbere de orz verde) omogenizate într-o cană cu apă.
Ii mai puteţi face injecţii subcutanate în zona tumorii cu Isorel (extract natural de vâsc, există la noi în ţară şi se comercializează ca medicament). Din punct de vedere al alimentaţiei, recomandaţi-i în special o alimentaţie Yang (vezi lista cu alimentele Yang în www.apifitoterapie.ro la rubrica Terapii naturale/Dietoterapie) sau chiar un regim Oshawa, mai multe cure de 10 zile cu pauze de 3-5 zile. Regimul constă în consumul exclusiv de cereale (grâu integral si făină de grâu integral, orez, hrişcă, mei), fierte sau prăjite, cu adaos de apă şi sare. Este foarte important să se elimine complet din dietă şi din stilul de viaţă alimentele si obiceiurile nesănătoase (fumatul, consumul de alcool, cafea, zahărul, oţetul "din lemn", carnea de porc, mezelurile, conservele, sucurile din comerţ, alimentele cu aditivi alimentari artificiali).
Pentru starea psihică vă recomand fie să trimiteţi pacienta la un psihoterapeut, fie, dacă pacienta e credincioasă, să-i recomandaţi să se roage cât mai mult (sacroterapie), să apeleze la un preot, să participe săptămânal la Sf. Maslu etc. Explicaţi-i că, indiferent de diagnosticul stabilit, fiecare pacient reacţionează în felul său, face boala în felul său (şi trec mai uşor prin boală persoanele mai optimiste, încrezătoare, vesele - şi care beneficiază şi de sprijinul familiei). Nu trebuie să se lase pradă tristeţii sau disperării, deoarece astăzi oncologii spun că şi cancerul poate deveni curabil (dintr-o boală acută cum era altădată, astăzi el a devenit o boală cronică, în care există posibilitatea supravieţuirii). Multă sănătate!

Diagnostic: Amenoree
Tratament: amestec de plante medicinale: salvie, fenicul, anason, coada şoricelului (în părţi egale) şi pelin - pe jumătate din doza celorlalte plante. Amestecul se râşneste prin râşniţa de cafea şi se ia zilnic, înainte de mese, din pulberea rezultată cate 1 linguriţă de 3-4 ori pe zi, sublingual (se ţine pulberea sub limbă 15 minute, apoi se înghite cu apă). Se poate lua şi ca macerat la rece din 3 linguri de amestec la 1 litru apă plată rece, se lasă 6-8 ore la macerat şi apoi lichidul se strecoară şi se consumă în următoarele 24 ore, eventual uşor încălzit. Acest amestec îl veţi lua minim 3 luni. De asemenea, faceţi şi o cură cu boabe de ienupăr (se începe prin consumul a 4 boabe de ienupăr în prima zi şi se creşte cu câte o boabă zilnic, până la 14 boabe, apoi se scade cu câte o boabă zilnic, până se ajunge la cantitatea iniţială); cura va dura 22 zile. Luaţi, de asemenea, câte 2-3 picături de ulei volatil de rosmarin zilnic, pe o bucăţică de paine. Consumaţi în alimentaţie cât mai multe smochine, seminţe de susan, năut, soia şi patrunjel verde. Multa sănătate!

Diagnostic: Sinuzită cronică, herpes genital
Tratament : un tratament fito şi aromaterapeutic şi anume: inhalaţii cu ulei volatil de brad sau pin (câteva picături puse într-o batistă sau într-o lampă de aromaterapie), zilnic, împreună cu următorul amestec de plante (de luat intern): muguri de plop, ciuboţica-cucului, trei-fraţi-pătaţi, obligeană (jumătate din doza celorlalte plante), roiniţă (2 părţi), preparat sub formă de pulbere sau macerat la rece. Luaţi intern (în cazul în care nu sunteţi alergică) şi câte 15-20 picături de tinctură de propolis într-o linguriţă cu miere, de 3 ori pe zi.
Pentru ca herpesul genital recidivant să nu mai apară, trebuie să vă întăriţi imunitatea, consumând multe fructe şi legume (bogate în vitamina C, cum e cătina, şi de asemenea, bogate în minerale, cum e urzica) şi urmărind să nu vă mai stresaţi. Treceţi pe o alimentaţie cât mai naturistă şi, de câte ori aveţi ocazia, mergeţi în natură ca să vă relaxaţi şi să vă "reîncărcaţi bateriile".

Diagnostic: Fibrom uterin
Tratament:
 Pentru tratamentul fibromului uterin hemoragic puteţi folosi următorul amestec de plante medicinale: urzică, răchitan, zmeur, piperul-bălţii, creţişoară, traista ciobanului şi coada-racului, amestecate în părţi egale şi luate sub formă de pulbere (se râşneşte amestecul prin râşniţa de cafea), câte 1 linguriţă de 3-4 ori pe zi, înainte de mese. Se ţine pulberea (umezită cu apă) în gură timp de 15 minute, apoi se înghite cuapă. Urmaţi acest tratament minim o lună.

Diagnostic: Mastoză fibro-micro-chistică
Tratament : amestec de plante: creţişoară, sânziene galbene, traista-ciobanului, salvie, gălbenele, coada-şoricelului, coada-calului, amestecate în părţi egale şi luate sub formă de pulbere (se râşnesc plantele prin râşniţa de cafea) 1 linguriţă de 3-4 ori pe zi, sublingual 15 minute sau macerat la rece (4 linguri amestec se lasa 4-6 ore in 1 litru apă plată la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea în următoarele 24 ore). Puneti pe sâni şi comprese cu coada-calului sau cu bitter suedez (se lasă 2 ore).. Multă sănătate!


Diagnostic: Leziune pe colul uterin- test Papanicolau II TBS inflamator
Tratament : faceţi pentru 1-2 luni următorul tratament naturist: intern, luaţi amestec de muguri de plop, creţuşcă, urzică, răchitan şi sânziene galbene, sub formă de macerat la rece, 1 litru pe zi, iar extern, faceţi spălături cu amestecul de: gălbenele, muguri de plop, urzică moartă albă, coada- şoricelului, frunze de zmeur, 6 linguri la litru. După care, puneţi intravaginal un supozitor cu propolis (Miprosept - îl găsiţi la plafar) şi lăsaţi-l toată noaptea. După 2 luni, repetaţi colposcopia şi scrieţi-mi rezultatul. Succes!

luni, 18 august 2014

Totul despre coada şoricelului

Coada Şoricelului

Coada Şoricelului
Foto: Dreamstime - 3
Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenta ei fragilitate şi nici de numele care o duce oarecum în derizoriu. Coada-şoricelului este printre cele mai puternice antioxidante, antiinflamatoare şi cicatrizante din flora mondială, iar studiile făcute în spitale au arătat şi multe alte calităţi vindecătoare excepţionale ale frunzelor şi florilor sale. Să aflăm în continuare câteva lucruri esenţiale despre potenţialul terapeutic al acestei plante medicinale, precum şi despre bolile pe care ea le vindecă fără greş

Denumirea sa latină este Achillea millefolium, făcând referire la miticul luptător grec Ahile, cel scăldat de mama sa, zeiţa Thetis, în apele Styxului, pentru a deveni invulnerabil la răni (o aluzie la uimitorul efect cicatrizant şi de vindecare a rănilor al acestei plante). Acum două mii de ani, dacii denumeau planta "chodela" (codiţă), nume consemnat în tratatele lui Dioscoride (medic militar roman), şi o foloseau pentru vindecarea rănilor, can­grenelor şi a bolilor infecţioase. Mai târziu, în medicina populară românească, coada-şoricelului a căpătat un loc cu totul aparte, fiind folosită în toate zonele ţării, pentru nu mai puţin de o sută de afecţiuni, de la cele diges­tive şi der­matologice, la cele care ţin de sistemul imu­nitar sau endo­crin. În mod curios, ştiinţa mo­dernă s-a ocupat cu adevărat serios de acest panaceu din far­macia verde doar în ultimii ani. Dar înainte de a cu­noaşte rezul­tatele acestor studii, să aflăm cum se recoltează, cum se păs­trează şi cum se pre­pară coa­da-şorice­lului.

Recoltare

De la coada-şoricelului se culeg tulpinile fragede şi inflo­res­cenţele albe, uneori cu nuan­ţe de roz, cu miros aromat-amă­rui. Este, alături de păpădie, planta medici­nală cea mai răs­pândită la noi în ţară, fiind întâlnită de la câmpie şi până în zona montană înaltă. Iu­beşte în mod special lumina soa­relui, de care are nevoie din abun­denţă, în rest fiind foarte rezistentă la lipsa de umiditate, la condiţiile de sol şi de temperaturi (rezistă la cele mai puternice canicule, dar şi la gerul iernii). O găsim pe pajişti, prin fâneţe, pe marginile râurilor şi ale pâraielor, pe lângă drumurile de ţară şi în locurile virane. Se cu­lege pe vreme uscată, de preferinţă în miezul zilei, când are concentraţia maximă de uleiuri volatile. Pentru cules avem nevoie neapărat de o foarfecă de grădină sau de un cuţitaş, cu care se taie tulpina înflorită, aşa încât să nu smulgem planta din rădăcină. De regulă, se culege inflorescenţa cu o tulpină cât mai scurtă, din două motive:
1. Are efectele terapeutice cele mai puter­nice.
2. În locul tăieturii, planta se va regenera mai uşor, dând în scurtă vreme şi mai multe flori, asigurându-i astfel perpetuarea. După culegere, planta se întinde la uscat în strat de maximum opt centimetri grosime, într-un loc lipsit de umiditate, umbrit şi bine ventilat. Se poate usca foarte bine şi în bucheţele, care, de aseme­nea, se atârnă într-un loc umbrit. Dintr-un kilogram de plantă proaspătă se obţin după uscare două-trei sute de grame de produs lipsit de umiditate. Coada-şoricelului uscată se păstrează în pungi de hârtie sau în săculeţi de pânză, în locuri întunecate şi lipsite de umezeală.

Opt preparate pe bază de coada-şoricelului

1. Pulberea - pentru reglarea activităţii hormonale şi tratarea hemoragiilor

Coada Şoricelului
Coada-şoricelului iubeşte lumina soarelui
Se obţine prin măcinarea cât mai fină, cu râşniţa electrică de cafea, a părţilor aeriene. Depozitarea pulbe­rii obţinute astfel se face în borcane de sticlă închise ermetic, în locuri întunecoase şi reci, pe o perioadă de maximum două săptămâni (deoarece substanţele vola­tile se evaporă rapid). De regulă, se adminis­trea­ză de 4 ori pe zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol.
Pulberea de coada-şori­ce­lului se foloseşte în mod tradiţional contra dezechilibrelor hormonale la femei. În Bucovina, femeile tinere care nu puteau avea copii foloseau adesea ceaiul de coa­da-şorice­lului. Cerce­tătorii de la Univer­sitatea din Padova, Ita­lia, au con­firmat de curând vali­di­tatea aces­tui demers tera­peutic, publicând în iulie 2006 studii în care arată că două sub­stanţe din coada-şoricelului (api­genina şi luteolina) îmbunătăţesc răspunsul organismului la acţiu­nea hor­monilor care declanşează ciclul menstrual şi care deter­mină amplificarea caracterelor femi­nine. Se administrează pul­berea proaspăt măcinată de flori de coada-şoricelului, câte trei linguriţe pe zi, în cure de pa­tru săptămâni, urmate de alte două săptămâni de pauză.

2. Infuzia combinată - contra bolilor biliare, digestive şi intestinale

Se pun 3-4 linguri de coada-şoricelului mărunţite, la macerat, în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în încă jumătate de litru de apă, vreme de 5 mi­nute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final se amestecă cele două extracte, obţinându-se apro­ximativ un litru de infuzie combinată de coada-şorice­lului, care se foloseşte intern.
Cel mai frecvent, această infuzie combinată este folosită în afecţiunile digestive şi biliare. De pildă, contra dischineziei biliare se administrează această in­fuzie, câte o jumătate de cană, cu 20-30 de minute înain­te de fiecare masă. Un astfel de tratament durează 30 de zile şi se poate relua după o pauză de două săptă­mâni. O echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Viena a obiectivat, prin teste de medicină experi­mentală, că principiile active din coada-şoricelului au efecte coleretice (favorizează evacuarea bilei) foarte intense. De exemplu, aceste principii active din coada-şoricelului sunt de trei ori mai puternice decât anghi­narea, care era până nu demult considerată liderul în tratarea acestei afecţiuni. Acest preparat se foloseşte şi ca ad­ju­vant în colecistită, substanţele aromate pe care le con­ţine având efecte antiinflamatoare şi calmante asupra vezicii biliare.
Contra indigestiei şi dispepsiei, se administrează 100 ml de infuzie combinată, cu 10 minute înainte de fiecare masă. Principiile amare din coada-şoricelului îmbunătăţesc peristaltismul tubului digestiv, amplifică secreţia de sucuri gastrice, reduc senzaţia de greaţă sau de inapetenţă.
Şi contra colitei (inclusiv forma spastică) şi a sin­dromului colonului iritabil, infuzia combinată de coa­da-şoricelului are efecte excelente. Mai multe studii făcute în Statele Unite şi în Germania au pus în eviden­ţă faptul că anumite substanţe aromate şi flavonoidele din coada-şoricelului reduc semnificativ inflamaţia la nivelul intestinului subţire şi a celui gros, ajută la cica­trizarea epiteliilor lezate, combat eficient spasmele digestive. Se administrează infuzia combi­nată, câte 2-3 căni pe zi, pe o perioadă de 35 de zile, apoi se face o pauză de două săptămâni, după care tratamentul se poate relua, dacă mai este cazul. În afecţiunile intesti­nale, efectele terapeutice ale florilor de coada-şorice­lului sunt mult mai puternice în combinaţie cu sună­toarea (Hypericum perforatum).

3. Sucul - leac împotriva hepatitei şi cirozei

Coada Şoricelului
Se obţine din planta proaspăt culeasă, cu ajutorul mixerului (blenderului): în vasul acestuia se pun 50 de grame de plantă foarte bine spălată în prealabil şi 50 ml de apă de izvor, după care se omogenizează totul prin mixare, iar amestecul rezultat se stoarce prin tifon. Se iau 50 ml pe zi din acest suc, pentru tratarea afec­ţiunilor hepato-biliare, iar extern, se poate folosi pentru tratarea rănilor şi arsurilor.
Un studiu japonez din 2006 a avut drept subiect efectul hepatoprotector al sucului proaspăt extras din inflorescenţele şi din tulpinile de coada-şoricelului. Mai multe animale de experienţă intoxicate cu substanţe care produc hepatită mortală au fost tratate cu acest suc, care a fost administrat pe cale orală. Dintre animalele care au fost tratate, mai mult de 40% au supravieţuit, în timp ce cele din lotul-martor, netratate cu coada-şori­celului, au decedat în proporţie de 100%. S-a con­sta­tat că la organismele tratate cu suc de coada-şorice­lului, ficatul suferă mult mai puţine modificări struc­turale, celulele din componenţa sa au mai puţine mal­formaţii, iar tendinţa spre ciroză este net diminuată. Sucul proas­păt de coada-şoricelului se prepară zilnic şi se admi­nistrează imediat după filtrare, câte 50-60 ml, în doză unică, zilnică. Se fac astfel cure de câte 60 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauză.

4. Tinctura - contra hipertensiunii şi bolilor cardiovasculare

Pentru obţinerea acestui preparat se pun într-un borcan cu
filet 20 de linguri de pulbere de inflorescenţe de coada-şoricelului, peste care se adaugă două căni (500 ml) de alcool alimentar de 70 de grade. Se închide borcanul ermetic şi se lasă plantele să macereze vreme de două săptămâni, într-un loc călduros, după care se filtrează, iar tinctura rezultată se pune în sticluţe mici, închise la culoare. Intern, se administrează din acest remediu de patru ori pe zi, câte o linguriţă (5 ml) di­luată în puţină apă.
Un studiu din anul 2000 a arătat faptul că adminis­trarea, vreme de 3-6 luni, a acestei tincturi (câte 5 ml de 3-4 ori pe zi) ajută la scăderea semnificativă a coles­terolului rău (LDL) şi a colesterolului total. De aseme­nea, reduce valorile trigliceridelor, în medie cu 12%, după doar două luni de tratament.
Pacienţii cu hipertensiune vor beneficia şi ei de pe urma tratamentului făcut sistematic cu această tinctură, din care se administrează câte 5 ml pe zi, la orele 8, 14, 18 şi 23. Efectul hipotensor va fi sesizat după două luni de tratament, exercitându-se mai ales asupra tensiunii diastolice, care scade cu 10% în medie, asupra tensiunii sistolice efectul fiind mai mic (2-3%).

5. Cataplasma - contra alergiilor cutanate

O mână de flori mărunţite de coada-şoricelului se lasă timp de 1-2 ore să se înmoaie în apă caldă (40-50°C). După trecerea acestui interval de timp, se aplică direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, şi se lasă vreme de minimum 60 de minute. Principala utili­zare a acestei aplicaţii externe este în alergia cutanată, unde unele dintre substanţele aro­matice (azulenele) din compoziţia plantei au efecte antiinflamatoare şi anti­aler­gice, reduc mâncă­rimile, usturimea şi edemele. În alergiile aflate în fază acută, cataplasma se ţine vreme de minimum două ore pe locul afectat, punându-se eventual puţină gheaţă deasupra, pentru a potenţa efec­tul calmant al mâncărimii. Con­tra eczemelor alergice, se face un tratament de măcar patru săp­tămâni, timp în care se ţine vreme de minimum 1 oră pe zi cataplasma proaspăt preparată pe porţiunea de piele afectată.

6. Alifia - leac pentru răni şi hemoroizi

Se pun într-un ibric 150 ml de ulei de floarea-soarelui, 6 linguriţe de inflorescenţe proaspete de coada-şo­ri­celului foarte fin tocate, 2 linguriţe de răşină de brad şi 2 linguriţe de ceară de albine. Ibricul se pune pe un ochi al aragazului, reglat să ardă la foc mic, unde se lasă timp de 10 minute, amestecând înconti­nuu cu o linguriţă. Când toate componentele s-au lichefiat şi omogenizat, ibricul se ia de pe foc şi con­ţinutul se filtrează prin tifon, se pune într-un borcan cu capac şi se lasă la răcit. Când preparatul atinge tem­peratura camerei, se depozitează la frigider.
Aplicat pe rănile care se vindecă greu, acest unguent are efecte cicatrizante aproape miraculoase. Contra rănilor recente, deschise, se foloseşte în primele 24 de ore tinctura, care are efect dezinfectant şi antiinflamator puternic. Odată ce rana s-a închis şi încep să se refacă ţesuturile, aplicarea unguentului cu coada-şoricelului va accelera foarte mult procesele de regenerare, va preveni infecţiile şi alte complicaţii, facilitând o vinde­care foarte estetică.
Unguentul de coada-şoricelului mai are efecte foar­te bune contra hemoroizilor, inclusiv a celor care sân­gerează, întrucât opreşte hemoragia prompt, reduce inflamaţia, precum şi senzaţiile de mâncărime sau de usturime.

7. Uleiul - contra arsurilor

Coada Şoricelului
În jumătate de litru de ulei de măsline, de sâmburi de struguri sau de susan, se pun 10 linguri de inflores­cenţe de coada-şoricelului uscate şi mărunţite. Se lasă acest amestec să macereze la soare vreme de două săptă­mâni, după care se filtrează, iar preparatul obţinut se trage într-o sticlă închisă la culoare, care se păstrează în locuri întunecoase şi reci. Principala utilizare a aces­tui ulei este contra opărelilor şi arsurilor, inclusiv a arsurilor solare sau cu substanţe chimice. Mai multe studii făcute în România, în anii '70, sub conducerea profesorului A. Popovici, au pus în evidenţă faptul că uleiul de coada-şoricelului ajută la vindecarea rapidă şi estetică a arsurilor cu substanţe chimice. Într-unul din experimente a fost folosit chiar napalmul (substanţă periculoasă, folosită, între altele, în războiul din Vietnam), arsurile produse de acesta fiind mult mai rapid vindecate cu ajutorul acestei plante decât folosind un tratament obişnuit. Uleiul de coada-şoricelului se aplică de trei ori pe zi pe locul afectat, până la vin­decare.

8. Spălăturile vaginale cu coada-şoricelului

Se fac cu ajutorul infuziei combina­te, a cărei metodă de preparare a fost prezentată anterior, cu precizarea că va fi făcută o formulă mai concentrată, fo­lo­sind dublul cantităţii de plantă. Aceas­tă infuzie proaspăt preparată va fi intro­dusă în irigator, cu care se va face spă­lătura cu o durată de 10 minute mini­mum (principiile active trebuie să intre în contact cu ţesutul epitelial din vagin pe această durată de timp). Acest trata­ment este eficient contra rănilor pe colul uterin şi contra leziunilor la ni­velul mucoasei vaginale. De asemenea, spălăturile cu coada-şoricelului sunt eficiente în candidoza vaginală, sub­stanţele antiseptice conţinute de plantă blocând proliferarea acestei ciuperci, reducând inflamaţia şi ajutând la refa­cerea epiteliilor lezate de infecţie. Este un tratament blând, care nu perturbă flora vaginală, folosit şi pentru tratarea pruritului vulvar, care apare în pre şi în post-menopauză, dar şi pentru preve­nirea prolapsului uterin.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul cu coada-şoricelului

Coada-şoricelului se administrează cu prudenţă la gravide, în doze nu mai mari de 5 grame pe zi. Un studiu al Universităţii din Sidney, Australia, arată că o depăşire de 56 de ori a dozei normale de coada-şoricelului determină o greutate a fetusului mai redusă şi o greutate a placentei mai mare decât la grupele de control, fără a apărea însă malformaţii, întreruperi de sarcină sau alte efecte nedorite asu­pra fetusului sau gravidei.
La persoanele cu sensibilitate alergică la plantele din familia Aste­raceae, coada-şoricelului poate pro­duce catar respirator şi dermatită de contact.
Pe baza studiilor realizate pe ani­male s-a constatat că dozele mari de coada-şoricelului pot avea efecte de potenţare a efectului sedativelor şi al antihipertensivelor şi totodată pot să contracareze efectele anticoagulantelor.
Cercetătorii de la Universidade Federal do Parana, Brazilia, au constatat o creştere a procentajului sperma­tozoizilor devitalizaţi la şobolanii masculi, trataţi cu doze foarte mari (depăşite de 20-50 de ori) de extract de coada-şoricelului, fără să apară nici un fel de alte semne de toxicitate a plantei. Se recomandă evitarea dozelor foarte mari (10-20 de grame zilnic) de coada-şorice­lului pentru perioade lungi de timp.

Coada-şoricelului şi frumuseţea

Acneea
Un studiu al unui institut medical din Was­hing­ton, Statele Unite, arată că acneea este declanşată de probleme digestive şi de metabo­lism, provocate de alimentaţia modernă, de sen­sibilitatea la infecţii cutanate, precum şi de pro­blemele hormonale. În acelaşi studiu se menţio­nează faptul că planta coada-şoricelului are atât efecte antimicrobiene (ac­ţionează contra bacte­riilor, în special), cât şi de stimulare a proceselor digestive. Adăugaţi la aces­tea efectul hormonal anterior menţionat al acestei
Coada Şoricelului
Cea mai raspândită plantă medicinală din ţara noastră
plante şi faptul că este un dezintoxicant pentru ficat şi pentru bilă, pentru a înţelege eficienţa sa în trata­rea acneei. Se fac tratamente cu o durată de 60 de zile, timp în care se ia infuzia combinată de coada-şoricelului, câte un litru pe zi, în două reprize, dimineaţa şi seara.

Transpiraţia excesivă
Studii făcute de o echipă de cercetători din cadrul Universităţii din Iaşi, în 1988, au pus în evidenţă faptul că băile generale cu extract apos de coada-şoricelului, făcute de 2-3 ori pe săptă­mână, reduc transpiraţia, previn erupţiile cutanate produse de combinaţia de transpiraţie şi praf, men­ţin sănătatea pielii. Pentru a obţine aceste efecte, se pun 5 litri de infuzie combinată de coada-şorice­lului la o cadă de baie, în care se stă 30 de minute. Procedura se repetă de 2-3 ori pe săptămână, mai ales în sezonul cald.


Articol preluat de pe
 http://www.formula-as.ro/2013/1074/medicina-naturii-44/coada-soricelului-16555


Mulţumesc, FORMULA AS!

Totul despre coada calului

Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI

Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI
 
(Equisetum arvense)

Daca primavara va indeamna sa plecati la cules de plante medicinale si-o sa va iasa in drum, printre ele, si Coada-calului, sa stiti ca aveti in fata o "relicva" a universului vegetal, veche de peste 400 milioane de ani. Pare de domeniul fictiunii, dar este cat se poate de adevarat. La fel ca feriga si brusturele, masura 30 de metri inaltime si formau adevarate paduri. Dar chiar daca in prezent masoara doar 20-40 cm, virtutile ei medicinale sunt la inaltimea pe care o avea altadata. Har explicat si prin faptul ca are doua vieti intr-un singur an.
In prima dintre ele, care incepe imediat ce zapada s-a topit, Coada-calului rasare sub forma unei... ciuperci, cu o mica palarie bruna-cafenie, plina cu spori, din care planta se va inmulti. Cea de-a doua viata o are chiar acum, la trecerea dintre primavara si vara, cand din iarba apar tulpini de un verde deschis, cu frunze subtiri, asezate ca o coada de cal, de unde si numele plantei. Este o planta de leac cunoscuta si folosita in Europa din timpuri imemoriale. Marii medici si invatati ai Antichitatii, Galen, Dioscoride si Plinius, o mentioneaza in tratatele lor, chiar cu denumirea de Coada-calului, recomandand-o, cu precadere, in bolile de plamani si de rinichi. Apoi, in mitologia popoarelor nordice, despre Coada-calului se spunea ca este un sol al miticei Imparatii a Elfilor, care este trimis de doua ori pe an oamenilor pentru a le vesti incalzirea vremii si schimbarea anotimpurilor. La romani, despre Coada-calului se spunea ca este o planta sfanta, menita sa le fie de folos numai oamenilor. Oile sau vacile care o mancau ramaneau fara lapte, ori chiar ramaneau sterpe, in vreme ce oamenii capatau putere si tinerete, atunci cand o culegeau dupa un anume mestesug. Dincolo de toate aceste legende si mituri, studiile stiintifice pun in evidenta proprietatile exceptionale ale acestei plante, foarte raspandita la noi.

Descrierea botanica

Coada-calului este usor de recunoscut, dupa tulpina sa zvelta, inalta de pana la 30 de centimetri, cu frunze inguste, dispuse in verticil. Mai exista o alta specie de Coada-calului (Equisetum maxima), cu aceleasi proprietati medicinale, dar care creste de doua ori mai inalta, in rest fiind foarte asemanatoare cu prima. Ambele sunt plante iubitoare de lumina, cu pretentii reduse fata de umiditate si sol, care prefera nisipurile, parloagele, pamantul afanat de sapaturile recente, unde lipsa concurentei altor surate le asigura soare din belsug. In Romania, intalnim Coada-calului in toate zonele tarii, unde creste de la campie si pana in zona submontana.

Recoltarea

Sezonul de recoltare incepe chiar acum, la sfarsitul lui mai, cand deja planta se apropie de maturitate. Tulpinile se recolteaza prin taiere, fara a smulge radacina (din care planta va rasari de la un an la altul), cu un cutit sau cu o secera. Dupa recoltare, Coada-calului nu se pastreaza mai mult de 2 ore inainte de a se pune la uscat, pentru a nu se incinge. Personal, prefer sa culeg Coada-calului in zilele insorite, dupa ora 15, cand planta a pierdut deja multa apa, iar frunzele au concentratie de principii active foarte ridicata. Tulpinile de Coada-calului se usuca in locuri bine aerisite, umbroase, in strat nu mai gros de 6 centimetri, si intorcandu-le macar o data pe zi, asa incat sa fie expuse la aer toate partile. Cand tulpinile devin rigide si se rup usor, procesul de uscare s-a incheiat, iar planta se depoziteaza in pungi de hartie. Termenul de valabilitate al plantei uscate este de 2 ani.

Mod de preparare si administrare

Pulberea de Coada-calului

Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a partilor aeriene uscate. Pulberea astfel obtinuta se depoziteaza in borcanele inchise ermetic, in locuri ferite de lumina, asa incat principiile sale active sa nu se degradeze. Se administreaza cate o jumatate de lingurita - o lingurita rasa, de trei-patru ori pe zi, in cure cu o durata de pana la trei luni. Pentru tratarea unor afectiuni acute, cum ar fi gastrita hiper-acida sau hemoragiile, se pot lua pana la 6 lingurite pe zi.

Infuzia combinata de Coada-calului

Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI
"A doua viata" - frunzulite in forma de coada de cal
 
Se foloseste mai ales extern. Se prepara folosind extractia la rece, combinata cu cea la cald: patru-sase lingurite de pulbere de tulpini maruntite de Coada-calului se macereaza 8 ore, intr-un sfert de litru de apa, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se lasa deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un sfert de litru de apa, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se combina maceratul cu infuzia, preparatul rezultat folosindu-se mai ales extern, pentru spalaturi si comprese. Acest remediu este un puternic diuretic, antiseptic, cicatrizand totodata si tonifiind tesuturile, inhiband dezvoltarea unor bacterii.

Tinctura de Coada-calului

Se pun intr-un borcan cu filet douazeci de linguri de pulbere de Coada-calului, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza, de 4-6 ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.

Cataplasma cu Coada-calului

Se iau 2-3 tulpini uscate de Coada-calului si se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie, intr-un vas cu apa calda (40-50 grade Celsius). Se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa vreme de o ora.

Sucul de Coada-calului

Se obtine doar din planta proaspata, care se spala si apoi se toaca marunt. 30 g de tocatura se pun intr-un vas cu 30 ml de apa si se lasa la macerat vreme de jumatate de ora, dupa care se stoarce prin tifon. Se obtine un lichid verzui, cu miros specific, ce se foloseste intern si extern.

Tratamente preventive cu Coada-calului

Infectii renale si urinare - cele nu mai putin de cincisprezece tipuri de flavonoizi continuti de catre Coada-calului asigura acestei plante unul din cele mai puternice efecte diuretice din toata lumea vegetala. Or, acest efect de stimulare a formarii si a evacuarii urinei este un garant al sanatatii aparatului reno-urinar, mai ales in anotimpul cald, cand pierderea masiva de apa prin transpiratie poate afecta puternic rinichii si vezica urinara. Pentru prevenirea aparitiei si a recidivelor cistitelor, nefritelor, pielonefritelor, se consuma cate 1-2 litri de infuzie combinata de Coada-calului zilnic, in cure de 12 zile, urmate de alte 7 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.
Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI
"Prima viata" are forma unei ciuperci
 
Arterioscleroza - se administreaza cate 2-3 lingurite de pulbere de Coada-calului pe zi. Tratamentul scade tensiunea arteriala si impiedica oxidarea colesterolului pe peretii vaselor sanguine. Astfel este prevenita formarea placilor de aterom si obturarea vaselor de sange.
Prolaps uterin - se face un tratament intern cu infuzie combinata de Coada-calului, din care se bea cate un litru pe zi, vreme de 30 de zile, dupa care se face o pauza de trei luni, apoi administrarea se reia. Suplimentar, o data la doua zile, se fac bai de sezut, cu infuzie de Coada-calului. Atat tratamentul intern, cat si cel extern, au efecte puternice tonice uterine, astringente, prevenind prolapsul. Sunt cunoscute cazuri in care acest tratament a functionat nu doar profilactic, ci si ca terapie in sine, pentru ameliorarea acestei afectiuni.

Tratamente interne

Retentie de apa in tesuturi, edeme - mai multe studii de laborator si clinice au aratat ca administrarea de Coada-calului are ca efect eliminarea accelerata a apei din tesuturi. Ca urmare a acestor studii, organismul guvernamental german de avizare a plantelor medicinale a aprobat folosirea acestei plante in cazul edemelor, dar si al altor probleme renale. Se administreaza infuzia combinata, cate un litru pe zi, iar in cazurile in care aportul suplimentar de lichide este contraindicat, atunci se ia pulbere de Coada-calului, cate 4-6 lingurite pe zi.
Cistita, nefrita - se administreaza zilnic un litru -un litru si jumatate de infuzie de Coada-calului. O cura dureaza minimum 14 zile si are efecte diuretice si stimulente asupra functiei renale. De asemenea, Coada-calului are efecte antibiotice de intensitate medie, care sunt mult potentate de baile de sezut fierbinti cu Coada-calului (1 litru de infuzie combinata la cinci litri de apa pentru baie).
Litiaza renala - conform studiilor facute la Universitatea de Medicina din Maryland, Statele Unite, infuzia combinata de Coada-calului are efecte de prevenire a formarii, dar si de maruntire si de eliminare a calculilor renali (pietre la rinichi). Cea mai mare eficienta s-a inregistrat in cazul litiazei cu urati. Se administreaza infuzia combinata, cate 1,5 litri zilnic, in cure de 15 zile, urmate de alte 15 de pauza, dupa care tratamentul poate fi reluat, daca mai este cazul.
Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI
 

Incontinenta urinara - desi ar putea parea greu de crezut ca o planta cu un asemenea efect diuretic poate ajuta la controlul urinarii, este adevarat. Studii recente au aratat ca administrarea de pulbere de Coada-calului, cate 8-12 g zilnic, ajuta la evitarea jenantelor pierderi nocturne de urina, inclusiv a celor asociate unor infectii reno-urinare cronicizate sau alterarii unor functii cognitive, odata cu varsta (dar nu in cazurile foarte avansate).
Hiperaciditate gastrica, ulcer - se ia 1 lingurita rasa de pulbere de Coada-calului, pe stomacul gol, de 3-4 ori pe zi. Este un excelent antiacid, avand si proprietati cicatrizante foarte bune. Se fac cure cu acest remediu, mai ales la inceputul sezonului cald, acesta fiind momentul din an in care se manifesta cel mai frecvent aceste afectiuni.
Diabet de tip II - un studiu pe pacienti umani, diagnosticati cu diabet de tip II, a aratat ca si o singura doza de Coada-calului, administrata pe stomacul gol, determina o scadere semnificativa a glicemiei, la 90-120 de minute dupa ingerare. Se recomanda curele cu o durata de 4 saptamani, timp in care se ia cu 10 minute inainte de fiecare masa cate o lingurita de pulbere de Coada-calului.
Colagenoze - combinatia cea mai eficienta contra acestei categorii de afectiuni, altfel foarte dificil de tratat, este aceea dintre Coada-calului si trei-frati-patati (Viola tricolor). Iarba de trei-frati-patati este un puternic imunomodulator si antioxidant. Aceasta, in timp ce siliciul organic continut din belsug de catre iarba de Coada-calului este un mineral esential in producerea colagenului (care este un "adeziv corporal" ce mentine unite tesuturile musculare si pielea). Pe ansamblu, s-a constatat ca aportul marit de siliciu, obtinut prin ingerarea sistematica de Coada-calului, contribuie, asociat cu administrarea de trei-frati-patati si cu un regim vegetarian preponderent crudivor, la ameliorarea acestei boli.
Adjuvant in terapia tuberculozei - in medicina populara romaneasca, printre cele mai puternice remedii contra tuberculozei pulmonare este asocierea intre iarba de Coada-calului cu frunze si radacina de urzica marunta (Urtica urens) si frunze de patlagina (Plantago major). Cele trei plante se macina cu rasnita electrica de cafea, se amesteca in proportii egale si se administreaza, pe stomacul gol, cate 6 lingurite pe zi. Acest amestec intareste imunitatea, reduce transpiratiile nocturne, imbunatateste capacitatea de asimilare si imunitatea organismului pe ansamblu.
Hemoragii abundente in timpul ciclului menstrual - ca remediu de urgenta, se ia o doza unica, de 2-3 lingurite de pulbere, dupa care se continua cinci zile tratamentul, cu 1-2 lingurite de doua ori pe zi. Coada-calului reduce durerile si previne crampele menstruale, are efecte antihemoragice puternice si permite refacerea rapida dupa sangerarile abundente, fiind unul din cele mai bune remedii in anemia post-hemoragica. Acest tratament este un foarte bun adjuvant si in toate tipurile de hemoragie interna.
Fracturi - studii de medicina experimentala arata ca oasele fracturate se sudeaza de 1,5 pana la 2 ori mai repede, atunci cand se administreaza Coada-calului, care este bogata in saruri de calciu si magneziu. In plus, prin mecanisme inca necunoscute, permite asimilarea mai buna a acestor minerale, din hrana de zi cu zi. Se iau, de regula, 4 lingurite de pulbere, pe stomacul gol, cu 5-10 minute inainte de masa. Este un remediu recomandat si in osteoporoza, mai ales in combinatie cu lemnul-dulce.

Tratamente externe

Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI
 
Hemoragii nazale (epistaxis) - intr-un pahar de infuzie combinata de Coada-calului se pune o lingurita de sare si se amesteca bine. Se trage putin pe nas. Efectul de oprire al sangerarii va fi prompt. Daca suntem in natura, putem zdrobi cateva tulpini de Coada-calului si sa picuram cu acelasi efect sucul rezultat in nari.
Gingivite - de trei ori pe zi, se clateste gura energic, vreme de cinci minute, cu infuzie combinata de Coada-calului. Are efect cicatrizant asupra gingiilor, oprind sangerarile si favorizand refacerea mucoaselor.
Abces - se pun comprese cu infuzie combinata de Coada-calului, ceva mai concentrata (6 linguri la litru), pe locul afectat. Compresele se tin cate un sfert de ora, schimbandu-le din cand in cand. Aceasta aplicatie curata abcesele, le dreneaza si accelereaza cicatrizarea treptata.
Eczeme, eczeme cu mancarimi - se fac spalaturi cu decoct de Coada-calului, dupa care se aplica o cataplasma ce se tine vreme de 1-3 ore, apoi locul tratat se lasa sa se zvante la aer.
Echimoze (vanatai) - se pune o cataplasma cu Coada-calului si se tine vreme de 2-3 ore pe locul afectat. Se repeta tratamentul, pana la totala vindecare, care va fi mult accelerata.
Transpiratie abundenta a picioarelor - se fac seara bai fierbinti de picioare cu infuzie combinata de Coada-calului. Este un tratament care, prin mecanisme inca necunoscute, regleaza activitatea glandelor sudoripare. Pentru a obtine un efect mai bun, se administreaza si pulbere de Coada-calului, cate 3 lingurite pe zi, vreme de 2-3 luni.
Micoze ale degetelor de la picioare (boala piciorului de atlet) - se fac bai partiale, in care se inmoaie zilnic, pentru macar 15 minute, zonele afectate, in infuzie combinata concentrata (6 linguri la litru) de Coada-calului. Tratamentul are efecte antimicotice si antibacteriene puternice.
Hemoroizi sangeranzi - se fac bai de sezut cu infuzie combinata de Coada-calului, pentru stoparea sangerarilor si pentru reducerea inflamatiei.

Fenomenalele proprietati intineritoare ale siliciului organic din Coada-calului

Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI
 
Studii recente arata ca in corpul uman cantitatea de siliciu scade odata cu varsta, fenomen care are o contributie decisiva la ceea ce numim imbatranirea organismului. Practic, pe masura ce scade procentul de siliciu organic din corpul nostru, apar fenomene cum ar fi rigidizarea si sclerozarea vaselor de sange, mai ales a arterelor, pierderea elasticitatii pielii si a celorlalte tesuturi, scaderea densitatii osoase, prolapsurile etc. Or, Coada-calului este planta care contine cea mai mare cantitate de siliciu organic asimilabil.
Ca atare, curele de 2-3 luni, in care se iau cate 3-6 lingurite de pulbere de Coada-calului zilnic, au un efect reintineritor de exceptie. Sub actiunea siliciului organic, asimilat prin aceasta cura, proportia de colagen din epiderma si din articulatii va creste, la fel ca si capacitatea organismului de a asimila diferite minerale constitutive si oligoelemente. Vasele de sange isi vor recapata, macar partial, elasticitatea si rezistenta, aspectul pielii se va imbunatati, in timp ce mobilitatea articulara va fi marita. Memoria si alte capacitati cognitive, cum ar fi atentia sau capacitatea de corelare, se vor imbunatati de asemenea. Nu in ultimul rand, anumite afectiuni auto-imune sau degenerative vor fi mult ameliorate.

RETETE DE FRUMUSETE

Celulita si vergeturile se trateaza atat intern, cat si extern, cu Coada-calului. Intern, se va face o cura de o luna cu macerat la rece, din care se vor bea cate 1-2 cani pe zi. Extern, se face un masaj energic cu unguent de Coada-calului (se gaseste in comert), pe locurile afectate.
Unghiile - dupa cura interna cu Coada-calului, devin mult mai solide, isi recapata structura si culoarea normala. Efectul se datoreaza si unei mai bune asimilari a calciului de catre organism, dar si siliciului organic din Coada-calului. Se iau 3-6 lingurite rase de Coada-calului, in cure de 1-2 luni.
Iarba cu doua vieti: COADA-CALULUI
 
Parul - se aplica acelasi tratament pentru unghii, care va avea drept efect intarirea radacinii parului, prevenirea subtierii si a despicarii firelor. Infuzia combinata de Coada-calului folosita extern, pentru ultima clatire a parului dupa spalare, previne caderea acestuia, reduce matreata si trateaza infectiile micotice si mancarimile la nivelul scalpului.
Excesul de sebum la nivelul pielii - se tin cure de 3 luni, timp in care se consuma cate un litru de infuzie combinata de Coada-calului pe zi. Tratamentul regleaza secretia glandelor sebacee, putand fi dublat de cataplasme cu Coada-calului, puse pe zonele afectate. Aceste cataplasme au efecte antibacteriene si antiinflamatoare, ajutand la eliminarea acneei si a iritatiei de la nivelul pielii.
Cura de slabire - este mai eficienta daca in paralel se face un tratament cu infuzie combinata de Coada-calului. Studii realizate in Franta arata ca administrarea acestei plante amplifica efectul dietelor, prin marirea intensitatii proceselor de eliminare pe cale renala si digestiva. Se face un tratament de minimum 28 de zile, in care se beau cate 2-3 cani de infuzie pe zi, cu putin inainte de masa.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Coada-calului

* Administrarea plantei pe perioade de timp mai lungi de doua saptamani nu le este recomandata copiilor, datorita continutului ridicat de siliciu. * Administrarea de Coada-calului inhiba absorbtia vitaminei B1, motiv pentru care nu va fi administrata concomitent cu suplimentele care contin aceasta vitamina. * Curele cu Coada-calului nu vor depasi durata de trei luni, urmate de 30-45 de zile de pauza, pentru a da timp organismului sa elimine eventualul exces de siliciu.


Articol preluat de pe 
http://www.formula-as.ro/2011/970/medicina-naturii-44/iarba-cu-doua-vieti-coada-calului-13758


Multumesc, FORMULA AS!